Modernizarea Pieței Mihai Viteazu se face ca pe vremea voievodului. Va fi gata în toamnă, dar nu se știe anul - FOTO

În toamnă ar trebui să fie gata restaurarea statuii ecvestre din Piața Mihai Viteazu, dar cel mai probabil termenul va fi depășit. Suntem aproape în septembrie și încă mai este de lucru. Statuia este înconjurată de aceleași schele din lemn ca în primăvară, iar muncitorii pot fi numărați cel mult pe degetele de la o mână.Încă de când s-a dat startul reparațiilor în piață, s-a lucrat în ritm de melc. Rar dacă se văd câțiva muncitori. Vineri dimineața de exemplu, doi muncitori își făceau de lucru – unul cocoțat pe statuie și unul jos îl privea pe cel de sus (de pe statuie!). 

piata mihai viteazu

Modernizarea Pieței Mihai Viteazu include și refacerea zonelor verzi, modernizarea iluminatului stradal, repararea pavajelor și a trotuarelor care înconjoară piața. Deși autorizația pentru înlocuirea pavajului există din primăvară, nici acum nu sunt gata lucrările. S-au făcut doar niște decopertări, s-au adus mormane de nisip, iar dalele stau aruncate grămadă peste tot. Doar o mică suprafață a fost pavată, în zona monumentului Flacăra Veșnică.

piata mihai viteazu

La zonele verzi nu s-a mișcat nimic deocamdată. Singura modificare este că acum coșurile de gunoi stau sprijinite de copaci.

Nici iluminatul public nu a fost înlocuit, iar trotuarele sunt la fel. 

Oare în care toamnă vor fi gata lucrările de modernizare? 

piata mihai viteazu

Executantul lucrărilor de restaurare a statuii este asocierea S.C. Euras S.R.L. - S.C. Arh. Service Guttmann & Comp S.R.L. Valoarea contractului este 3.298.890,15 lei cu TVA și include serviciile de proiectare, elaborarea studiilor și expertizelor de specialitate extinsă, a documentațiilor tehnice și execuția lucrărilor de primă intervenție, de consolidare și restaurare a statuii domnitorului Mihai Viteazul.
Celelalte lucrări sunt realizate de realizate de Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj-Napoca.

piata mihai viteazu

Piața Mihai Viteazu este unul dintre cele mai urâte locuri din oraș. A ajuns într-un stadiu avansat de degradare din cauza neînțelegerilor dintre Primărie și portughezii de la Cogedir Gestao de Projectos, care ar fi trebuit să facă un parking subteran.  În luna mai 2009, firma portugheză Cogedir a semnat un contract cu Primăria Cluj-Napoca pentru realizarea primului parking subteran public din Cluj-Napoca, în Piața Mihai Viteazu, o investiție estimată la opt milioane de euro. Termenul de finalizare anunțat de partenerii proiectului era de doi ani, astfel că primele mașini ar fi trebuit să parcheze sub statuia lui Mihai Viteazu în anul 2011. Nu s-a făcut nici parking, nici modernizarea pieței. Mai rău, s-a ajuns la războaie în instanță între Primărie și portughezi. 

Citește și:

Despre trista poveste a parkingului din Piața Mihai Viteazu și cum a fost acesta îngropat de minciunile lui Boc, Apostu și Moisin. Dar pe banii clujenilor

Adauga comentariu