Navetiștii plătesc de 2-3 ori mai mult pentru a ajunge la Cluj cu Fany care stă cu casieriile închise și nu mai eliberează abonamente

Fany a reluat cursele județene, însă casieriile sunt închise. Cum abonamentele nu se fac la șoferi, navetiștii din județul Cluj sunt nevoiți să cumpere zilnic două bilete dus-întors, ajungând astfel să plătească lunar contravaloarea a 2-3 abonamente, ceea ce le poate face jobul de la Cluj nerentabil.

O cititoare a Ziar de Cluj ne-a semnalat această situație, dispecera Fany a confirmat-o, iar șeful OPC, sesizat de Ziar de Cluj, a precizat că politica comercială a unei companii este sfântă, însă firma trebuie să își informeze transparent clienții că nu mai eliberează abonamente. Ceea ce nu se întâmplă.

„Prețul biletelor pentru o lună costă de 3 ori cât un abonament”

„Prețul biletelor pentru o lună costă de 3 ori cât costă un abonament. Ei au zis că din cauza stării de alertă nu au voie să emită abonamente și că angajații să își păstreze biletele, că ei, la un moment dat, or să emită factură pe ele și angajatorii sunt obligați să le achite prețul.

Eu am un angajat care vine la Cluj zilnic din Frata, abonamentul lunar, dus-întors, îl costă 390 de lei și prețul biletului îl costă peste 800 de lei. Și sunt foarte aroganți, au zis că angajatorii sunt obligați să le achite! Cum pot să afirme așa ceva?! Din moment ce cursele funcționează, chiar dacă nu toate cursele, că au avut patru pe zi, acum sunt două, dar, normal, mi se pare că ar fi obligați să emită abonament. Au fost oprite cursele, din 15 mai s-au pornit și acum ei au zis că nu se știe că, dacă se prelungește starea de alertă, atunci ei nu au voie. Cum adică nu au voie? Eu nu cred! Am vorbit la Fany pur și simplu la telefon, pe primul telefon la care au răspuns, la dispecerat, la un număr de mobil, că pe fix nu răspunde nimeni.

Eu am un singur angajat care vine din Frata, dar mi-a spus că mai sunt oameni care lucrează la alte firme, care tot în situația aceasta sunt și zilnic le dau telefon și sunt foarte obraznici!

Eu am încercat să dau telefon la Protecția Consumatorului să mă interesez. Nu vreau acum să fac din partea mea zarvă, dar, normal, ar trebui reglementată situația aceasta, fiindcă nu mi se pare cinstit.

După ce am studiat și eu un pic toate paragrafele din starea de alertă, eu nicăieri nu am găsit așa ceva, că companiile nu au voie să emită abonamente. Doar, în Cluj nu se emit carduri de transport? Și, atunci? Efectiv sunt revoltată! Și pentru firmă, și pentru angajat, să dea 800 de lei pentru transport e mult! Noi suntem o firmă de curățenie, suportăm și salariile, chiar dacă nu se lucrează la timpul normal, dar suportăm salariul angajatului și, atunci, să suportăm mai mult de dublu transportul? Noi, din propria inițiativă, suportăm tot salariul angajatului, că așa am considerat că e cinstit, și nu am cerut ajutoare nici de la stat, nu i-am pus nici în șomaj tehnic, dar asta mi se pare revoltător, ca un alt SRL, care și el are greutăți, dar să profite de greutățile actuale, nu mi se pare cinstit!”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Cristina C.

„E stare de alertă, casieria este închisă”

Ziar de Cluj a sunat astăzi la dispeceratul Fany pentru a verifica informațiile transmise de către cititoarea noastră, informații care au fost confirmate de către dispecera firmei:

„Deocamdată, da, nu s-au făcut abonamente. Acum așteptăm alte schimbări, după data de 15. E stare de alertă, casieria este închisă, deci nu lucrăm acum cum se lucra înainte, casieriile încă toate sunt închise, așteptăm acum alte modificări. Nu este cine să le facă acuma, să sperăm că din 15 se modifică. Abonamentul este 390 de lei pe lună și 18 lei e o călătorie Cluj-Frata. Vă dați seama că acuma la toată lumea îi e un pic incomod, până când se reglementează toate problemele...”

„Dacă pe site-ul Fany nu apare și informația că abonamente nu se eliberează din anumite motive, atunci trebuie să elibereze”

Ziar de Cluj l-a contactat pe Mircea Radu, șeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului Cluj, pentru a îi sesiza această situație:

„E politica comercială a Fany, poate că nu mai vor să vândă. Aici nu o să putem interveni niciodată, politica comercială a unei firme e sfântă. E decizia lor, poate să fie și cu titlu zero și mâine să fie 200 de lei. Nu avem cum să intervenim asupra lor din acest punct de vedere, doar dacă au la ofertă, au la vânzare și nu vând, asta e alltceva, atunci ar fi o problemă.

Și dacă nu apare informația cum că s-a oprit eliberarea de abonamente, atunci ar fi o problemă, dar asta numai după ce se depune reclamație și mergem să vedem despre ce e vorba. Consumatorul se poate adresa pe site-ul instituției, pe site-ul ANPC apare opțiunea Cluj și acolo ni se pot trimite sesizări.

Dacă pe site-ul Fany nu apare și informația că abonamente nu se eliberează din anumite motive, atunci trebuie să elibereze. Dar, întotdeauna politica comercială a unei firme este sfântă, este afacerea lor, ei decid, în canalele legale, în spiritul legii, bineînțeles. Ceea ce este activitatea comercială privind prețurile, tarifele, este decizia lor”, a precizat Mircea Radu.

Pe site-ul Fany nu apare nicio precizare legată de decizia de suspendare a eliberării abonamentelor (nici pe prima pagină, nici la secțiunea „tarife” sau „abonamente”):

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Adauga comentariu