In vizor

Monopolul lui Raed Arafat pe interventiile de urgenta. Unde s-au dus 600 de milioane de euro de la SMURD?

Un inalt demnitar a dezvaluit pentru „Evenimentul zilei” miza interventiilor in situatii de urgenta, banii primiti de la buget, si rolul pe care il joaca in alocarea lor secretarul de stat Raed Arafat. Ancheta in cazul tragediei de pe lacul Suitghiol a ajuns la procurorii militari. Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul de Interventii in Situatii de Urgenta (DISU), condus de medicul Raed Arafat. Anuntul a fost facut ieri de premierul Victor Ponta.

Seful Guvernului a precizat ca a primit primele concluzii ale accidentului de la Siutghiol si ca vor fi aprobate „primele responsabilitati care trebuie asumate”.
Va fi nevoie sa continuam sa aflam cum s-a produs si cum s-a ajuns la aceasta tragedie. Cu siguranta, si Parchetul va face ceea ce tine de atributiile legale si o sa vreau pentru DISU sa gasim solutia unui audit extern, pentru ca am investit si investim foarte mult – si e foarte bine acest lucru – insa, in final, oamenii si procedurile trebuie sa fie mai bine pregatite atunci când avem situatii de acest gen”, a completat Ponta.

Medicul si demisia

Seful DISU, Raed Arafat, a explicat ca ia si el in calcul demisia din functie, daca va fi gasit vinovat. „Daca va iesi doctorul Arafat vinovat, automat imi asum responsabilitatea ca sunt vinovat si am plecat”, a precizat seful DISU.
Un inalt oficial a dezvaluit, pentru „Evenimentul zilei”, unde este hiba in organizarea DISU. Acesta a explicat punctual pentru cazul tragediei de pe lacul Siutghiol.

„Problema este ca Raed Arafat a capusat Ministerul de Interne cu acest SMURD. Cei de la ISU nu au anuntat alte societati de salvare ca sa nu se imparta banii. Asta este problema! Cei de la ISU trebuiau sa anunte Agentia Româna de Salvare a Vietilor Omenesti pentru a interveni la Siutghiol. Prefectul este si el vinovat pentru ca are atributii in acest sens si nu a reglementat problema comandamentelor de interventie pe judet. Deci, marea vina a lui Arafat este ca nu a bagat in subordinea operatorilor ISU societatile de salvare”, a explicat inaltul demnitar.

Miza in aceste interventii de urgenta sunt banii de la buget. „in plus, a pus monopol in MAI, in conditiile in care SMURD nu se descurca. Gânditi-va, stiu sigur, ca sunt cam sase milioane de interventii pe an ale SMURD, care sunt platite, in medie cu 100 de euro, deci se poate si mai mult. Daca faceti o socoteala, trebuie sa ne intrebam: unde se duc cei 600 de milioane de euro, cel putin, si de ce nu exista dotare?”, se intreaba inaltul demnitar. in plus, mai arata acesta, mai este si problema slabei pregatiri a celor care participa la interventii.

Frigul le-a grabit moartea

Procurorul general al României, Tiberiu Nitu, a decis ieri ca ancheta in acest caz sa fie facuta de Sectia Parchetelor Militare. Este inceputa urmarirea penala „in rem” (pentru fapte) privind infractiunile de nerespectarea masurilor legale de securitate si sanatate in munca si de ucidere din culpa. Patru persoane au decedat in accidentul de pe lacul Siutghiol: pilotul Petre Corneliu Catuneanu (47 de ani), copilotul Ginel Claudiu Cracanel (42 de ani), medicul Vizireanu Laura (39 de ani) si asistenta medicala Gabriela- Camelia Harton (38 de ani). Potrivit primelor date de la IML, Catuneanu si Harton au murit inecati, iar Vizireanu si Cracanel au suferit rani foarte grave, care au condus la deces. Moartea echipajului a fost grabita de temperatura foarte scazuta a apei, aproape de inghet: 2-3 grade Celsius.

Acuzatiile „Baronului de litoral”

Presedintele CJ Constanta, Nicusor Constantinescu (PSD), sustine ca seful ISU Dobrogea, colonelul Viorel Jianu, si prefectul Radu Volcinschi, demisi din functii, „au picat nevinovati”. „Schimbarea celor doi demonstreaza, inca o data, lipsa de asumare a responsabilitatii lui Raed Arafat. El ar trebui sa-si asume public aceste decese”. El a explicat ca prefectul si-ar fi facut treaba. „Prefectul l-a informat atunci, inclusiv pe Raed Arafat, despre faptul ca nu sunt ambarcatiuni si ca s-a mers sa se salveze cu ambulante. A sugerat ca trebuie solicitate, de la Ministerul Transporturilor, ambarcatiuni din port, de pe mare si de pe lac, care sa intervina urgent. Din pacate nu a decis prefectul, acum nu are voie sa vorbeasca”, a acuzat Nicusor Constantinescu.

Onaca l-a contrazis pe Arafat

Dorel Onaca, fost patron al companiei de salvare maritima ONACVA şi fost sef al Agentiei pentru Salvarea Vietii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), considera ca vina pentru ca planul de salvare nu a functionat ar fi a ISU.
„Principalul vinovat este ISU pentru ca trebuia sa anunte toate institutiile cu rol de salvare pe mare, care aveau capacitatea de a interveni rapid”, a precizat acesta, pentru EVZ. Dupa care a adaugat: „Nava Jupiter, care se afla in subordinea Ministerului Transporturilor, era cu motoarele calde, nu este adevarat ce a spus domnul Arafat ca nava Jupiter era in conservare, nu exista aşa ceva. Putea sa ajunga acolo in cinci minute, cel mult!”.
Astfel, Onaca l-a contrazis pe Arafat, care declarase ca ambarcatiunea Jupiter, care a venit din proprie initiativa la locul accidentului, era imobilizata. „Nava este in afara interventiei si este in conservare cu finalul sezonului estival. Ea nu trebuia sa fie in apa, ci conservata. Ca a fost in apa, ca omul a participat, e un lucru pentru care-i multumim lui”, declarase initial Arafat.

Continuarea materialului o puteti citi pe Evenimentul Zilei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *