Nereguli scoase la iveala la Paza si Protectie de Curtea de Conturi: “Nu exista o situatie reala si exacta a fondului mutual, constituit din sume retinute de la angajati”

Controlul Curtii de Conturi de la SC Paza si Protectie de la inceputul acestui an a scos la iveala si alte nereguli in contabilitatea firmei, in afara debitelor mari nerecuperate de la clienti, despre care v-am mai relatat. Raportul intocmit de auditori  releva faptul ca sumele retinute de la angajati pentru asa-zisul “fond mutual” nu au fost trecute in contabilitate si nici nu exista o evidenta clara a acestora.

Nu au fost inregistrate in contabilitatea entitatii pana la data controlului operatiunile econnomice de incasari in suma de 23.052 de lei si plati in suma de 58.534 de lei efectuate in perioada 01.01 – 31.12.2012. De asemenea, nu au fost evidentiate si raportate prin situatiile financiare tranzactiile derulate pentru incasari in suma de 14.384 de lei, respectiv plati in suma 3.857 de lei. Pe cale de consecinta nu au fost inregistrate in contabilitate nici operatiunile derulate prin casieria unitatii privind depunerile si ridicarile de numerar, stingerea obligatiilor fata de terti urmare a platilor efectuate prin conturile bancare si nici veniturile/cheltuielile rezultate din comisioane si dobanzi bancare”, se arata in raportul Curtii de Conturi.

Directorul Adriana Sabou a precizat la solicitarea auditorilor ca “acesti bani  nu sunt evidentiati in contabilitate pentru ca nu sunt veniturile societatii, reprezentand contributii ale salariatilor cu destinatia specificata in Contractul Colectiv de Munca al societatii”, respectiv “au fost considerate sume externe patrimoniului societatii”.

Raspunsul nu justifica, in opinia reprezentantilor Curtii de Conturi, “neinregistrarea operatiunilor patrimoniale, intrucat aceste incasari si plati s-au efectuat de catre societate, fapt confirmat prin extrasele de cont. Contributiile salariatilor la fondul mutual s-au retinut prin state de plata certificate de catre persoanele cu atributiuni din cadrul societatii si au fost depuse in contul bancar fara deschiderea subconturilor colectoare pe numele fiecarui titular in parte”.

In perioada 2012-mai 2013 contributiile angajatilor la acest fond se ridica la 55.678 de lei, potrivit raportului citat.

“Desi contributiile angajatilor la fond au fost retinute prin state de plata si virate in contul de disponibil, evidenta contabila sintetica si analitica la data controlului nu ofera date privind situatia reala si exacta a acestui fond constituit. Entitatea detine o evidenta extracontabila din care rezulta faptul ca in luna decembrie 2012 fondul constituit a fost in suma totala de 63.644 de lei, neactualizata la 30.06.2014, respectiv 31.12.2014, iar suma nefiind identificata in contabilitate”, se mai arata in raport.

Mai mult, in raport se noteaza ca pe durata controlului, in luna ianuarie a acestui an, societatea a retras mai multe sume din acel fond pentru a le restitui angajatilor carora le-a incetat contractul de munca, “in conditiile in care societatea nu conduce o evidenta contabila pe fiecare contribuabiil si nu are deschis un cont bancar distinct pentru acest fond”.

Din pacate la compartimentul contabilitate si director economic nu exista o continuitate, fiind o mare fluctuatie de personal, motiv pentru care nu se cunoaste componenta soldurilor contabile. Neexistand procese verbale de descarcare, incarcare in gestiune a personalului plecat si a celor noi angajati, personal consider ca contul 473 nu este un cont care sa reflecte situatia fondului mutual”, a recunoscut si directorul economic, Doru Floricel Muresan, in cadrul raportului.

Directoarea societatii, Adriana Sabou, nu a putut fi contactata pentru noi explicatii. In cele date auditorilor arata ca sumele nu sunt evidentiate in contabilitate pentru ca banii sunt ai angajatilor si nu ai societatii.

O sesizare care reclama si retinerile in acest fond mutual a fost depusa la Consiliul Judetean Cluj, institutie careia ii este subordonata SC Paza si Protectie. Coducerea este acuzata in documentul citat de mai multe abuzuri asupra angajatilor, deturnare de fonduri si evaziune fiscala. Reprezentantii Consiliului Judetean spun ca vor verifica cele sesizate, chiar daca nu agreeaza in mod special sesizarile anonime.

Adauga comentariu