Muscaturile de animale si insecte

Musca si… fugi! Acesta ar fi dictonul unei categorii de vietuitoare (animale, insecte) care ne pot face viata grea sau macar dureroasa, indeosebi in perioada de vara, cand ne petrecem timpul mai mult afara. Oriunde am fi, in aer liber sau in casa, pe munte sau la iarba verde, putem oricand deveni victima nevinovata a unui animal cu dinti sau a unei insecte cu ace. Ce trebuie sa facem in aceste situatii neplacute?

 

 

Muscaturile de animale reprezinta o categorie speciala de plagi provocate de animale domestice (caini, pisici, cai, porci) sau salbatice (ursi, lupi, mistreti) sau chiar de om. Principalul pericol il reprezinta inocularea in organism, prin saliva animalului, a unor boli infectioase severe, cum ar fi turbarea (rabia), febra zgarieturii de pisica, spirochetoza ictero-hemoragica, febra muscaturii de sobolan, tetanosul, hepatita B etc. Pe langa acestea, intra in discutie posibilitatea aparitiei infectiei curente a oricarei plagi, fracturile (daca au fost cauzate de mamifere mari) si sechelele estetice prin vindecarea vicioasa a plagilor extinse.

 

 

Se apreciaza ca dintre muscaturile de animale, cam 80-90 % sunt imputabile cainilor. Boala cu cel mai mare risc, prin incidenta si prin imposibilitatea de a o trata eficient, ramane turbarea (rabia). In lume, mor anual aproximativ 800 de oameni prin turbare. Aceasta este luata, in 25 % din cazuri, de la animalele domestice si, in 75 % din cazuri, de la cele salbatice.

 

 

Riscul de imbolnavire difera de la un animal la altul: foarte ridicat prin muscatura de liliac, vulpe, viezure, ras; risc mediu pentru pisicile si cainii de curte; risc redus pentru pisicile si cainii de apartament, iepuri si rozatoare.

 

 

Simptomatologie. Imediat dupa muscatura este evidenta plaga muscata, pe care, deseori, raman imprimate urmele dintilor. Pana sa devina evidenta, simptomatologia turbarii, necesita un interval de timp de saptamani sau luni de evolutie. Atunci cand apar, aceste simptome se manifesta prin febra, dureri de cap, parestezii (amorteli), anxietate, disfagie (dificultati la inghitire), fotofobie (nu suporta lumina), convulsii, paralizii, care evolueaza spre deces.

 

 

Tratamentul plagii muscate se face intr-un mod similar plagilor obisnuite: se spala cu mari cantitati de solutii dezinfectante si se panseza steril. Atentie: nu se sutureaza plaga! Se face obligatoriu profilaxia tetanosului.

 

 

Profilaxia antirabica se face la clinicile de boli infectioase dupa urmatorul protocol:

 

 

-    Animal cu risc inalt, care nu a fost prins: profilaxie obligatorie.
-    Animal cu risc ianlt, dar care a fost prins: profilaxie, daca este confirmata turbarea la animalul respectiv.
-    Animal cu risc mediu sau scazut, care nua fost prins: profilaxie de siguranta.
-    Animal cu risc redus, care a fost prins: se tine animalul sub observatie o saptamana. Daca acesta devine bolnav: profilaxie; daca ramane sanatos: nu este necesara vaccinarea antirabica.

 

 

Ca regula generala, orice muscatura de animal trebuie examinata de doi medici: medicul chirurg si medicul infectionist!

 

 

Muscaturile de sarpe sunt reprezentate, in marea lor majoritate, la noi in tara, de cele de vipera. Aceasta injecteaza venin prin intermediul dintilor canaliculati, situati pe maxilarul superior.

 

 

Diagnosticul initial se pune pe baza informatiei date de bolnav si pe baza semnelor locale: urmele lasate de cei doi dinti (muscatura), din care uneori se pot scurge mici picaturi sero-sanguinolente. Dupa cateva minute de la muscatura apare durerea in zona respective, precum si un edem dureros in jurul leziunii care se va transforma intr-o zona violacee, ce se va extinde catre radacina membrului. Daca echimoza nu apare in primele 30 de minute, se considera ca vipera nu si-a injectat veninul.

 

 

Semnele locale sunt uneori insotite si de semne generale: anxietate, transpiratii, greturi, varsaturi, dureri abdominale, hipotensiune, tahicardie, mergand pana la convulsii, insuficienta respiratorie acuta si stop cardio-respirator, cand exista o reactie anafilactica grava.

 

 

Tratamentul muscaturii de sarpe incepe cu repausul strict al bolnavului, in pozitie culcata, si imobilizarea segmentului de membru muscat. Se aplica o banda elastica, suficient de larga incat sa permita circulatia venoasa si arteriala a sangelui, dar care sa realizeze o compresiune limfatica (sa permita introducerea degetului aratator sub banda). Este contraindicata punerea unui garou: este ineficient pentru sistemul venos si poate deveni periculoasa pentru sistemul arterial. Dupa montarea benzii, se incepe dezinfectia locala a plagii, ca in cazul unei muscaturi de animal. Daca este posibil, zona muscata se raceste cu gheata.

 

 

Sunt contraindicate: debridarea si cauterizarea plagii, facute de rutina, precum si clasica aspiratie cu gura. Aceasta este, de cele mai multe ori, ineficienta, putand deveni si periculoasa, daca exista leziuni ale cavitatii bucale. Exista insa un dispozitiv pe care unele truse de prim ajutor il au, numit Aspivenin, care este capabil sa reduca semnificativ cantitatea de venin de la locul muscaturii.

 

 

Dupa acordarea primului ajutor, bolnavul este adus imediat la spital, unde se vor lua masurile de reanimare sau se va aprecia daca el necesita sau nu ser antiveninos. Se face, de asemenea, profilaxie antitetanica si tratament cu antibiotice.

 

 

Intepaturile de insecte sunt produse, in cea mai mare parte , de hymenoptere (albine, viespi, furnici), dar si de diptere (plosnite, gandaci, paduchi, pureci). Dintre artropode, sunt incriminate indeosebi scorpionul si capusa. In cele mai multe situatii, muscatura acestora este inofensiva, soldandu-se doar cu o reactie usoara. Teoretic, doza letala pentru un adult este de 400 de intepaturi.

 

 

Semnele intepaturilor de insecte pot fi:

-    locale – existenta unei plagi punctiforme, eventual centrate de un ac, daca a fost produsa de o albina, o infiltratie locala calda, rosie si, mai rar, un edem extensiv cu urticarie;
-    generale – in formele grave pot aparea hipotensiunea, tahicardia, colapsul, bronhospasmul, edemul laringian si chiar convulsii si coma, aparute pe fondul unei reactii anafilactice.

 

 

Intepatura paianjenului cafeniu produce necroza tesuturilor invecinate, febra, frison, greturi, varsaturi, iar in cazurile grave, anemie hemolitica, trombocitopenie (scaderea numarului de trombocite).

 

 

Intepatura paianjenului “vaduva neagra” produce o durere intensa locala, care dispare relativ repede, fiind inlocuita de crampe musculare, dureri abdominale, dureri de cap, transpiratii si greturi.

 

 

Tratamentul in formele usoare incepe cu extragerea acului; extractia nu se face prin stoarcere! Locul intepaturii se dezinfecteaza cu o solutie antiseptica uzuala, apoi, local, se poate aplica gheata. Exista anumite creme cu continut steroid care se aplica pe zona intepata. Intepaturile de paianjeni necesita un tratament specific, facut la spital, avand potential de evolutie mult mai grav.

 

 


Adauga comentariu