Mircea MICLEA: „Din cauza crizei identitare pe care o traversăm suntem mult mai vulnerabili la iraționalism...”

În cea mai recentă analiză semnată de psihologul clujean Mircea Miclea, profesorul universitar analizează tema crizei identitare pe care o traversăm, precum și expunerea mai facilă la iraționalism în condițiile unui individualism exagerat, asocierea cu o anumită cauză și identificarea cu aceasta, pericolul fundamentalismului, dar și modul în care întrebarea cum gândesc?, a fost substituită de o nouă tematică: cine sunt? 

„Trecutul e reinterpretat, statuile sunt dărâmate, filmele „incorecte” sunt puse la index sau ștantate cu disclaimer, anumite romane sunt scoase din curriculum, profesorii sau jurnaliștii „nealiniați” sunt concediați sau constrânși să demisioneze ori marginalizați”, notează psihologul clujean Mircea Miclea. 

Acestea nu sunt însă decât câteva dintre manifestările exterioare ale crizei pe care o traversăm, caracteristici specifice unei perioade, dar care se reflectă și într-un plan individual, interior. 

„Când știi cine ești, știi ce să faci cu viața ta și ai energie pentru asta; știi cum să alegi, știi ce relații trebuie să ai și cu cine”, notează psihologul clujean Mircea Miclea. 

Redăm în cele ce urmează textul semnat de Mircea MICLEA:

Marile încleștări și revolte sociale pe care criza COVID-19 le-a readus la suprafață și la care asistăm, uneori cu uimire, sunt, de fapt, manifestarea unor crize latente care s-au copt în ultimele decenii îndeosebi în societatea occidentală. Dincolo de argumentele și explicațiile pe care cei revoltați le aduc în sprijinul acțiunilor lor, problema are o bază preponderent psihologică: recrearea unei identități personale destrămate de anii agitați pe care-i trăim, chiar cu riscul abordării iraționale a vieții sociale și personale.

(…).

Dacă citim în cheie psihologică faptele greu de înțeles uneori pe care le vedem petrecându-se în jurul nostru, constatăm că la bază se află probleme de identitate devenite tot mai greu de tranșat.

Vom aborda, astfel, lucrurile din această direcție, începând cu câteva explicații simple, care să ne ducă spre concluzia la care suntem chemați să medităm.

Identitatea în criză: puțină teorie și niște explicații

Identitatea este definiția pe care un individ sau un grup o elaborează despre sine. E răspunsul, mai mult sau mai puțin elaborat, la întrebarea: Cine sunt eu?

Ca orice definiție, de la Aristotel citire, are un gen proxim și o diferență specifică. Eu sunt profesor (= genul proxim), dar mă deosebesc de ceilalți prin biografia mea, prin abilitățile, valorile și interesele mele specifice. Oricare dintre noi este o combinație de roluri sau de categorii generale și de diferențe specifice, cu care se identifică.

De-a lungul vieții, avem identități multiple, care se construiesc și se reconstruiesc, în funcție de variate contexte.

Timp de multe secole, identitățile au fost fixe: dacă te nășteai țăran, rămâneai țăran, indiferent de câte calități aveai; dacă te nășteai nobil, rămâneai nobil, indiferent de defectele tale. Abia epoca modernă, odată cu revoluția industrială, a adus cu sine explozia de roluri (identități) și flexibilitatea acestora.

Identitatea are un rol esențial în dezvoltarea noastră. Când știi cine ești, știi ce să faci cu viața ta și ai energie pentru asta; știi cum să alegi, știi ce relații trebuie să ai și cu cine. Identitatea dă forță și stabilitate, cu condiția ca ea însăși să fie relativ stabilă.

În definirea identității, secolul XX, îndeosebi din a doua parte, a cultivat până la obstinație diferența specifică, nu genul proxim. A accentuat mereu importanța individualității noastre, cât de unici și irepetabili suntem, cât de importante sunt dorințele, nevoile, interesele noastre strict individuale. Ce ne diferențiază de ceilalți a devenit mult mai important decât ce ne apropie. Individualismul a ocupat scena, selfie-urile au luat locul pozei de grup. Iar dacă aceste nevoi și dorințe individuale sunt atât de importante, ele trebuie neapărat satisfăcute prin consum. Dacă suntem atât de importanți, merităm să consumăm orice ne masează egoul sau ne sporește confortul: obiecte, proprietăți, experiențe exotice, gadgeturi, orice. Suntem în plin individualism consumerist.

Costurile personale ale acestui individualism consumerist sunt, însă, tot mai mari. Suntem tot mai singuri, tot mai confuzi, tot mai anxioși. Avem depresii și crize de sens.

(…).

Pe parcursul vieții, 1 din 3 oameni are o tulburare anxioasă, 1 din 5 are depresie. Pe scurt, cultivarea individualismului consumerist a dus la o criză identitară, trăită ca angoasă, singurătate, lipsa bucuriei de a trăi sau criză de sens.

Încercări de ieșire din criza de identitate: angajarea în slujba unor cauze diferențiatoare

Întrucât criza de identitate s-a asociat cu supralicitarea obsesivă a diferențelor specifice până la individualismul consumerist, una dintre modalitățile de depășire a ei este reconsiderarea genului proxim în definirea identității: (re)valorizarea categoriilor transindividuale prin care ne-am putea defini.

