MonePOS - O companie clujeană de software, împreună cu o bancă autohtonă, le oferă taximetriștilor posibilitatea implementării rapide a unui sistem de plată cu cardul

Din 31 martie 2021, toate taxiurile din Cluj-Napoca sunt obligate să aibă POS, astfel încât clienții să poată plăti călătoria și cu cardul bancar. Cu toate că mai sunt numai două săptămâni până la data limită, încă există multe taxiuri în oraș care nu oferă această facilitate, utilă atât pentru clienți, cât și pentru taximetriști. Și unii, și alții își pot face viața mai ușoară prin utilizarea plății cu cardul bancar contactless - plată care este mult mai rapidă, reducând timpul de staționare la destinație și, implicit, blocarea traficului, cu claxoanele de rigoare, și e mult mai sigură acum, în pandemie. În plus, taximetriștii și-ar putea recâștiga clienții care apelau la serviciile de ridesharing și pentru că acestea le ofereau posibilitatea de a plăti cu cardul.

O companie clujeană de software, împreună cu o bancă autohtonă, le oferă taximetriștilor posibilitatea implementării rapide a unui sistem de plată cu cardul, numit MonePOS, un sistem care le oferă o serie de beneficii față de alte tipuri de POS mobil: dispozitivul, de dimensiuni reduse, se interconectează direct cu sistemul de taxare din taxi, plata efectuându-se în numai 10 secunde; folosind MonePOS, taximetriștii au acces rapid la banii încasați de la client, decontarea făcându-se a doua zi pentru operațiunile efectuate până la ora 22, direct în contul bancar, cu comisioane mici (între 0,7% și 1,5% pe tranzacție).

Diferența majoră dintre soluția de plată contractless MonePOS și alte asemenea soluții de plată este că soluția oferită de Arobs împreună cu Banca Transilvania se conectează direct la taximetrul Selirom din mașină. Cu MonePOS, taximetristul nu se mai încurcă cu mai multe dispozitive disparate, în traficul aglomerat din Cluj plata rapidă însemnând un confort în plus și un stres în minus. MonePOS îi simplifică munca taximetristului căruia îi mai rămâne doar „grija” ridicării banilor din cont a doua zi.

În Cluj-Napoca sunt  emise de Primărie aproximativ 2500 de autorizații de taxi, iar, în momentul actual, numai în jur de 500 de taximetre sunt dotate cu POS-uri. Restul vor trebui să aleagă o soluție de plată contactless care să îi aducă în secolul XXI, în care majoritatea clienților au cardul pe telefon și au renunțat să mai folosească banii cash.

MonePOS poate fi instalat în 3 locații din Cluj-Napoca și poate fi obținut în două variante: prin cumpărarea device-ului, a POS-ului, caz în care taximetristul nu are nevoie de un pachet de cont de la BT și nu are nicio taxă de mentenanță, plătind doar comisionul procentual pe tranzacție (0,9% pentru persoane fizice, cu carduri BT sau emise de alte bănci și 1,5% pentru persoane juridice). Dacă taximetristul alege MonePOS cu o taxă de mentenanță lunară, atunci are nevoie de un pachet de cont BT. În acest caz, comisionul procentual pe tranzacție este redus la 0,7% pentru persoanele fizice, iar POS-ul nu trebuie cumpărat.

MonePOS este o soluție de plată potrivită pentru serviciile de taximetrie, dar nu se limitează la acestea, pretându-se și celorlalte activități care presupun plata mobilă cu cardul – food delivery, retail, florării, piață, curierat ș.a.

Taximetriștii care până la data de 31 martie nu îşi vor dota mașinile cu POS-uri riscă să nu primească viza anuală de la Primărie şi să nu poată să îşi mai desfăşoare activitatea. Cei care nu au optat până în prezent pentru o soluție de plată contactless, au acum  la dispoziție MonePOS, o soluție autohtonă convenabilă și rapidă.

Adauga comentariu