Nesimțire de cocalar: cu SUV-ul pe pârtia de la Băișoara

O zi frumoasă de schi la pârtia de la Băișoara a fost tulburată de către un nesimțit care s-a gândit că e minunat să dea și el un slalom printre schiori direct pe pârtie cu VW-ul său. Imediat schiorii au sunat la 112.

Șoferul a susținut că a ieşit din greșeală de pe drum şi așa a ajuns pe pârtia de schi.

“L-am intrebat ce face si mi-a spus ca a intrat pe drum si a ajuns pe partia de schi. Atunci l-am intrebat de ce nu s-a intors cand a vazut schiorii. A zis ca a alunecat, dar el a trecut pe sub instalatia de cablu. Lumea l-a facut cocalar si nesimtit”, a spus un schior citat de stiridecluj.ro.

Șoferul unui Mercedes a încercat să îl ajute pe individ, dar nu a reușit.

”Până la urmă și Mercedesul a coborât pe același traseu ca și VW și până la urmă au iesit pe pârtie. Și cel cu  Mercedesul a venit până în marginea pârtiei, din spate de la Cabana Veche pe cărarea aia pe care coboară schiori, el a urcat cu Mercedesul până acolo ca să se dea jos din Mercedes și să își pună schiurile pe marginea pârtiei. O sfidare de-a dreptul! Noi am vorbit cu administratorul pârtiei și ne-a spus că a pus afișe că accesul interzis cu auto și le-a spus că pună și o barieră pentru că nesimțiții nu știu să citească”, a mai relatat schiorul.

Sâmbătă, în acelaşi loc, turiştii s-au plâns că un al doilea şofer a venit până la marginea pârtiei şi a coborât din maşină direct pe schiuri. Administratorul zonei spune că există afişe care interzic accesul cu automobile pe pârtie, însă nu e nicio barieră care să-i oprească pe şoferii nesimțiți şi nici sancțiuni care pot fi aplicate.

Adauga comentariu