Saptamanile trecute s-au fabricat ultimele bucati de branza de Nasal. De la 1 iunie, Napolact a decis sec sa inchida fabrica de la Taga, cea care producea si acest sortiment, pe motiv de neproductivitate. La un pret de peste 60 de lei pentru cateva sute de grame, putina lume isi permitea sa cumpere „Camembertul romanesc”. Ironia sortii – cei mai multi dintre locuitorii Nasalului nu au gustat niciodata din branza care le-a facut faimoasa localitatea de pe vremea boierilor dinainte de razboi.
Atunci, branza nu era atat de scumpa, dupa cum ne povesteste Ioan Fizesan, unul dintre octogenarii satului. Il intalnim intr-una dintre cele doua carciumi ale satului, e singurul client al barului la orele amiezii. Un batranel de 81 de ani, cu palaria pe-o ureche si un simt al umorului deosebit, specific oamenilor simpli, care vad partea buna si in necaz. Stie fiecare poveste a satului, fiecare intamplare, legenda sau barfa; unde sta fiecare locuitor, cum il cheama si cu ce se lauda in viata.
Povestea branzei de Nasal o stie de la inceput, de cand, spune legenda, taranii din Nasal au furat branza de la unul dintre boierii satului, Macavei, si au ascuns-o intr-una din grotele satului. Dupa cateva zile, branza a prins mucegai, iar Macavei a prins gustul banilor; de atunci incolo, boierul si-a pus singur branza in grota, pentru a o vinde mai tarziu la Cluj.
Branza boierilor si grota din Nasal
„O cam mintit astia de la Napolact cu branza, sa stiti, ca grota nu era la Taga, e chiar aici peste deal – grota lui Macavei. Boierul a inceput sa faca singur branza mucegaita si mergea cu caii in fiecare saptamana la Cluj, ca nu erau masini pe vremea aia”, ne povesteste nenea Fizesan.
O data pe saptamana, casul era scos din grota, curatat de mucegaiul in exces, impachetat cu grija si trimis pe drumul Clujului, unde, odata ajuns, era asezat pe cele mai frumoase dintre rafturi.
„Era cautat bine, da’ acum ii din sama afara de scump. N-o fost rai boierii, sa stiti, mai dadeau si la oameni. Eu eram copil de 14 ani si lucram la ei, strangeam fanul, da’ aveam un ban, ne dadeau boierii. Astia de pe alte sate, unde nu erau boieri, o dus-o rau. Pe noi ne duceau si iarna la porumb, si primavara, cand infloreau pomii, puneam zapada imprejur, sa nu infloreasca prea repede. Acum nici nu se mai cunoaste unde o fost boierimea”, spune batranul de 81 de ani.
Afacerile boierului din Nasal nu au durat insa mult. In ’44 – ’45, imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea Razboi Mondial, ne povesteste batranelul, Macavei a fost deportat la Tarnaveni, asa cum s-a intamplat cu mai toti boierii din Romania.
„O venit noaptea, pe la 12, si l-o ridicat; i-o ridicat din toata tara. O fost oameni d-astia, nu prea destepti, care le-o facut inventaru’ si i-o dus. Si de atunci nu i-o mai vazut nimeni”, povesteste el, cu veleitatile unui scriitor de romane politiste.
Apoi, branza de Nasal a devenit a tuturor si a nimanui. Localnicii din Taga au avut si ei grota lor unde tineau branza, folosind exact aceeasi reteta.
„Aia de la Taga ii adanca, nu stie nimeni cine-o facut-o. Io n-am fost niciodata, da’ noi, bastinasii, stim. Cand s-a deschis fabrica de la Taga s-o dus la Bucuresti cu branza (face o pauza si zambeste strengareste) Se auzeau tot felul de vorbe. N-o luat-o nimeni, ca scria pe ea „Branza de Taga”. Ce era de facut? Au venit inapoie, au schimbat ticheturile si s-au dus inapoi. Au scris pe acelasi cas „Branza de Nasal”, si acum vad, scris cu albastru. Si au vandut tot, daca au scris Nasal. Vorba aia, Taga era centru de comuna, ei o crezut ca da mai bine daca scriu asa”, ne spune nea’ Fizesan, razand ca un holtei.
