Editorial

Ne scuzaţi, dar nici noi nu mai ştim câţi suntem cei care dăm “ştiri” de sub acoperire

Despre cum se face manipulare ProTEMBEListică în Coronacriză (aţi minţit poporul cu televizorul):

1. Minciuna cu spotul “publicitar” “de interes public”.

– (voce plină de regrete tardive): „şi deşi ni s-a spus (intervine vocea responsabilă a Întâiei crainice a Patriei): staţi în casă, veţi salva vieţi omeneşti, (revine vocea gravă, plină de tristeţea regretului): nu am făcut”.

Asta, dragilor, este inducerea în mod SECURIST a vinovăţiei colective.

2 Minciuna cu “ştirea” despre măsurile care se vor lua după data de 15 mai:

– „nu este clar ce vom scrie pe declaraţii” (după 15 mai). Asta ni se repetă de vreo două zile în calupul “de ştiri”. Asta deşi, S-A DECLARAT CLAR, EXPLICIT, de către autorităţi (ministrul de Interne, Preşedintele Ţării), că după data de 15 mai nu se vor mai completa declaraţiile din timpul stării de urgenţă, că ALERTA nu e URGENŢĂ, că se anulează prevederile tuturor Ordonanţelor militare şi NU se mai dau amnezi (că este ilegal).

Dar cum să scape sistemul dedulcit la autoritarism pleaşca amenzilor şi a restricţiilor din mână?

Aşa că-şi pune trompeta tembelizantă să atunce „picături chinezeşti” informaţionale în piaţă. Până se pricepe că nu e chiar aşa cum s-a zis, ci cum se va zice în momentul în care se va zice şi se va dezice de către Bravele şi Competentele Noastre Autorităţi. Care la ora amiezii zic una, şi la ora serii alta. Ca să revină cu completări despre nimic a doua zi dimineaţă. Să ne arată că muncesc atent, alert şi cu preocupare.

Că doar nu pompează degeaba în trompeta tembelizantă bănet cu nemiluita, chipurile să ajute „jurnaliştii” în criză…

Că cititorii de promptere sunt orice altceva decât jurnalişti, este o poveste care trebuie zisă. Că de aceea am identificat, de-alungul anilor, categoria de Pro TEMBELISME de dinainte de Coronacriză – fix de acum un an:

– “au așteptat ÎN TIHNĂ răsăritul soarelui”. Pe fundal cu imagini despre cum se dansează în jurul focului FĂCUT PE PLAJĂ (doar, deh, ROMÂNIA TE IUBESC, dacă se marchează banul), cu muzica de pe terase dată la maximum, cu chiote șamd. Poate că TIHNĂ nu mai înseamnă liniște, pace, odihnă, repaos, s-or fi referit la toate acestea ca valoare interioară – oricum, imediat aflăm că “tinerii AU PETRECUT DUPĂ CUM SE CUVINE”. Adică şi fluierând în Biserică, şi cu Sufletul în Rai.

Coupția știm sigur că ucide. Pro TEMBEL, prin exces de locuri comune și fraze prefabricate, omoară limba română, ÎNGROAPĂ JURNALISMUL, în direct și la maximă audiență. Numai la Pro TEMBEL, cozonacii sunt făcuți după cum se cuvine, distracția este după cum se cuvine, tot ceea ce mişcă, sau mişcă-n brişcă este după cum se cuvine (staţi să vedeţi ce frumos e cânde o pe aia cu “din moși-strămoși” – că şi dacii aveau Crăciunul lor; sau pe aia cu “au venit într-o suflare” – să vadă cum cel drag şi-a dat ultima suflare). Numai ei nu sunt după cum se cuvine: cu respect față de ceea ce scot pe gură, să arunce ca pe niște deșeuri în tomberoanele urechilor celor care-i privesc, fără să-i mai asculte.

Pro TEMBEL a deversat în piața presei cel mai mult non-jurnalism (cei mai mulți non-jurnaliști, azi activiști, nu jurnaliști), multă spălare de morți politici (iar Gigi Becali pe care și azi îl suflă în Ghencea la fiecare emisiune de așa zis sport, este un exemplu de anduranță), mult cocalarism;

Pro TEMBEL a distrus gramatica limbii române, a ucis cuvinte și le-a golit de sensul lor real, a tembelizat masele de privitori și a distrus valori, inversându-le sensul cu tot felul de „vedete” botoxate, chiloțate, siliconate și tot felul de divertismente voyeristice – dar Pro TEMBEL nu este considerat nociv de către CNA, #rezistaci şamd, că pare „de-al lor”, că nu e cu gâzi și mirceabazi, e ca ceiuţul din coada şoricelului: corect politic. Nici nu te faci bine, dar nici nu faci diaree.

Cu toată ipocrizia corectitudinii afișate, Pro TEMBEL este mai nociv ca 10 „Latrine”, după cum au fost etichetați ceilalți. Că, fix ca diavolul, le-a demonstrat “tembelizaților” (telespălaţilor pe creier) că nu există. Dar le saltă banii din orice poziție, dominând o piață media prin mărimea lor și nimicnicia celor care ar trebui să-i controleze, să întrebe ce e cu poziția dominantă pe care o afișează, cu șantajul pe care-l fac asupra cabliștilor și distribuitorilor. Ce e cu revărsarea de chiloţărese, cu fabrica aceaasta de spălat cadavre, cu acest pornhub de lumpenproletariat cu pretenţii de elită şi quality?

Şi, gata!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *