Munca l-a înnobilat pe om, dar românul urăşte nobilii. Mai ales cel care primeşte bani de la stat

Poate vă mai aduceți aminte de o caricatură mai veche de-a lui Mihai Stănescu în care un individ cu capul mic şi cu bască, citind ziarul, râde de un altul cu un cap mare pentru faptul că, indiferent de cât de deştept şi de cât de mult creier are, va lua la fel de mulţi bani, dacă nu chiar mai puţini decât el, insul cu cap mic şi cu bască. La începutul anilor ’80, PCR, pentru a uniformiza cu totul categoriile sociale, a dat o lege, sau decret, care punea semnul de egalitate deplină între muncitor şi intelectual prin intermediul retribuţiei lunare. Nici un profesor universitar, oricât de doxat se considera, indiferent de vechimea în muncă sau merite, nu avea voie să primească mai mulţi bani ca salariu decât un strălucit exponent al clasei muncitoare care, prin acord global putea să dea cu tifla banului câştigat (cu sudoarea frunţii, nu a minţii) oricărui intelectual.

Acuma omul cu bască este întrajutorat numai dacă lucrează la Stat, La fel şi omul cu capul mare. De aceea, în România ultimilor ani, se observă o evoluție divergentă între calitatea și cantitatea forței de muncă disponibile și costurile salariale, inflamate de majorările consistente și succesive ale salariului minim și de creșterile consistente din sectorul bugetar.

  • Potrivit datelor Eurostat, România a înregistrat în primul trimestru din 2019 cea mai mare creștere a costului muncii dintre toate statele membre UE.

Cu o majorare situată la nivelul de 16,3%, în creștere față de același trimestru al anului precedent (+12,6%) și concentrată pe sectorul non-business, țara noastră a devansat Bulgaria (+12,9%). Majorarea costului muncii din România a fost de aproape șapte ori mai mare față de Zona Euro (care a consemnat doar +2,4%), la care ne-am propus să aderăm în 2024, și de peste șase ori mai mare în raport cu media UE 28 (+2,6%). De reținut, nivelul de alarmă al creșterii costului muncii specificat în cerințele tabloului de bord macroeconomic la nivel european este de 12%. România apare ca singura țară membră care l-a depășit sistematic pe parcursul ultimilor trei ani, motiv pentru care a pierdut deja încadrarea în acest criteriu de stabilitate.

  • Discrepanță severă între creșterile salariale business/non-business

De notat și faptul că țara noastră a înregistrat și o diferență maximă la nivel european în ce priveşte evoluţia salarizării între sectorul de business și cel non-business. Chiar dacă și alte state au mers pe varianta de majorare suplimentară în sectorul non-business, nici vorbă de diferențele înregistrate la noi. Bulgaria are mai puțin de o treime ca diferență de ritm între sectoare față de noi, Cehia și Polonia se mulțumesc cu valori de șase ori mai mici, iar Ungaria a venit cu o abordare pe dos față de noi, cu o stagnare în zona non-business.

  • Tot mai jos: și calitatea, și cantitatea forței de muncă

Cea mai simplă raportare pentru a vedea corelația dintre muncă și remunerarea ei o constituie urmărirea evoluției productivității muncii din ultimii ani, mai precis, a celei care poate fi măsurată pe baze sustenabile, productivitatea muncii industriale. Situația din 2015 încoace se regăsește în tabelul alăturat. Se poate observa cum ritmul de creștere a productivității muncii s-a diminuat semnificativ după rezultatul bun consemnat în 2017, ceea ce înseamnă că ritmurile de circa 14% pe an de creștere salarială din economie păstrate din 2016 încoace nu sunt susținute de rezultatele din principalul sector de activitate, care dă tonul în întreaga economie.

Indicatorul de educația continuă din România (procentaj din populație cu vârsta cuprinsă între 25 și 64 de ani care urmează o formă de învățare) a coborât în anul 2018 la doar 0,9%, valoare ridicol de redusă, cam de 12 ori mai mică în raport cu media UE (11,5%) și foarte departe de Cehia 8,5%, Ungaria 6,0%, Polonia 5,7% sau Bulgaria 2,5%. Mai mult, după ce că am fost în permanență la coada Europei, noi am înregistrat și o traiectorie descendentă din 2013 (când am atins valoarea de 2%) încoace, în pofida oportunităților de programe de formare și perfecționare profesională apărute odată cu intrarea în UE, inclusiv cu posibilitatea de a accesa fonduri europene dedicate.

  • Munca în PIB-ul potențial: cum se va deconta peste 3 ani ce se întâmplă astăzi

Conform unei analize publicate de site-ul cursdeguvernare.ro, peste trei ani, cantitatea și calitatea forței de muncă, departe de a mai constitui un factor important de creștere sustenabilă, vor afecta PIB potențial în sensul scăderii acestuia.

Pentru o creștere economică robustă, ar trebui să păstrăm la un nivel foarte ridicat productivitatea totală a factorilor de producție (undeva la o contribuție de 70% din total!) și să compensăm efectul slab al forței de muncă printr-o influență prezumată a fi în creștere continuă a fluxurilor de capital. Autorul analizei, se întreabă, pe bună dreptate: Oare se va putea merge pe această dispunere a factorilor de producție sau ar trebui să luăm aminte la o vorbă ceva mai veche: „Omul este cel mai prețios capital”?

Dragilor, la o simplă căutare, am găsit în folclorul nostru 150 de definiții (proverbe, zicale și zicători) despre lene (trândăvie). Sunt convins că sunt mai multe. Cum sunt convins că există mai multe definiții ale muncii, dar, la o “gugălire”-n grabă (deh, am muncit!), nu am găsit decât 33.

Nici nu este de mirare. Îndemnul pentru muncă nu are pic de ștaif și este făcut numai în opoziție (comparație) cu lenea, într-un limbaj stahanovist-mobilizator. Ia comparați acum cu îndemnul: “Prost să fii să muncești, stand la Stat bani buni primești!”. E, este că altfel sună? Lenea este mai mobilizatoare (sic!) decât munca. Gândiți-vă la câți bani „s-au dat” de-a lungul istoriei post-Decembriste a României în diverse Caritas-uri, Mondragoane, SAFI-uri, FNI-uri, FMOA-uri și cum stau toți românii și se roagă bunului Dumnezeu să nimerească cele 6 câștigătoare dintre cele 49 (și câți își trag la “șaibă”, „păcănele” și alte jocuri de-astea de inteligență alocația copiilor, șomajul sau pensia ălora bătrâni). Și, dacă nu vă este de-ajuns, treceți în revistă câte țepe și tunuri s-au dat avuției naționale în toată această perioadă doar pentru a se acumula sumedenie de zero-uri în coada cifrelor din conturile băieților deștepți ai sistemului și a se rescrie istoria TOP 50 Capital. Numai gândiți-vă la marii oameni ai capitalismului de cumetrie din România modernă, despre care toată lumea știe că fură, înșeală, mint cu nerușinare șamd (toată partea negativă a DEX-ului o poți contoriza în dreptul numelui lor) și, cu toate acestea, mult prea mulți români vor să fie ca ei. Țeparii sistemului sunt promovați mediatic, viața lor de cocalari este dată ca exemplu de reușită și succes. Lenea ne bate pofta de muncă și ca număr (cifric) și ca PR.

 

 

Grafice: cursdeguvernare.ro

Adauga comentariu