Din oras

Nevoie urgenta de voluntari la adapostul de animale al lui Radu Termure! Muncitorii care il ajutau au plecat neanuntati

Clujeanul care si-a dedicat o buna parte din viata pentru salvarea animalelor fara stapan, Radu Termure, are nevoie de ajutor. Oamenii care lucrau la adapostul de pe Valea Fanatelor au plecat cu nesimtire fara a-l anunta macar dinainte. Pur si simplu nu au mai venit si au refuzat sa-i raspunda la telefon. Acum, situatia este una dramatica, Radu Termure are nevoie de voluntari care sa-l ajute la ingrijirea celor peste 900 de suflete pe care le adaposteste.

In urma cu cateva zile, Radu Termure a avut neplacuta surpriza de a ramane, brusc, fara muncitori. Cei care il ajutau oricum cu raritate la munca de la adapost au plecat fara sa il anunte. Acum, el face apel la cei care iubesc animalele si doresc sa dea o mana de ajutor. Un anunt in acest sens a fost lansat si pe pagina de Facebook a grupului „Protectia animalelor Cluj”

„Domnul Radu Termure are nevoie de voluntari pentru a ajuta la administrarea hranei si a apei la cele cateva sute de caini din adapostul dansului!!! Din pacate, muncitorii angajati, care oricum veneau sporadic, au incetat acum cateva zile sa vina la munca, asa ca situatia este una dramatica. Dl. Radu, cel care ingrijeste peste 900 animale salvate la cererile multor clujeni care au semnalat, de-a lungul anilor, cazuri grave – la care nu a raspuns nimeni altcineva…Putem mentiona si miile de sterilizari facute pe banii proprii, si multe alte interventii care au sprijinit comunitatea acestui oras, dar si aceste multe suflete nevinovate”, scrie Kis Jeno.

Proprietarul adapostului e constient ca oamenii au plecat din motive financiare. Multi au venit sa il ajute in special in sezonul rece, cand domeniile lor de activitate (agricultura sau constructii) erau inactive. 

„Au plecat pentru ca, probabil, au asteptari care sunt peste posibilitatile mele financiare. Oamenii doresc sa fie platiti cu sume de care, din pacate, eu nu mai dispun, mi-am epuizat resursele. In plus, acum se deschide si sezonul de lucrui in agricultura si in constructii. Acolo merg acum majoritatea celor care au venit sa lucreze cu animalele. In special cei care vin sezonul noiembrie-decembrie-februarie, vin din directia aceasta si odata cu luna martie oamenii care lucreaza in agricultura si in constructii se intorc acolo”, explica Radu Termure.

Problema tine, insa, si de confort. Multi nu se simt confortabil sa lucreze cu animalele, spune Radu Termure. Nu se pot obisnui cu mediul, cu mirosul si cu zgomotul facut de animale. 

„Pentru o astfel de munca trebuie sa ai o anumita sensibilitate fata de aceste fiinte si nevoile lor”, explica proprietarul adapostului de animale. 

Situatia in care se afla Radu Termure acum este cu atat mai trista cu cat cei care se hotarasc sa plece, nu il anunta. Pur si simplu nu mai vin la adapost si nu ii mai raspund la telefoane.

„Nu anunta, din pacate, nu. Si ultimii doi care au plecat, pur si simplu n-au mai venit. M-am dus la punctul de intalnire m-am intalnit cu mine insumi, nici n-au mai raspuns la telefon. Am inteles ce s-a intamplat. Ani de ani de zile am trecut prin aceste situatii,iar uneori le dadeam si un sprijin financiar in avans, dupa care dispareau efectiv considerand acel sprijin un bonus pentru serviciile lor”, explica acesta.

Nesimtirea cu care au plecat acesti oameni, l-au lasat pe Radu Termure intr-o situatie dramatica. El adaposteste peste 900 de suflete care au nevoie de ingrijire si de atentie. Tocmai de aceea, a lansat un apelul de mai sus pe comunitatea online „Protectia animalelor Cluj”. Pentru ca situatia sa se echilibreze ar fi nevoie de implicarea a zece voluntari.

„In functie de aptitudinile lor, de puterea lor de munca, de rezistenta si de experienta lor, pot fi chiar si 10 voluntari, gandindu-ne la faptul ca ar fi bine pentru caini sa fie dusi la plimbare, sa fie scosi intr-o ambianta mai detensionata decat aceste cladiri”, completeaza el.

Sursa Foto: Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *