Din oras

Moment istoric! Parkingul Negoiu este funcțional

Cu trei ani întârziere, parkingul Negoiu este în sfârșit funcțional. Deși lucrările au fost încheiate în decembrie 2017, nu a putut fi dat în folosință din cauza lipsei unui aviz de la Pompieri. Primăria a avut nevoie de șase luni ca să remedieze problemele semnalate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. De ieri, se parchează în parkingul Negoiu.

Primele mașini au parcat ieri în parkingul Negoiu. Acesta este un moment istoric pentru Cluj-Napoca, mai ales că de cinci ani nu a mai fost dat în folosință niciun parking nou în oraș. Mai mult, la parkingul Negoiu se lucrează din 2013. Termenul de finalizare a fost depășit de nenumărate ori, astfel că s-a ajuns la o întârziere de nici mai mult nici mai puțin de trei ani.

“Parkingul Negoiu este finalizat, avem autorizație ISU, a fost predat la Serviciul Parcări, cetățenii au fost informați. De mâine 14 iunie se pot ridica abonamentele de la ghișeele Primăriei pentru cei care sunt eligibili. Mă refer la cei 375 de beneficiari ai locurilor de parcare de la parkingul Negoiu. De ieri, parkingul este folosibil de către cei care au avut garaje. Ei au fost primii care au primit abonamente pentru că au fost foarte ușor de repartizat. Așa a fost decizia Primăriei. S-au desființat garajele, s-a construit parking, cei care au avut garaje pe locul parkingului au fost primii care au primit abonamentele. Acelea au și fost deja distribuite. Parkingul este deja funcțional, deja s-a parcat”, a declarat primarul Emil Boc, miercuri dimineața, la un post de radio local.

Primăria a avut nevoie de șase luni ca să pună în aplicare tot ceea ce a cerut ISU la recepția lucrărilor din decembrie 2017. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *