MULŢUMIM FRUMOS, NU-I GRABĂ, DOAR 500 DE MORŢI PE ZI: Liderii USR au cerut să existe negocieri cu PNL, care să dureze două-trei săptămâni, pentru stabilirea unui program de guvernare și a unei liste de miniștri

Conform europalibera.org, surse din PNL și USR au confirmat că Dacian Cioloș i-a cerut premierului desemnat Nicolae Ciucă să își depună mandatul. Liderii USR au cerut să existe negocieri cu PNL, care să dureze două-trei săptămâni, pentru stabilirea unui program de guvernare și a unei liste de miniștri.

Negocierile pentru formarea noului Guvern se realizează pe două fronturi: PNL negociază simultan cu USR, dar și cu PSD. Chiar dacă în mass-media informațiile predominante sunt cele legate de discuțiile purtate de PNL cu PSD, există o comunicare continuă și cu USR.

Surse din PNL și USR au declarat pentru Europa Liberă că Dacian Cioloș a cerut o formulă de compromis: Nicolae Ciucă să își depună mandatul primit de la președintele Klaus Iohannis.

Cu toate acestea, în varianta propusă de liderul USR, negocierile ar fi fost accelerate de acest demers. PNL și USR ar fi trebuit să realizeze un program de guvernare în „două – trei săptămâni”, iar Nicolae Ciucă ar fi redesemnat premier de Klaus Iohannis după ce se ajunge la un acord.

Reprezentanții USR doreau ca în cele două - trei săptămâni să fie votate în Parlament puncte din programul de guvernare PNL - USR, dar agreate de fosta Coaliție.

Soluția lui Dacian Cioloș nu a fost însă acceptată de conducerea PNL. Liberalii vor insista ca Nicolae Ciucă să depună un program de guvernare în Parlament și o formulă de guvernare.

„Există discuții zilnice cu cei din USR, deși în presă se vorbește doar despre negocieri cu PSD. Formula propusă de Dacian Cioloș nu a fost însă agreată. PNL dorește să formeze un guvern până la finalul săptămânii, iar USR poate să fie un partener de guvernare”, spun surse din conducerea PNL pentru Europa Liberă.

Printre condițiile puse de PNL se numără și aceea ca Stelian Ion să nu mai fie propus pentru ministerul Justiției. Deputatul este considerat factorul principal al ruperii Coaliției și nu este acceptat să revină în fruntea Justiției. Mai mult, Stelian Ion s-a remarcat după ieșirea de la guvernare drept un critic puternic al președintelui Klaus Iohannis.

În privința celorlați miniștri, discuții ar mai exista în jurul Ioanei Mihăilă, care nu mai este dorită în fruntea ministerului Sănătății. Liberalii nu ar avea probleme însă cu Cristian Ghinea sau Cătălin Drulă, care au fost priviți ca miniștri performanți în opinia publică.

„Cabinetul Ciucă va ajunge la vot în Parlament. Trebuie să avem un guvern rapid”, au spus sursele citate din PNL.

Președintele Klaus Iohannis le-a transmis liberalilor că dorește învestirea rapidă a unui nou guvern, care să fie capabil să ia deciziile economice și sanitare necesare.

Negocierea la două capete care este realizată de PNL trezește însă multe suspiciuni în USR.

Liberalii sunt conștienți că nu pot accepta varianta alegerilor anticipate, care ar fi catastrofală pentru partid. Nici soluția unui guvern asumat PNL – PSD nu este pe placul tuturor liderilor din Modrogran.

Într-un sondaj aflat pe masa liderilor PNL, se remarcă că principalele partide care ar profita de alegerilor anticipate ar fi PSD și AUR. Electoratul liberal nu își dorește anticipate, chiar dacă scorul este unul strâns.

Premierul desemnat Nicolae Ciucă mai are la dispoziție cinci zile pentru a-și prezenta Cabinetul și programul de guvernare.

Adauga comentariu