Doar nasalenii mai stiu adevarul din legenda
Pe vremea aceea, Ioan Fizesan era tanar, in putere si cu multe animale in jurul casei. Avea copii de crescut si gaini, oi, capre si vaci de hranit si ingrijit, dar nu se plange nicio secunda, munca l-a facut om, iar asta e o virtute.
Nasalul nu mai e cum a fost. Din patru ciurde de vaci de cate 100 de capete au mai ramas vreo 40, punctele de colectare a laptelui s-au desfiintat. In tot satul sunt rasfirate cam 300 de suflete, cu copii cu tot.
„Se gata satu’ acum, toata ziua ingroapa popa cate unu’. Numa’ 41 de vaci mai sunt in tot satul, pacat de el. Este unu’ care are 70, ala ii patron, vinde laptele la nu-stiu-ce firma. Si din toti ghibolii si vacile alea frumoase, eu mai am patru gaini, atat”, ofteaza el din suflet.
Ne intoarcem la povestea branzei de Nasal si ne povesteste despre grota de la care a pornit totul. Ca sa intelegem mai bine, se ofera sa ne insoteasca pe deal, la biserica, acolo „de unde se vede frumos tot satul, cu grota cu tot”.
„Daca intreaba cineva, va arat biserica, sunteti de la monumente istorice”, sopteste batranelul in timp ce urcam un sir de scari inguste, catre varful dealului, acolo unde e construita si biserica ortodoxa din localitate, „de o frumusete fara asemanare”. Nenea Fizesan nu prea da pe la biserica; ne spune sincer ca n-a mai fost de la Pasti.
„Io ma uit la Trinitasul ala de la Bucuresti. Ala inca strica treaba, ca oamenii nu mai vin la biserica si se uita la televizor”, spune el, in timp ce scarile inainteaza.
In varful dealului, batranelul intinde mana. In fata noastra se intinde satul, in stanga cimitirul, iar undeva in departare, aproape de drumul ce ocoleste localitatea, e vestita grota de unde a pornit totul. Acum e astupata, nu se mai vede nici macar intrarea, dar toti satenii stiu ca e acolo.
„Tot pamantul asta era al boierului. Io pe aici am umblat cu vacile, vai de mine ce-am fugit pe aici. Era bine pe vremea aia”, spune el, intr-un suflu, la coborare. „Si pantalonii astia de pe mine i-am luat in rate. Mai fa acu’ rate, ca nu stii nimic sigur, nu-ti mai zice nimeni, nimic. Numa’… De maine esti liber”..
Branzarul din Nasal
Si asa a fost si in cazul fabricii de la Taga. De pe o zi pe alta, angajatii Napolact s-au trezit fara loc de munca si fara nicio explicatie. Printre ei, si Toth Imre, singurul nasalean care a lucrat la fabrica ce producea branza de Nasal la Taga. L-am prins ocupat cu treburile casei, dar primitor si dornic sa-si spuna povestea. Dintre cei opt branzari ai fabricii, el era singurul ce avea vreo legatura cu numele branzei care i-a asigurat un venit constant in ultimii 14 ani. A facut naveta zilnic din Nasal la Taga, cu bicicleta, pana intr-o joi, cand toti au primit o veste neasteptata.
„Ne-o lasat liberi intr-o vineri, o zis ca maine nu se lucreaza. Dupa aia, ne-o sunat ca vine patronu’, ne-am dus, vinerea, si aia o fost ultima zi in care am mai lucrat acolo”, spune dezamagit barbatul.
Erau patru barbati si patru femei, iar seful echipei, Vasile Buzan, lucrase acolo peste 44 de ani.
” Sefu’ era in pensie, numa’ l-o mai tinut, ca o zis ca il scoleaza pe unu de la Mures. Apai l-o scolit si pe ala degeaba”, rade el.
Pentru a nu ramane fara slujba, cei patru barbati le-au propus celor de la Napolact sa fie angajati ca paznici si sa vegheze asupra cladirii cate o saptamana pe luna, prin rotatie. Cererea le-a fost insa refuzata, pe motiv ca acolo vor fi amplasate camere de supraveghere. Singura lor consolare raman cele sase salarii compensatorii pe care Napolact le-a promis.
„Procesam si cate 4.000 de litri de lapte pe zi, pentru un salariu de 736 de lei, pana-n 800, acum nu mai facem nimic. Stau si plivesc in gradina. Tot ce-i bun in tara asta se arunca la fier vechi”, ofteaza fostul angajat.
De ce era scump casul de Nasal?
Gustul special al branzei de Nasal era dat de conditiile din grota si de o bacterie numita brevibacterium linens, ce ii dadea o aroma ce n-a putut fi reprodusa nicaieri altundeva. De aceea si fabrica a fost construita in locul in care se afla grota. Cu toate acestea, Toth spune ca pretul ridicat din ultima perioada al branzei nu se justifica, pentru ca producerea ei nu necesita nicio procedura speciala sau iesita din comun.
„Ii simplu: lapte, cultura, cheag. Se face ca si casul obisnuit, da’ se pune la fermentat in pestera”, ne explica el.
In schimb, laditele in care erau ambalate bucatile de branza, erau importate din Franta, ne dezvaluie barbatul, la un pret deloc de neglijat.
„Nu inteleg de ce le aduceau de acolo, ca si aici se puteau face, la un pret mult mai mic. Astia ne tot mint ca fabrica reporneste peste 4 luni – minciuni”, incheie el.
Ne despartim cu zambetul pe buze. Toth, ca toti locuitorii din Nasal pe care i-am intalnit, e un om optimist. Intrebat ce va face de acum inainte, raspunde senin: „Plivesc, ce sa fac?!„. Rade si ne face cu mana, ne asteapta si cu alte ocazii, si poate cu vesti mai bune.
Ultimul stinge lumina
Fabrica de la Taga e chiar vizavi de drumul ce duce la Nasal. Unitatea ce producea pana in aceasta primavara una dintre cele mai bune branzeturi marca Napolact e pustie. Doua gaste pasesc incet in fata portii de fier – sunt singurele martore ale linistii de acum. Pe drum scartaie o bicicleta veche – un batranel cu sapca Napolact ne spune ca fabrica s-a inchis. E paznicul unitatii pana in 1 iunie, cand locul lui va fi luat de camere video. Il cheama Szabo Laurentiu si are 68 de ani. A lucrat la fabrica din anii ’60 pana in 2004, cand a iesit la pensie, dar a ramas ca paznic cu jumatate de norma.
„S-a inchis, nu e nimeni aici. Numai eu, pana la sfarsitul lunii. Am lucrat ca paznic in ultimii ani, dupa ce am iesit la pensie. Luam 3 milioane jumate si mai primeam niste zer pentru porci. De luna viitoare raman numai cu pensia”, explica barbatul deznadajduit. „Normal ca imi pare rau de fabrica, am lucrat aici atatia ani. Sunt suparati si ceilalti muncitori, cum sa nu? Eram 12 de toti, cu electrician si fochist”, continua el, in timp ce isi impinge bicicleta catre poarta de fier.
In afara de paznicul care vegheaza fabrica abandonata, un singur branzar a mai ramas angajat. El va ramane si dupa data de 1 iunie, cand ceilalti vor fi oficial someri. Este vorba de Vasile Buzan, care este totodata si cel mai vechi angajat al fabricii de la Taga. A fost aproape 45 de ani in slujba Branzei de Nasal, iar acum a ramas pe statul ei de plata. Cu toate acestea, nu stie ce urmeaza.
„Nu stiu ce o sa fac, eu am ramas singurul angajat dintre toti. Imi pare rau, dar nu pot sa vorbesc mai multe”, spune Buzan.
O data cu inchiderea fabricii de la Taga, Clujul pierde un alt brand care i-a facut cunoscut numele peste hotare. Dupa Ursus, se pare ca si Napolact isi strange usor jucariile si pleaca.
Gustul branzei boierilor din Nasal va pieri in uitare, asa cum au pierit si boierii.