Munca în salubritate în vremea pandemiei: „Înseamnă că ești ultima persoană din lume. Așa ești văzut: ca și cum TU ai fi ultima persoană din lume”

Chiar și în perioada celor 60 de zile de stare de urgență anumite sectoare au continuat să-și desfășoare activitatea. În vreme ce munca unora în beneficiul comunității a fost reconsiderată, iar cei din „linia întâi” au devenit eroi peste noapte, alte categorii profesionale au continuat să-și desfășoare activitatea în condiții improprii, asumându-și riscurile specifice perioadei de pandemie la nivel individual, sub presiunea angajatorilor și a dependenței tot mai mari de un venit minim insuficient. Această situație poate fi urmărită în cazul angajaților din salubritate, care-și desfășoară activitatea la cele două companii de salubritate din Cluj, Rosal Grup SA și Brantner Veres SA, cu o activitate neîntreruptă de cca 15 ani la nivelul municipiului Cluj-Napoca. 

Astfel, chiar dacă salubritatea reprezintă unul dintre sectoarele economice ce nu și-a oprit activitatea în timpul epidemiei Covid-19, angajații din acest sector au fost nevoiți să facă față riscului infectării cu noul tip de coronavirus cu dotări absolut insuficiente și ineficiente: unii dintre aceștia au primit din partea companiei, pentru toată durata celor 60 de zile de stare de urgență, o singură mască de protecție, o singură pereche de mănuși, o cutie de vitamina C, un flacon de spirt, un săpun și un plic de detergent. Cu acest pachet minim de produse de protecție, muncitorii din acest sector de activitate și-au făcut zilnic munca în condiții de pandemie, în plină stare de urgență, vreme în care cea mai mare parte a românilor era îndemnată să #steaîncase. 

CITEȘTE ȘI: Condițiile de muncă ale angajaților din salubritate, neglijate de autoritățile clujene: „V-ați întrebat vreodată câte boli se fac din cauza muncilor în salubritate? Sau la ce vârstă se moare?”

Faptul că acest sector de activitate este unul esențial o demonstrează poate cel mai bine perioada pe care o traversăm, cea a răspândirii infecției cu noul tip de coronavirus. Din nefericire, recunoașterea financiară și simbolică adecvată din partea societății nu se încadrează nici în contextul european, nu răspunde nici necesităților tot mai pregnante specifice unui oraș precum Cluj-Napoca, aflat în continuă dezvoltare imobiliară, cu un cost tot mai competitiv de trai. 

CITEȘTE ȘI: MEMORIUL Blocului pentru Locuire: „Criza epidemiologică este și o criză socială și locativă”/Venit minim decent și locuințe sociale adecvate

În contextul campaniei „Locuințe, nu profit! Muncă, nu exploatare!”, inițiate de Blocul Pentru Locuire (BPL) în 1 Mai, cu prilejul Zilei Internaționale a Muncii și care se derulează de-a lungul lunii mai, a avut loc un nou eveniment-dezbatere despre munca în salubritate și provocările cu care se confruntă angajații din acest sector la nivelul județului Cluj. 

CITEȘTE ȘIBlocul pentru Locuire: Pandemia ne afectează pe toți, dar nu ne afectează la fel. Nu putem lăsa ca politica post-criză să reia politicile de austeritate 


 "Amenințările au fost dintotdeauna. Tot înghiți înghiți, dar și treaba asta are o limită. Mai deschizi și tu gura".

 "Oamenilor care lucrează în domeniul salubritate, nu trebuie să le fie frică să își înființeze un sindicat. Voi trebuie să vă luptați pentru drepturile voastre... Haideți la unitate".

 "Dacă nu eram noi, șefii nu ar fi avut de unde să își facă salariile. Noi le facem salariile, muncitorii".

În cadrul dezbaterii inițiate de Enikő Vincze, profesor universitar clujean, specializat în dezvoltare urbană, locuire, inegalități teritoriale și reprezentant al inițiativei civice Căși Sociale ACUM!, angajații firmelor de salubritate din Cluj și-au făcut publică experiența zilnică de muncă din acest sector de activitate pe perioada celor 60 de zile de stare de urgență. 

