Uncategorized

Neurochirurgul Florian isi trateaza pacientii ca pe niste vite

Lorand Minyo, un cunoscut blogger clujean, relateaza astazi o poveste cutremuratoare despre unul dintre cei mai vestiti neurochirurgi din Transilvania – Prof. Dr. Stefan Florian, directorul Clinicii de Neurochirurgie Cluj.

Despre gura bogata si „obieciurile” speciale ale acestui profesor se murmura pe coridoarele clinicii de ani de zile. Iata ca abia acum un pacient isi asuma public sa iasa in fata si sa protesteze impotriva acestor rele tratamente.

Publicam integral textul bloggerului, sperand ca Lorand Minyo nu se va opri aici si va sesiza si Colegiul Medicilor: 

 

„In cele ce urmeaza imi voi asuma integral & fara nici o retinere cele ce le voi scrie. Pentru ca un mit va fi daramat, oameni se vor supara, amenintari poate vor urma. Insa va recomand cu cea mai mare sinceritate:

Evitati-l pe Prof. Dr. Stefan Florian, vestitul neurochirurg, directorul clinicii de Neurochirurgie Cluj. Si am sa va explic pe scurt, de ce.

In urma cu aproximativ 3 luni Universul s-a luat la tranta cu mine si a castigat. Asa ca am ramas cu o frumusete de discopatie, tripla (acum) hernie de disc, hemangiom intr-una dintre vertebre si o vertebra fisurata + dureri cu greu suportabile. Am facut tratamentul necesar si a trecut oarecum. Nu as fi vrut sa merg pe partea de operatie pentru ca cei de la Neurochirurgie Cluj mi-au explicat clar: “Nu ne bagam, ca e nevoie de doua simultane”, whatever that meant. Iar asta mi-au zis-o tinereii de acolo pentru ca “Florian o ajuns, da’ nu se baga la nimic, ca o baut bine aseara” – atentie, asta au spus-o rezidentii lui, in camera de garda, de fata cu un portar si inca un domn respectabil care il astepta pe susnumitul.

Dupa o luna de tratament si o luna de pauza durerile au revenit – asa ca am explorat diverse tratamente alternative – cum ar fi terapia Bowen – care cel putin prin prisma terapeutului mi-a parut a fi mai mult un hocus pocus cu incursiuni biblice si faith healing decat orice altceva. Poate ca nu am dat de terapeutul cel mai bun sau poate chiar nu functioneaza – desi am auzit de unele cazuri spectaculoase. Ma rog.

Asa ca am decis sa cer o parere avizata si o solutie permanenta la problema mea. Zis si facut, jumatatea mea a facut programarea la Prof. Dr. Stefan Florian la Centrul Medical Transilvania – pe principiul la privat te baga in seama. #Pebaniimei cum ar veni, nu pe cei de la stat.

Programarea era pentru ora 19 si spre mirarea mea clinica era plina. Cum nimic nu misca, am banuit ca toti il asteapta pe Prof. Dr. Stefan Florian: 12 oameni + apartinatori. Unii aveau programare inclusiv de la ora 18.

La ora 19:45 receptionera striga cateva nume si urcam la etaj, la cabinet

Se face ora 19:50, apare neurochirurgul, lumea il saluta, dar el merge in cabinetul sau fara sa schiteze nici macar un gest. Nici nu se dezbraca de haina si striga Sa intre careva!

Intru eu, il salut, nu ma saluta inapoi, ii zic numele. Se uita peste RMN-ul meu (care era deja in sistem) si imi zice: Da?

Il intreb nedumerit: ce se poate face, cum arata, e nevoie de operatie, ce pot face sa scap de dureri? Si imi vine raspunsul halucinant:

E prea vechi , fa altul si te intorci. La revedere (atentie, RMN-ul are 3 luni, problemele au aparut in utlimii 31 de ani, deci…)

Stupefiat, il intreb: Bun, dar ce sa fac sa scap de dureri? La care mai vine un raspuns halucinant:

Fa ce ai facut si pana acuma. 

In momentul asta mi-a venit sa-i sar la gat. Adica eu ii dau omului asta 200 de lei pentru o consultatie in care isi bate joc de mine? Si il intreb: Ok, si in cazul in care e nevoie de operatie, care este procedeul, perioada de convalescenta, riscuri etc? La care vine un raspuns de-a dreptul sictirit:

Daca e cazul, o sa afli. Urmatorul? Moment in care m-am infuriat si l-am intrebat vadit nervos: puteti macar sa-mi ziceti ce e cu hemangiomul, e periculos, care este exact sursa durerii? S-a uitat la mine de parca l-as fi intrerupt din ceva si-mi zice: Ti-am zis sa ti-l refaci, pana atunci n-avem ce discuta.

Ies nervos, intra urmatorul, eu ma duc la receptie, se uita receptionera la mine si ma intreaba: Deja? Atat de repede? Ii zic ca da, ii dau 200 de lei si ii cer factura.

Atentie, toate cele de mai sus s-au desfasurat in 45 de secunde: intratul in cabinetul neurochirurgului Prof. Dr. Stefan Florian, asezat, intrebari si raspunsuri in doara, iesit din cabinet. Pana am ajuns la receptie a mai durat 45s – de inteles ce abia ma puteam misca, lucru care nu l-a interesat deloc pe neurochirurg.

In timpul in care imi facea factura, inca doua persoane au coborat. Si ele nervoase si suparate. Mi-am luat factura, am iesit la o tigara, am sunat in stanga si dreapta si pana sa ajungem incet incet la un taxi am vazut ca luminile de la Centrul Medical Transilvania se stingeau. Deci Prof. Dr. Stefan Florian a reusit sa “rezolve” 12 pacienti in aproximativ 15 minute. Pacienti de neurochirurgie. Felicitari CMT, v-ati facut o reclama extraordinara.

Inteleg fiecare om are zilele lui proaste, insa eu te voi judeca dupa felul in care ma tratezi in cea mai proasta zi a mea. 

Unii imi zic ca l-ar fi stricat politica, altii ca perioada lui de glorie a trecut de mult, insa eu, pana sa am o experienta personala cu acesta am auzit doar de bine. Insa in urma acestei experiente, raman cu gandul ca Prof. Dr. Stefan Florian este un nesimtit, sictirit, ingamfat si complet neprofesionist. Drept urmare, va recomand sa-l evitati pe acest neurochirurg de Cluj daca aveti probleme neurochirurgicale cu adevarat importante. Pentru ca Prof. Dr. Florian Stefan nu va va ajuta.

***

E trist cum am ajuns sa ne fie scarba de medicii “cu staif”. Pana nu demult te gandeai ca mai bine te duci la privat ca acolo se ocupa lumea de tine si nu-si bate nimeni joc de banii tai. Se pare ca acea era a apus si ea, deci e cazul sa ne facem bagajele”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *