Miscarea pro-life prinde aripi si la Cluj. Femeile care vor sa avorteze, “consiliate pe trotuar”

Asociatiile de profil din Cluj-Napoca sunt in cautare de voluntari pentru a organiza si la noi actiuni de consiliere pe strada pentru femei, chiar in fata clinicilor si a cabinetelor de ginecologie, dupa modelul american. Proiectul se afla in faza incipienta si in aproximativ o luna ar putea fi pus pe picioare.

“Sidewalk counseling” inseamna consilierea viitoarelor mamici, informarea lor cu privire la variantele pe care le-ar putea avea in loc de avort, chiar in strada, in fata cabinetelor de ginecologie.

„Sidewalk counseling” (consilierea pe strada) este o actiune putin cunoscuta si deloc practicata la noi in tara. In Statele Unite aceasta este actiunea provita care a salvat cele mai multe vieti ale copiilor nenascuti si datorita caruia s-au convertit numerosi „avortionisti” si a inchis sute de clinici de avort. Este o miscare de maxima importanta deoarece ne permite sa le intampinam pe mamicile in criza de sarcina chiar inainte de-a trece pragul cabinetului de avort. Este un ultim strigat in favorea vietii nenascute din pântecul lor si este ultima noastra sansa de a le oferi o alternativa”, se arata pe site-ul proiectului Merit Mai Mult.

Acum, reprezentantii miscarii pro-life cauta voluntari si se pregatesc cu materiale pentru a putea demara actiunea.

“Avem deja o echipa, ne ocupam de pregatire, de materiale, intr-o luna cred ca vom putea incepe”, a explicat pentru Ziar de Cluj Iulia Calinescu.

“Considerand ca femeia nu este niciodata libera sa faca avort ci este constransa de saracie, abuz, santaj si in principal frica, „consilierii” au un singur scop: de-a le aduce speranta si iubirea. Stand in fata maternitatilor si cabinetelor de obstretica-ginecologie unde se fac avorturi, consilierii se roaga pentru personalul din cadrul medical care faciliteaza avortul, pentru aceste mamici conduse acolo de frica si disperare si pentru copilasii a caror viata urmeaza sa fie oprita. De asemenea, consilierii ofera materiale cu alternative la avort , informatie despre procedura si riscurile avortului si materiale informative despre dezvoltarea fatului. Consilierii se angajeaza sa le ajute, sau sa le puna in legatura, cu o organizatie care le va putea oferi, in functie de nevoi: consiliere, servicii de obstetrica-ginecologie, ajutor material sau altele”, se explica modalitatea in care se actioneaza in “consilierea pe trotuar”.

Miscarea anti-avort pro-life a inceput in SUA in anii ’60. Prima structura pro-life sau pro-vita organizata din Romania s-a infiintat in primavara anului 1990. Sustinatorii miscarii promoveaza dreptul la viata al bebelusilor nenascuti, considerand ca viata incepe din momentul conceptiei, ceea ce face din avort o crima.

Foto: www.calendarforlife.org, plam.org

Adauga comentariu