Cu emoții, cu teamă că șefii îi dau afară, cu amenințări și fără protecție, știind că locul acesta de muncă este foarte important pentru ei și ele, oamenii încep totuși să vorbească.

Întreaga dezbatere din 13 mai 2020, despre ce înseamnă munca de șofer/ încărcător sau măturător stradal/ de ce este dificilă sindicalizarea în acest domeniu, care a fost situația angajaților din salubritate în perioada pandemiei, cu ce probleme de locuire se confruntă aceștia și ce aspecte ar trebui modificate pentru a produce o schimbare spre bine, AICI.

 "Mulți de la firma asta nu au minim pe economie. Nu le dau oamenilor sporul de vechime, practic le-au băgat sporul de vechime în salar, așa că dacă scoți ce ar trebui să fie sporul, vezi că oamenii aceștia nu primesc spor de vechime. Ei sunt înselați lună de lună".

 "Drepturi nu ai, în schimb ai obligații cât China...

Orele suplimentare nu ni se plătesc, ni se dau zile libere în schimbul lor. Dar familiile noastre așteaptă să le ducem banii acasă, nu să stăm acasă în zile libere primite în schimbul muncii făcute. Unii au fost trimiși în concediu, ceea ce Codul Muncii nu permite, nu poți fi trimis în concediu dacă nu vrei să mergi...

Cei mai expuși sunt încărcătorii. Și mai aleși cei care au lucrat în zone de spitale. Măști și mănuși și un spirt ne-au dat o singură dată în timpul pandemiei. Mașinile nu se dezinfectau ...

Numai Dumnezeu a făcut că nu s-a întâmplat nenorocirea. Dar dacă va mai dura mult situația asta, nu știu ce se va întâmpla.

Lucrând în salubritate, înseamnă că ești ultima persoană din lume. Așa ești văzut: ca și cum TU ai fi ultima persoană din lume.

 Zonele astea vulnerabile, cum este Pata Rât, au fost lăsate așa dintotdeauna, interesul instituțiilor este limitat. Este greu să lucrezi în mizerie și să revii acasă și să nu ai unde să te odihnești, să fii afectat din cauza aerului, să nu ai unde să faci un duș".

CITEȘTE ȘI: Petiție pentru modificarea criteriilor de acordare a locuințelor sociale și realizarea unor noi locuințe publice: „Subvenționarea chiriilor nu este o alternativă sustenabilă”

 "După trei luni de la angajare la serviciul de ecologizare, șeful m-a dat afară.

Mi-a zis că nu există niciun motiv, numai că au zis că nu mai au bani suficienți ca să ne plătească. La noi așa se fac contractele, pe trei luni, și cu prelunguri, din trei în trei luni.

Cînd am intrat în criza asta, șefii s-au schimbat, nu ne mai plăteau orele suplimentare, mergeam sâmbătă și duminică la lucru, dar nu ne plăteau, în schimb ne dădeau zile libere.

Pe lângă sectorul pe care îl aveam, mi-a mai dat încă unul, pentru că ziceau că acum nu este atât de mult de lucru, și putem lucra două sectoare în loc de unu. La soțul la fel, el este spălător, nu i-au mai plătit sporul, deci salariile noastre au fost mai mici.

Noi nu am avut sindicat, și n-avea cine să ne apere.

Eu am fost evacuată dintr-o locuință naționalizată acum zece ani. De zece ani locuiesc aici pe strada Cantonului. Suntem în așteptarea unei case sociale. Nu știu când primim, 'sper' că mai durează vreo zece ani, ca să fie 20 în total. ... Știți cum e, femeia e cu toate. Mamă cu copiii, cu curățenia, cu mâncarea, cu împărțitul, cu necazul, cu dat datoriile, deci toate le face femeia, nu bărbatul. Și acasă, și la lucru, normal că mi-a fost greu, dar nu ai ce să faci, trebuie să mergi înainte".

CITEȘTE ȘI: Manifestul Blocului pentru Locuire: „Epidemia reflectă și agravează criza locuirii”

 "Noi, care tragem la lucru, la mături, e și riscant pentru noi, te lovește o mașină, ești toată ziua în praf. Te înjură ... ni mă, țiganca, nu se oprește, mătură, și mă murdărește...

Iar la salariul ce-l primim noi, nu poți crește o familie.

