Mircea MICLEA: „Sper să crească efectiv conștientizarea și presiunea populației asupra politicienilor, pentru a face o reformă reală în școală”

Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, semnalează procesul de transparentizare a actului educațional în contextul pandemic actual și afirmă necesitatea unei susțineri publice mai mari pentru o „schimbare majoră a sistemului de educație în România”.

„Cutia neagră s-a făcut transparentă și ne atinge zi de zi prestația școlii, calitatea școlii, ca părinți”, notează profesorul clujean Mircea Miclea. 

Școlile trebuie redeschise, așa cum fac aproape toate statele europene, a afirmat Mircea Miclea, cercetător în psihologie și profesor în cadrul Universității „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca.

Fost ministru al Educației, acesta a explicat care sunt prioritățile pe care viitorul buget al Educației trebuie să le cuprindă ca linii de finanțare distincte. În analiza sa, psihologul Mircea Miclea a detaliat și etapele de updatare ale masteratului didactic, precum și rezultatele directe ale digitalizării învățământului românesc. 

Într-un interviu pentru edupedu.ro, fostul ministru al Educației declară că acum chiar părinții „pot să facă presiuni pentru o salarizare diferențiată (a cadrelor didactice – n.r.), pentru că ei înșiși văd în fiecare zi care sunt profesorii buni cărora le pasă de elevi și au prestație de calitate și care sunt profesorii care au prestație foarte slabă, care doar stau și dau teme”.

Mircea Miclea: Ar fi o mare greșeală să se taie din bugetul educației, mai ales în condițiile în care anul trecut a fost cel mai mic din ultimii 15 ani, atunci când el a fost votat. Și suntem pe un loc codaș în Europa la alocarea bugetară pentru educație și într-o negare continuă a prevederilor Legii educației care spune 6% din PIB pentru educație. Așa că dacă este un guvern lucid, în loc să taie ar trebui să suplimenteze semnificativ bugetul educației. 

În afară de cheltuielile obișnuite, cred că trebuie puse 3 linii bugetare distincte pentru următoarele categorii de cheltuieli:

• 1. Pentru învățarea remedială, pentru că în acest an cu siguranță vor fi, din păcate, pierderi majore de învățare la elevii din toate ciclurile. Aceste pierderi pot fi măcar parțial recuperate prin învățarea remedială, gen meditații sau alte tipuri de activități pe care ei să le facă în timpul vacanței de primăvară sau de vară. Și atunci putem spera la o recuperare măcar parțială. 

Fără, însă, o linie bugetară dedicată acestei activități, ea nu va avea loc.

Anul trecut, Anglia a dedicat 1 miliard de lire sterline pentru învățare remedială, în condițiile în care guvernul nostru nu a alocat nimic.

• 2. Trebuie linie bugetară pentru masteratul didactic. În acest an a început să fie pilotat în câteva universități, oricum o măsură foarte tardivă pentru că trebuia conform Legii Educației să înceapă din 2011. Dar acum în mod obligatoriu trebuie să trecem la formarea personalului didactic prin masterat dedicat acestei activități, adică o profesionalizare totală a activității.

Din octombrie anul viitor trebuie anulate toate DPPD-urile și început cu masteratul didactic. Pentru asta e nevoie de 2 lucruri: ARACIS să acrediteze universitățile capabile să facă masterat didactic, iar după această acreditare, care trebuie terminată în câteva luni, trebuie alocate locuri prin cifra de școlarizare în învățământul superior care se face prin HG de regulă în luna aprilie și trebuie alocați bani pentru această activitate. 

În urmă cu aproape 10 ani, când am insistat să se introducă masteratul didactic, am făcut un calcul simplu: am văzut pe de o parte câte locuri erau finanțate la DPPD de bugetul de stat și câte locuri erau scoase la concurs în fiecare an în învățământul preuniversitar, iar raportul a fost de 5 la 1.

Altfel spus, erau finanțați de 5 ori mai mulți studenți în DPPD-uri față de necesarul de profesori din fiecare an pentru învățământul preuniversitar, ceea ce însemna practic o risipă de bani publici. Nu cred că trebuia suplimentat substanțial, dar totuși trebuie suplimentat pentru că era o cheltuială. 

Ministerul Educației, în calitate de finanțator și de angajator – pentru că el finanțează aceste locuri și tot el beneficiază de absolvenții acestei forme – trebuie să spună foarte clar ce fel de curriculum dorește ca să aibă profesori pregătiți. 

Inevitabil trebuie să fie materii de genul: învățare online, educație multimedia, gândire de tip design și să se facă dublă specializare, așa cum spune legea.

Adică prin transfer de credite să te califici și în a doua specializare, tocmai ca să ai o mai mare stabilitate ca profesor. Erau suficienți banii atunci ca să dai o bursă echivalentă cu salariul de profesor începător la cei care se înscriu la masteratul didactic, pentru a face profesia atractivă. 

Dincolo de datele invocate de 10 ani, cred că toată lumea a văzut că e complet insuficientă pregătirea cadrelor didactice prin DPPD (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic - n.r.) pentru a face față contextului educațional și tehnologic de acum. Deci devine o obligație etică, nu doar administrativă. 

• 3. A treia linie esențială pentru care cred că se pot folosi și bani europeni este de a construi un învățământ online de calitate. 

Ce înseamnă un învățământ online de calitate, mai spun încă o dată:

• înseamnă că întâi identifici profesorii buni din țară. 
• apoi le înregistrezi lecțiile, deci le filmezi.
• pe lângă aceste lecții adaugi texte, scheme, exemple, animație dacă e cazul, tipsuri pentru rezolvări de probleme, pentru ca să rezulte o lecție multimedia model. Se pot face lecții multimedia model pentru toate materiile și clasele de la I la a XII-a. 
• aceste lecții model trebuie puse pe o platformă de e-learning.

Efectul va fi major. 

Vă spun câteva dintre efecte. 

Un efect va fi că chiar dacă elevul va avea în față un profesor slab pregătit, el va putea accesa de câte ori dorește o lecție făcută de cel mai bun profesor din țară, în format multimedia, și o poate accesa de câte ori doreste, până o înțelege. Efectul este enorm de important din punct de vedere al egalității de șanse. Acum, elevii se diferențiază din cauza faptului că unii au profesori slabi și alții au norocul unor profesori buni.

Noi facem astfel un pas uriaș pentru a asigura egalitatea de șanse.

O lecție foarte bună va fi disponibilă și unui elev dintr-un sat și unuia dintr-un oraș mare. Din păcate, în ultimii ani, școala românească în loc să egalizeze șansele, le-a diferențiat: cei care erau în față au devenit tot mai în față, iar cei care erau în spate, au rămas și mai în spate.

Și un alt efect al acestei investiții este că însăși prestația cadrelor didactice se va îmbunătăți. Profesorul va ști că în fiecare zi prestația lui va fi comparată cu prestația profesorului care va preda online. Va avea un model despre cum să predea lecția pe care o are de predat. 

Cu o astfel de inițiativă de crea învățământ online pentru secolul XXI, nu pentru secolul XX uitându-ne la televizor, aduci un câștig masiv pentru egalizarea șanselor și pentru creșterea prestației cadrelor didactice. Altfel, ce se face acum e cu totul altceva decât învățământ online. Învățământul online nu înseamnă că îi lăsăm pe toți profesorii să predea online crezând că o vor face bine de unii singuri.

Acestea sunt cele 3 linii mari bugetare suplimentare față de cheltuielile obișnuite de anii trecuți: învățământ remedial, inițierea masteratului didactic obligatoriu la universitățile acreditate și crearea unui învățământ online de secol XXI. 

Despre necesitatea redeschiderii școlilor și însemnătatea tezelor 

Mircea Miclea: Importanța evaluării este secundară în raport cu predarea.

Dacă faci o predare de calitate, atunci evaluarea este secundară.

Prin evaluare nu facem decât să consemnăm calitatea predării. Dar cred că este întâi important să redeschidem școlile și atunci problema tezelor și a evaluărilor se rezolvă simplu, din moment ce copiii merg din nou la școală, așa cum fac în toate țările care sunt mult mai lovite de COVID decât noi. Nu cred că e bine să se renunțe la teze. 

Cred că tezele trebuie susținute.

Dacă nu pot fi susținute în această iarnă, se pot susține 2 rânduri de teze în semestrul II, dar trebuie să procedăm cu aceeași măsură la această generație ca la celelalte. Trebuie susținute tezele pentru a comnunica faptul că învățarea este importantă și că evaluarea mai devreme sau mai târziu va avea loc. E esențial pentru elevi să știe că ei trebuie să învețe pentru că acum școala, dar mai târziu viața îi va evalua. 

Funcționarea școlilor în România comparativ cu celelalte state UE

Mircea Miclea: În niciun caz. Văd doar o deresponsabilizare a autorităților în ce privește funcționarea sistemului de educație. Nu există o diferență nici în ceea ce privește gravitatea infecției de coronavirus. Dimpotrivă. Ar trebui, pentrru că avem o poziție atât de slabă în clasamentele internaționale, să susținem educația mai mult ca aceste state, ca să îi prindem din urmă. Vrem să avem oameni care vor face tehnologie de vârf sau care doar vor culege sparanghel? 

E clar că există o diferență între învățământul primar, gimnazial și cel liceal.

