Mult fum pentru nimic: incendiul anunțat s-a dovedit a fi un foc de paie

În această dimineață, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au publicat un mesaj pe pagina oficială de twitter, cu privire la producerea unui ”incendiu la un depozit de mărfuri pe str. Muzeului în Cluj-Napoca”. Primele informații au comportat un caracter alarmant: întrucât incendiul a fost semnalat într-o zonă centrală a orașului, s-a intervenit în forță. Într-un cuvânt, mult fum pentru nimic. 

click foto pentru imagine completă

Un posibil incendiu la un depozit cu substanțe cu potențial inflamabil presupune măsuri hotărâte și prompte pentru evitarea accidentelor de proporții. 

Situația din teren s-a dovedit a fi cu totul alta. Deși s-a intervenit cu 3 autospeciale, la fața locului s-a constatat că a fost vorba despre un scurt circuit, iar un cablu luase foc.

Este justificată o intervenție de amploare, atunci când incendiul se dovedește a fi o ”flamă falsă”?

De ce se intervine prompt în oraș, iar la Pata Rât incendiile cu greu pot fi domolite. Despre cauzele acestora, nici vorbă. Mai exact, aceeași formulă: autocumbustia.

De ce în cazul incendiilor din oraș cauza se stabilește rapid, iar la cele din zona Pata Rât există un singur motiv, autoaprinderea?

Pentru a afla răspunsuri la aceste întrebări, am apelat la Andrei Biriș, purtător de cuvânt al ISU Cluj.

A fost vorba despre un anunț cu privire la producerea unui incendiu la un depozit de materiale. De fapt, a fost vorba doar despre un cablu care a apucat să ardă, nu a fost pusă în pericol nici o persoană. S-a intervenit cu 3 autospeciale, dar bineînțeles, acestea s-au întors înapoi și numai o autospecială a intervenit. 

Incendiul a fost semnalat la un depozit mic, cu aparatură electronică, electrocasnice, băuturi alcoolice, mobilier etc.

Este absolut justificat în momentul în care se aprinde ceva să anunți la 112.

În ceea ce privește zona centrală (precum Piața Muzeului), zone mai aglomerate și din punct de vedere imobiliar, avem un altfel de protocol. Adică, se intervine din start cu mai multe mașini, iar aceasta nu înseamnă că intervenția este exagerată, pentru că dacă izbucnește incendiul...

În plus, era anunțat la un depozit care avea materiale cu potențial inflamabil destul de ridicat. Nu a fost o intervenție nejustificată. Ne bucurăm că nu a fost ceva grav”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Andrei Biriș.  

Oricum ar fi, nu poate decât să ne bucure faptul că, măcar în centrul municipiului Cluj-Napoca funcționează un protocol special de intervenție. La cât de aglomerat a devenit orașul, măsura prevăzută este absolut necesară.

Măcar cetățenii din centrul istoric să scape cu zile. Măcar centrul istoric să fie protejat. 

Pata Rât a intrat oricum în istorie, pentru incendiile periodice care se aprind de la sine.

Adauga comentariu