Neatenția te poate costa un bilet de autobuz chiar și în Vinerea Verde, în care se poate circula gratuit

Ziar de Cluj a scris ieri despre modul în care comunicarea deficitară a CTP, coroborată cu eliminarea eliberării chitanțelor la POS-urile din mijloacele de transport în comun, a dus la stresarea călătorilor, ori chiar la taxarea nejustificată a acestora. Fiindcă încă nu au aflat că POS-urile nu mai eliberează chitanțe, multe persoane încearcă, în mod repetat, să achite una și aceeași călătorie.

În plus, neatenți, ori fiindcă încă nu știu că vinerea transportul în comun este gratuit în Cluj, unii călători continuă să achite contravaloarea călătoriei la POS-urile din autobuze și tramvaie, care chiar și vinerea îți iau banii de pe card.

Alin Oaida, șeful Serviciului Exploatare și Siguranța Circulației din cadrul CTP Cluj, ne-a contactat astăzi, oferindu-ne punctul său de vedere:

„Doar dacă apasă ei butonul de pe POS (se încasează încă un bilet - n.r.), tocmai pentru asta a fost luată măsura, ca să nu le ia de 2-3 ori biletul. Deci trebuie să apese ei ok, că sunt de acord, fiindcă pot să mă urc cu un vecin și să vreau să îi iau și vecinului bilet. Și, atunci, trebuie să confirm, ok, vreau să iau al doilea bilet. Fără confirmarea călătorului, nu mai ia banii pentru al doilea bilet, sub nicio formă.

Același lucru se întâmplă și în București, înaintea noastră au implementat POS-ul fără chitanță.

Călătorii pot fi verificați pentru că pe listingul pe care îl are controlorul îi arată ultimele tranzacții de pe POS-ul respectiv și trebuie să coincidă cu cele 4 cifre de pe card, să se regăsească pe listing.

POS-urile fără chitanță vor rămâne, și Bucureștiul tot așa funcționează. Când îți iei bilet prin SMS, nu îți scoate nici telefonul chitanță. E același lucru.”

Întrebat dacă vinerea „verde” POS-urile îți încasează banii de pe card, dacă încerci să plătești, Alin Oaida a precizat:

„Sunt mașini care circulă și pe cursele preorășenești, unde nu e valabilă vinerea verde. Aceste POS-uri sunt funcționale. Dar, în plus, noi primim reclamații că îi agasăm cu informarea sonoră, că e vinerea verde, se circulă gratuit! Noi nu numai pe monitoarele led informăm, e și înregistrarea care anunță stațiile. După fiecare stație, se repetă: vinerea verde se circulă gratuit! Am primit reclamații că exagerăm cu anunțul, că îi stresăm.

(Dacă încerci să plătești cu cardul – n.r.) îți ia banii. POS-urile nu se prea pot bloca. Se pot fizic, dar trebuie luat fiecare autobuz în parte și până iei 400 de autobuze... Nu se pot bloca de la un sistem centralizat. Și mâine trebuie apoi să le faci înapoi.”

Atenție, așadar, atunci când plătiți biletul cu cardul la POS-urile din mijloacele de transport din Cluj-Napoca. Neatenția vă poate costa bilete achitate chiar și atunci când transportul e gratuit, ori când deja l-ați achitat.

Adauga comentariu