Pierderile sunt cumulative. Pierderile din clasa a II-a vor atârna în ceea ce înveți în clasa a IV-a, vor face și mai dificilă învățarea în a VI-a și a VIII-a. Cu cât o pierdere este mai timpurie, cu atât impactul ei este mai mare. Una este să nu poți învăța tabla înmulțirii – impactul este masiv pentru că nu mai înțelegi nici rădăcina pătrată – și alta este să nu mai înveți grupul abelian de la clasa a XI-a. Pierderea nu este atât de mare. 

Cel care pierde devreme, pierde mult mai mult decât cel care pierde mult mai târziu și de aceea are o logică să protejezi cu toată forța primarul și gimnazialul. 

Lipsa de responsabilitate a autorităților și siguranța școlilor în pandemie 

Mircea Miclea: Într-o astfel de situație, cred că cea mai bună atitudine este să ne uităm pe date. Iar datele din mai multe studii publicate și de OMS, și din Spania, Germania, Elveția și numărul din Science din 16 octombrie arată că școala nu este o sursă de risc în infectarea cu COVID, dincolo de datele pe care le avem sau nu la noi. Sunt și alte categorii de date în raport cu care putem raționa și cred că putem vedea exemplele unor țări cu mai multă experiență, care au ținut școlile deschise cu orice preț, închizând mall-urile. 

Nu este o scuză că nu avem date. Avem date internaționale și bune practici internaționale care trebuie imitate. Nu văd decât o deresponsabilizare în rezolvarea acestei probleme. 

Eu sunt sigur că majoritatea copiilor funcționează în școala de proximitate, pentru că doar o minoritate își poate permite vize de flotant ca să frecventeze altă școală. Deci raționamentul cum că din cauza mobilității elevilor de-a lungul și de-a latul orașelor mari se răspândește COVID e o aberație, nu poate fi invocată ca o cauză. 

Despre rolul părinților

Mircea Miclea: Sunt multe lucruri care ar merita spuse, dar mă rezum la următoarele. 

Întrucât este atât de mare dezordine în jur – în viața socială, în modul în care este gestionată criza -, ea poate fi contracarată printr-un plus de ordine în mintea noastră și în comportamentul părinților.

Aș sfătui părinții să le facă copiilor un program cât mai riguros și să își facă și ei un program riguros, pentru că așa putem contracara o parte din oceanul de dezordine în care trăim.

Nu-ți lași copilul să stea în pijama și să se uite la lecțiile online, timp în care mai merge și la frigider.

Mai multă rigoare în organizarea activităților de acasă. Școala avea, printre altele, acest atu: organiza învățarea. Erau ore pe care le făceau toți copiii în același timp și dădeau un plus de ordine în viața unui elev. Acum, acest plus de ordine a dispărut și cineva trebuie să îl pună la loc, iar acel cineva este părintele, atât cât poate.

Este încă un motiv pentru care trebuie redeschise școlile. Mai multă organizare în ce fac copilul, elevul și părintele. 

Al doilea lucru care cred că este important este suportul, consilierea pe care să o facă părintele.

Să discute cu copilul și despre stările lui emoționale, eventual despre fricile lui și să încerce să fie un model de siguranță și nu de nesiguranță. Chiar dacă ai fricile tale, că părinte ți le ții sub control, pentru că ele vor exploda în mintea copilului tău. Ca părinți, trebuie să ne controlăm foarte bine fricile, pentru că adesea ele sunt imitate și augmentate de către copii.

Practic, frica se învață așa cum înveți gramatica limbii materne: nu îți dai seama că o înveți, dar o înveți.

Dacă îți vezi părintele în fiecare zi anxios, la un moment dat tu devii anxios, fără să îți propui să înveți asta. Trebuie să fim mult mai atenți la modul în care ne controlăm propriile frici, dacă vrem să nu avem copii care să fie infricoșați. Părintele trebuie să fie un model de siguranță, nu un model anxios. 

Acum, părinții conștientizează mai clar ce este cu adevărat școala românească. Pentru că o văd transparent, zi de zi, prin prestațiile cadrelor didactice. Având această transparență a funcționării școlii, sper să fie o susținere publică mai mare pentru o schimbare majoră a sistemului de educație în România, punând presiuni pe politicieni să schimbe acest sistem la modul real și substanțial. Ăsta cred că este un efect bun. 

Pot să facă presiuni pentru o salarizare diferențiată, pentru că ei înșiși văd în fiecare zi care sunt profesorii buni cărora le pasă de elevi și au prestație de calitate și care sunt profesorii care au prestație foarte slabă, care doar stau și dau teme.

(...).

Sper să crească efectiv constientizarea și presiunea populației asupra politicienilor pentru a face o reformă reală în școală.

Citește continuarea pe edupedu.ro

 

 

 

sursa: edupedu.ro

 

Adauga comentariu