Misterul pernei cu capse metalice. A fost sau nu a fost? Șefii Spitalului de Copii se contrazic unul pe celălalt - VIDEO

Pozele cu perna capsată sunt un mister greu de deslușit pentru șefii Clinicii de Pediatrie II. Acestia se contrazic chiar între ei. Marți, un medic spune una, miercuri, altul spune alta.

Iată ce susținea ieri, 21 noiembrie 2017, șeful Clinicii Pediatrie II, dr. Ghoerghe Popa, într-un comunicat:

“În ceea ce privește perna cu capse, ea era îmbrăcată într-o față de pernă curată și intactă. Nu am reușit să aflăm cine a făcut această improvizație neinspirată.”

Implicit, recunoștea existența acelui așternut prins cu capse metalice de birou. La nici 24 de ore după, în această dimineață, la ora 09.00, directorul medical al Spitalului de Copii, dr. Călin Lazăr, declara că nici vorbă de perne cu capse. În toată clinica nu a fost de găsit vreuna.

"Personal, nu știu și nici secția nu are cunoștință de un astfel de eveniment. Mai mult, ieri s-a derulat un control al Direcției de Sănătate Publică, 100 de paturi, 100 de perne, 100 de saltele. Nu s-a găsit absolut nimic în acest sens."

Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj, susține spusele lui Călin Lazăr.

"Am văzut și pozele, am trimis echipa de control înainte de a apărea ziarul dar nu am găsit nimica. Și celelalte condiții de igiena erau indeplinite? Da, sarut mana, fata de ceea ce se știe nu era nimic în plus sau în minus", a declarat șeful DSP Cluj. 

Ziar de Cluj apare on-line, cum spumele Adevărului s-a dus acest Moisescu, sau ciracii lui, în control înainte de a apărea ziarul? Au inventat și ăștia deplasarea instantanee? MINCIUNA, ORICUM, ESTE EVIDENTĂ (la fel, din punctul nostru de vedere, tentativa de spălare a imaginii spitalului de către DSP Cluj - numiții politici, nu scot ochii la numiții politici). DSP Cluj s-a dus în control marți, hai, poate chiar luni - deși ne îndoim de asta; materialul din Ziar de Cluj a apărut sâmbătă dimineața - pe probe, nu pe cuvinte azvârlite în vânt. (Victor Lungu, redactor-șef)

Călin Lazăr mai susține că fiecare lenjerie de pat ruptă se întoarce pe secție doar după ce a trecut mai întâi pe la atelierul de croitorie al spitalului.

Referitor la celelalte acuzații aduse spitalului, șefii instituției recunosc faptul că laboratorul clinicii nu funcționează în weekend, dar că analize se fac în laboratorul din cadrul UPU.

"Nu transportăm copii, transportăm probele. Recoltăm probele la Pediatrie II, III sau unde avem celelalte secții ale spitalului externe și cu ambulanța, pe cheltuiala spitalului, le transportam la laborator", spune doctorul Lazăr în apărarea spitalului. 

Sâmbăta trecută, un tată a povestit pe facebook, revoltat, condițiile din clinica Pediatrie II. Dr. Mihai Așchilian, a acuzat faptul că sistemul funcționează incredibil de rău și că fața de la perna pusă pe patul copilului său era prinsă cu capse metalice de birou. 

 

 

 

 

Comentarii

ion

23.11.2017 06:11

limbistii sistemului las' ca merge s-asa, slugile nevertebrate care accepta orice oroare de la domn' doctor, fac pe nazistii gramaticii? ce-am mai ras, desi ne este mila de ei! analfabetii functionali citesc, dar nu pricep ceea ce citesc. in idiotenia lor, greselile de tastare conteaza, nu ororile si minciunile despre care se relateaza. de ce? de idioti utili unui sistem corupt, de aceea.

pacient

23.11.2017 20:40

Probele de sange se transporta cu ambulanta si in week end ???? Spitalul de copii are ambulanta ? Sau se transporta de catre parinti ?  Ce pareri au parintii la ai caror copii li s-au recoltat analize in week end ? 

Adauga comentariu