Politica

NE ŢINEM DE PLAN: CEREM IMPOSIBILUL, SĂ OBŢINEM CÂT MAI MULT. Ciolacu: "PSD va merge la Cotroceni cu propunere de premier"

Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat miercuri că PSD va merge la consultările de la Cotroceni cu președintele Klaus Iohannis cu o propunere de premier.

”PSD e dispus să își asume actul de guvernare ca să scoatem România din criză. E obligația noastră să ne implicăm în soluționarea crizelor din România. Acest bâlci din ultimele două luni trebuie să înceteze”, a spus Marcel Ciolacu într-o declarație de presă la sediul PSD.

El a anunțat că partidul a schițat ”o sută de priorități pentru români și de la acestea vom porni discuțiile cu PNL sau USR”.

Ciolacu a mai spus că PSD nu a stabilit data discuțiilor cu PNL.

Președintele Klaus Iohannis nu a stabilit noi consultări cu partidele după ce premierul desemnat, Nicolae Ciucă, și-a depus mandatul.

CITEŞTE (pentru a înţelege planul): Da’ de ce eu vicepreședinte?

Kelemen Hunor FACE CU OCHIUL unei noi alianțe: O coaliție PSD – UDMR – PNL ar fi o majoritate confortabilă

Viitoarea coaliție de guvernare trebuie să dea o perspectivă mai lungă, inclusiv privind amendarea Constituției, declară președintele UDMR, Kelemen Hunor. El afirmă despre o eventuală coaliție cu PNL și PSD că ar fi „o majoritate confortabilă”. Kelemen Hunor spune la RFI despre o eventuală coaliție cu PNL și PSD că ar fi „o majoritate confortabilă, dar dacă nu dai o perspectivă, inclusiv privind amendarea Constituției, atunci ce rost mai are o astfel de majoritate, unde unii sunt pe poziția bunicii în ziua în care vine poștașul, să stea frumos în geam”.

Ce coaliție vrea UDMR? Kelemen Hunor spune că „sunt posibilități și cu USR-ul și cu PSD-ul, dar trebuie să vezi care e dezideratul, trebuie să dai o perspectivă mai lungă, mai mare, mai consistentă, indiferent în ce direcție te duci, altfel nu se poate forma o majoritate stabilă, nu se poate forma o majoritate constructivă și ne trezim peste 3, 4, 5 luni de zile cu aceleași probleme. Deci dacă nu deschizi o perspectivă, nu dai o substanță, acest lucru înseamnă inclusiv problema colaborării după 2024, e greu să faci un Guvern stabil”. Liderul UDMR precizează că prima variantă de coaliție ar fi cu USR: „Prima variantă, sigur, ar fi cu USR-ul, din punctul nostru de vedere, așa cum am plecat la drum acum aproape un an de zile. Acest lucru înseamnă 52%, aproape 53% din Parlament. Este o majoritate simplă, dacă adăugăm și grupul Orban, trebuie să negociezi cu ei, înseamnă 56%”.

În opinia sa, „dacă mergi pe varianta PSD-PNL, înseamnă 59%, aproape 60%, fără gruparea Orban, deci este o majoritate clară. Dacă adaugi și UDMR-ul și minoritățile la o astfel de variantă, ajungi la o majoritate de peste 65% și chiar 69% aproape cu minoritățile, aproape 70% cu minoritățile naționale. Este o majoritate confortabilă, dar dacă nu dai un deziderat și nu dai o perspectivă, inclusiv privind amendarea Constituției, atunci ce rost mai are o astfel de majoritate, unde unii sunt pe poziția bunicii în ziua în care vine poștașul, să stea frumos în geam, ceea ce nu este de dorit”.

Şi ca să intrăm în scenariul în care PNL este împins în braţele PSD, Ludovic Orban se declară dispus să controleze o majoritate fragilă cu USR. Deci, ce alege PNL: doi şantajişti (Orban şi USR), sau numai unul (PSD)?

Deputatul Ludovic Orban contrazice calculele făcute la PNL și arată că el și parlamentarii care fac parte din tabăra sa vor vota pentru refacerea coaliției PNL-USR-UDMR. Astfel, Orban arată că această coaliție va avea majoritate în Parlament. Aceste declarații vin chiar înaintea negocierilor dintre PNL și USR.

”Consider că singura soluție normală, onorabilă, decentă a României este refacerea coaliției de centru dreapta. Vreau să dezmint categoric scenariul lansat de ”echipa câștigătoare” conform căruia nu se mai poate reface coaliția PNL-USR-UDMR pentru că nu mai au voturile parlamentarilor care s-au retras din grupul PNL.

Decizia noastră este foarte clară: nu votăm un guvern PSD-PNL. Noi dorim să refacem coaliția de centru dreapta. De altfel, eu am pus trei condiții pentru a reveni în grupul PNL, iar una dintre acestea era refacerea coaliției de centru-dreapta.

Respingem orice fel de speculație a celor care își caută scuze pentru a vota o alianță cu PSD.”, a spus Ludovic Orban.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *