Monica Iacob Ridzi s-a predat la Cluj după aflarea veștii că a fost condamnată la închisoare

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv la 5 ani de inchisoare cu executare, într-un dosar din 2009. Atunci, spun judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție, a organizat Ziua Tineretului și a comis infracțiunea de "abuz în serviciu" prin atribuirea cu interes de contracte. Monica Iacob Ridzi  s-a predat la IPJ Cluj când a aflat de condamnare.

Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv, de instanţa supremă, la cinci ani de închisoare, s-a predat, luni după-amiază, la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj.

După pronunţarea deciziei de condamnare, mandatul de executare a pedepsei pentru Ridzi a ajuns la Poliţie în Petroşani, unde aceasta îşi are domiciliul, citat de Medifax.

Numai că, nefiind acasă, Ridzi s-a predat în jurul orei 17.30, la sediul Inspectoratului Județean de Poliție.

Un echipaj al Poliției Petroșani urmează să o preia pe Iacob Ridzi din arestul IPJ Cluj și să o ducă în arestul IPJ Hunedoara.

Foto: stirilazi.ro

Adauga comentariu