Din salariul ăla, să iei medicamente pentru bărbatul care e bolnav, e surdo-mut, să le iei la copii ce le trebuie.

Și eu m-am dus de multe ori, și mi-am cerut dreptul, să îmi plătească sporul de rușine, sau sporul de intoxicare. Dar nu are timp de noi, sau ne zice, mergeți pe sectoare.

Nu suntem băgați în seamă, degeaba ne luptăm pentru drepturile noastre. N-avem nicio șansă. Dacă zicem ceva, pe urmă ne iau în ochi răi, și atâta umblă după noi, până ne dau afară. De ce oare? E o discriminare.

 Am o zonă foarte mare, și în schimbul de noapte. Și pentru mine ca femeie, e greu. Când ajung acasă, nu mai am nicio putere. Mă dor picioarele, umerii... Dimineața mă trezesc la patru jumate, ca să ajung la ora 6 la punctul de lucru... Dacă nu eram noi, șefii nu ar fi avut de unde să își facă salariile. Noi le facem salariile, muncitorii. Totuși, când ei ne cheamă trebuie să ieșim. Pentru că știți ce se întâmplă cu noi, dacă nu ieșim. Zburăm afară".

CITEȘTE ȘIScrisoarea universitarului clujean Enikő Vincze către Emil Boc: „NIMENI SĂ NU FIE UITAT, NIMENI SĂ NU FIE ABANDONAT. Nici în vremuri bune, nici în vremuri rele”

"Sunt oameni care au lucrat 40 de ani. Erau înjurați, erau bătuți, maltratați, erau dați afară sau anjagați când șefii doreau. Ne-am săturat la un moment dat. Și am vorbit cu colegii mei, am zis să ne înființăm un sindicat. O să ne dăm silința, să ne învățăm drepturile. Domnul Ilcaș de la sindicatul Alfa ne-a ajutat, și așa ne-am înregistrat sindicatul, pe care l-am numit sindicatul Salubritatea... Ca toți să se poată alătura dacă vor... Dar mulți nu s-au înscris din teamă, oamenii nu au prins încredere...

Înainte noi am avut un spor de salubritate de 30%, dar acesta nu mai există. Anul trecut am negociat să ne dea înapoi 5% spor de salubritate. Nu e mult, dar este ceva.

Drepturile odată tăiate, se recâștigă foarte încet.

O altă problemă este că la locul de muncă noi nu avem dușuri. Și anul trecut s-a dat o lege (în Cluj) că dacă oamenii miros urât în autobus, să fie dați jos. Vă dați seama, cum miroși când mergi acasă după ce toată ziua ai colectat gunoaie... La noi s-a dat grupa a doua înainte, care ne lăsa să ieșim mai devreme la pensiune, dar s-a tăiat și el.... Acum putem intra la cerere la pensie la 62 de ani, dar așa nu beneficiem de pensie întreagă, altfel stăm până la 65 de ani... Oamenii care s-au pensionat, nu apucă să trăiască prea mult. Cred că avem doar unul dintre încărcători care 8 ani după pensionare mai trăiește..."

 "Trebuie să ne unim ca să ne cerem drepturile. Avem drepturi ca orice persoană, ca orice om. Mulți nu își cunosc drepturile. Dar ei ar trebui să lupte, ar trebui să meargă la mitinguri, când se organizează. Este foarte importantă unitatea. Unitatea lucrătorilor, unitatea romilor”.

În plină pandemie de coronavirus, nemulțumirile diverselor categorii de angajați au fost pur și simplu suspendate în cadrul stării de urgență care s-a transformat în stare de alertă: dreptul la grevă a fost anulat, dar nu și prevederile Codului Muncii.

Nemulțumirea latentă în rândul angajaților din salubritate, cărora continuă să le fie neglijate o serie de drepturi privind concediile, salariile, condițiile și siguranța în muncă, continuă să fie neglijată de către autoritățI.

În acest răstimp, sporul de 15% pentru condiții improprii de muncă și toxicitate este încasat cu nerușinare de către sutele de angajați din Primăria Cluj-Napoca, iar nu de muncitorii din salubritate care lucrează zi de zi, chiar și în timpul pandemiei, riscându-și astfel sănătatea. 

 

Adauga comentariu