Mircea Rus, eroul în haine de comandant: „De la un timp nu te mai surprinde nimic, în felul acesta îți păstrezi sângele rece”

După o perioadă îndelungată în care Poliția clujeană a avut șefi interimari, în urmă cu 8 luni, Inspectoratul Județean de Poliție Cluj a dobândit un comandat titular pe post: Mircea Rus. Inspectorul șef al Poliției Cluj este născut și crescut pe meleaguri clujene. De mic, comandantul și-a conturat dorința de a deveni polițist, dat fiind faptul că filmele și cărțile polițiste erau pe primul loc în alegerile sale.

După terminarea liceului, Mircea Rus a urmat Academia de Poliție, de unde a acumulat o sumedenie de cunoștințe. Domnul Rus este ofițer de carieră și a lucrat în operativ, pe linie de Poliție Judiciară, timp de 18 ani. De-a lungul anilor a trimis după gratii numeroși infractori periculoși pentru infracțiuni de mare violenta, tâlhărie, viol, furt ș.a.
Munca de judiciar, desfășurată atâția ani, cu siguranța și-a pus amprenta asupra acestuia. Astfel, inclusiv din postura de inspector șef a reușit să prindă un urmărit general și să-l trimită după gratii, demonstrând că flerul de anchetator, pe care l-a avut dintotdeauna, nu l-a părăsit.


În orice loc a ocupat o funcție de conducere a încercat să facă din colectiv o adevărată familie. Acesta este un deziderat și pentru prezent, fiind însa o adevărată provocare întrucât ne raportam la un întreg inspectorat, la polițiștii din întreg județul.
Colegii îl privesc ca pe un adevărat profesionist, care întotdeauna a avut răspunsuri pentru ei, îndrumându-i în orice situație.

„În funcția aceasta sunt de 8 luni de zile. Cred că, ca orice copil am visat povești cu detectivi. Evident că am citit foarte multe cărți polițiste, mi-au plăcut întotdeauna filmele polițiste. Probabil, într-un fel mi-a plăcut întotdeauna cariera militară. Așa am ajuns într-un final să optez pentru Academia de Poliție. Aș fi vrut un liceu militar, dar sunt foarte scund, foarte mic de înălțime.

În 18 ani de judiciar cât am eu în spate am văzut foarte multe lucruri. Am avut extrem de multe cazuri interesante. De la un timp nu te mai surprinde nimic, acesta este paradoxul și poate e un lucru bun până la urmă și în felul acesta îți păstrezi sângele rece. Noi am fost „beneficiarii”primelor tâlhării cu „mână înarmată”. A fost un grup de tineri care s-au gândit să experimenteze niște lucruri noi, astfel, în decembrie 2007 a fost prima tâlhărie. Două persoane mascate unul cu un pistol cu capse cu care a și tras, iar celălalt cu un cuțit, cu o violență extremă au deposedat vânzătoarele din acel magazin de sume de bani. Au mai urmat încă șase pe parcursul unui an. În decembrie 2008, după ultima faptă am reușit să îi prindem. Atunci am fost surprinși de ceea ce se întâmplă, doar că ne-am adaptat și am reușit să îi găsim. Au fost 4, 2 dintre ei au fost condamnați la închisoare cu executare doar că au ieșit foarte repede”, povestește Mircea Rus.

O poveste de la viața de judiciar, la șef al Inspectoratului Județean de Poliție

Domnul Rus are un CV remarcabil, având funcții importante de unde a acumulat toată experiența de care dă dovadă astăzi. De-a lungul anilor a avansat cu o rapiditate de apreciat. Cariera sa a avut atât suișuri, cât și coborâșuri, însă totul a prins contur din clipa în care a ajuns șeful Inspectoratului de Poliție Cluj.

„După absolvirea Academiei am ajuns la Inspectoratul de Poliție pentru Transporturi Cluj, la acel moment era Inspectorat. De acolo, pentru că Inspectoratul se întinde pe tot ceea ce înseamnă regionala Cluj, am ajuns la Oradea, la serviciul Transporturi Feroviare. La Oradea nu am stat foarte mult, iar cu data de 15 decembrie 2000 am venit la IPJ Cluj printr-un transfer. Din acel moment mi-am desfășurat activitatea la Biroul de Investigații Criminale. De la 1 februarie 2006 am ajuns să coordonez activitatea de șef de birou, în urma unui examen. Până în 2016 am coordonat activitatea judiciarului din Cluj-Napoca, după care am fost împuternicit șef al Serviciului Investigații Criminale, iar din 1 aprilie 2017 am revenit la Biroul de Investigații Criminale. De acolo treaba a fost mai simplă, nu au mai fost suișuri sau coborâșuri în carieră. Începând cu 20 iulie am fost împuternicit să exercit atribuțiile Șefului Inspectoratului de Poliție Cluj, din postura de inspector șef”, mai povestește domnul Rus.

În perioada în care a fost la serviciul de Transporturi Feroviare la Oradea i-a fost destul de greu să fie plecat de lângă familie. Domnul Rus povestește că după 4 ani a fost prima dată când a plecat de lângă părinți. A fost o perioadă dificilă, deoarece mama dânsului fusese diagnosticată cu o boală urâtă, motiv pentru ca își dorea să ajungă cât mai repede acasă.

De când a ajuns în funcția de Inspector, Mircea Rus a reușit să treacă cu brio peste cele mai grele evenimente, dând dovadă de responsabilitate și siguranță. În ciuda faptului că de când a ajuns în funcția de Inspector șef, Mircea Rus a trebuit să treacă peste o grămadă de încercări, într-un final și-a câștigat prin cunoștințe și un mare efort funcția cu care se poate mândri astăzi.

„O reușită importantă de când sunt în această funcție a fost să trec cu brio prin tot ce a însemnat evenimente marcante, cu aglomerări extrem de mari de persoane. În decursul anului 2018 a fost Electric Castle, Untlod-ul, evenimentele din 10 august, peste care am trecut cu brio. A urmat un exercițiu de mobilizare și a fost pentru prima dată când un astfel de exercițiu de mobilizare s-a făcut în comun în 2 județe, respectiv Bistrița și Cluj. Partea noastră de anunțare a populației care ar fi trebuit să vină la o încorporare, s-a reușit anunțarea rezerviștilor în proporție de 100%, ceea ce a fost o premieră raportată la astfel de exerciții. Ca și o realizare profesională am promovat examenul de titularizare în funcția de inspector șef. O altă reușită, care nu a fost doar personală, a fost un efort concentrat din partea tuturor, a fost conferința pentru a celebra Centenarul Marii Uniri. Cel mai greu lucru peste care a trebuit să trec a fost examenul de care vă vorbeam. A fost destul de consumator de energii, plus că a fi într-o funcție de genul acesta implică extrem de mult timp, foarte mult timp. Timp ce ține de problemele inspectoratului și mai puțin ceea ce privește persoana mea sau a familiei mele”, spune șeful Inspectoratului de Poliție Cluj

 

Mircea Rus, implicare deplină în funcție: „Nu e vorba de stres sau tensiune. E vorba că este foarte mult de lucru”

„Deseori mă întreabă lumea dacă e stres mare, dacă e tensiune mare. Răspund tuturor la fel: Nu e vorba de stres sau tensiune. E vorba că este foarte mult de lucru, sunt o multitudine de probleme, o multitudine de probleme pe care eu în decursul carierei din postura în care eram le-am sesizat ca atare, acum vreau să fac tot posibilul să le remediez.

 

FAMILIE vs CARIERĂ

Din cauza funcției consumatoare, Mircea Rus împarte destul de greu rolul de tătic acasă cu rolul de „tătic” al polițiștilor.

„Reușesc să împart destul de greu rolul de tătic acasă cu munca. Aproape orice moment pe care îl prind liber mi-l petrec cu băiatul meu. E greu din acest punct de vedere. Petrecem mai mult timp în weekenduri, de asemenea, seara când sunt teme de făcut. Este o funcție consumatoare de timp. Cred că copilul meu și-a dat seama cine e de fapt tatăl lui în momentul în care la parada de 1 Decembrie m-a văzut acolo în prim plan lângă toate oficialitățile orașului. Cred că acestea sunt momentele în care un copil, și nu numai, poate să se simtă într-adevăr important pentru că tatăl lui este ceea ce este. Nu am discutat dacă și-ar dori să mă urmeze, bineînțeles că toți copiii când sunt mici vor să se facă polițiști”

Șeful Inspectoratului de Poliție Cluj este un exemplu de la care colegii săi au avut multe de învățat. Mircea Rus le-a influența cu siguranță cariera multor polițiști, prin exemplul personal, făcând din aceștia niște profesioniști, niște oameni mai buni. Loialitatea și moralitatea sunt caracteristicile ce îl descriu cel mai bine pe omul care luptă pentru binele județului.

„Întotdeauna am crezut despre mine, și cred că sunt un om extrem de moral și corect. Loial instituției din care fac parte, niciodată nu va fi altfel. Lucrul în care eu cred cel mai mult este puterea exemplului personal. Datorită acestui fapt ajung să mă duc peste tot, ajung să fac multe lucruri pe care alții consideră că nu e de atributul lor, și într-adevăr, nu este, doar că mie îmi place să fiu în fruntea trupelor, cum s-ar spune. Nu știu dacă am fost un exemplu pentru colegii mei, sau dacă m-am perceput eu pe mine însumi ca atare” declară mândru de munca sa, domnul Rus.

Mircea Rus reușește prin foarte multă muncă să organizeze sute de oameni. Și nu este vorba de un singur om, ci de o întreagă echipă. Este vorba de o multitudine de factori de comandă, oameni care știu ce au de făcut, oameni care în momentul în care este un lucru de făcut știu că trebuie să urmeze acea cale. Șeful Inspectoratului de Poliție spune că sunt puține lucrurile pe care el, împreună cu echipa sa le experimentează pentru prima dată. Domnul Rus consideră că o comunicare foarte bună este cheia succesului, comunicarea este extraordinară din toate punctele de vedere.

 

 

Adauga comentariu