Pentru unii, aceasta înseamnă revenirea la fundamentalismul religios (vezi definirea prin religiozitate până la fanatism religios în lumea islamică), pentru alții, identificarea cu diverse mișcări populare (vezi mișcarea ecologistă, mișcarea LGBT, Black Lives Matter etc).

Identificarea nu este un joc cu mărgele de sticlă, cum ar spune Hermann Hesse. Ea înseamnă angajarea ta ca individ, cu resursele tale, pentru cauza cu care te identifici. În urma asumării unei identități ești altfel, trăiești altfel, gândești altfel.

Identificarea cu ceva valorizat cultural (de exemplu, religia musulmană în Orient, mișcările sus-amintite în Occident) îți conferă și ție, ca individ, valoare, simți că ai mai mult sens, că ești mai puțin anxios și mai integrat într-o comunitate. Lupta pentru o cauză transindividuală te ridică deasupra vieții tale mărunte.

(…).

Și puțină cazuistică: niște întrebări și răspunsuri „la zi”

Gândiți-vă la un om rațional. Cum credeți că ar răspunde el la următoarele întrebări?

1-, Sunteți de acord să se reinterpreteze faptele istorice din trecut din perspectiva ideologiei actuale?

2-, Considerați că cineva poate fi învinovățit pentru faptele predecesorilor săi?

3-, Considerați că trebuie urmată ca model social o adolescentă care nu a terminat liceul și care „a fost diagnosticată cu sindromul Asperger, tulburare obsesiv-compulsivă și mutism selectiv”?

Dacă avem aceeași concepție despre omul rațional, atunci, ca și mine, ați răspunde cu „Nu” sau măcar „Probabil nu” la toate cele trei întrebări.

Ni se pare rațional ca semnificația faptelor istorice să fie dată de contextul în care ele s-au petrecut și de impactul avut în epocă. Doar regimurile autoritariste (ex. comuniste) au reinterpretat istoria, după cum le-a căzut bine, ca să-și legitimeze faptele abominabile.

După cum e ilogic și imoral să învinovățești pe cineva pentru ceea ce el n-a făcut și nici nu ar fi putut împiedica să se facă, pentru că cine trăiește în prezent nu poate influența faptele din trecut. Doar comuniștii ne judecau altfel. Dacă bunicul tău fusese chiabur, tu erai vinovat, aveai o „origine socială nesănătoasă” și cariera ta era terminată, indiferent de competențele tale.

În fine, am fi plini de respect și empatie pentru o persoană cu probleme de sănătate mintală, dar nu am merge până acolo încât să o facem idol social!

Identitate versus raționalitate – rezultatele confruntării

Și totuși, ceea ce vedem în ultima vreme la cei care se identifică cu mișcările menționate mai sus este exact invers. Trecutul e reinterpretat, statuile sunt dărâmate, filmele „incorecte” sunt puse la index sau ștantate cu disclaimer, anumite romane sunt scoase din curriculum, profesorii sau jurnaliștii „nealiniați” sunt concediați sau constrânși să demisioneze ori marginalizați. Ba chiar unele cuvinte sunt interzise, pentru că sunt socotite ofensatoare. Și da, persoana descrisă la întrebarea 3) este Greta Thunberg, în propria caracterizare (vezi School strike for climate, 12 decembrie 2018), devenit idol social.

Așadar, constatăm că raționalitatea (inclusiv la oameni inteligenți, cultivați) pălește în fața nevoii de exprimare a identității. Cine sunt e mai important decât cum gândesc.

Asumarea unei identități, mai ales atunci când ea îți conferă valoare, când te scoate din criza identitară, duce adesea la suspendarea sau marginalizarea judecății raționale.

Ba chiar mai mult decât atât: instrumentele raționale sunt puse să legitimeze noua identitate asumată. Cum spunea Benjamin Franklin: „Este convenabil să fii o ființă rațională, fiindcă aceasta ne permite să găsim sau să inventăm un motiv pentru orice ne punem în minte să facem” (citat în Steven Pinker, Iluminismul acum, Ed. ASCR, p. 385).

Se abandonează raționalitatea obiectivă, imparțială și intră în joc o raționalitate de tip avocațial, care „ține parte clientului” (= identitatea asumată) și caută să devalorizeze orice dovadă menită să-l incrimineze, oricât de evidentă ar fi acea dovadă. Logica imparțială e îngenuncheată de identitatea asumată.

(…).

Concluzii

Pentru a depăși criza de identitate provocată de individualismul consumerist, mari mulțimi de oameni își caută salvarea prin identificarea cu diverse mișcări sociale valorizate public.

Identificarea cu o mișcare socială valorizată îți conferă ție însuți valoare. Te ridică din individualismul care te însingurează și care te face insignifiant. Depășești, măcar temporar, criza identitară.

Pentru a-și legitima identificarea, oamenii sunt dispuși să obstrucționeze raționalitatea. Pentru ei, cine sunt e mai important decât cum gândesc. Din cauza crizei identitare pe care o traversăm suntem mult mai vulnerabili la iraționalism decât acum un secol.

(…). 

***

Mircea Miclea este fondatorul școlii cognitive în psihologia românească, fost ministru al Educației în perioada decembrie 2004 – noiembrie 2005, președinte al comisiei prezidențiale – în mandatul lui Traian Băsescu – a realizat Raportul pentru analiza şi elaborarea politicilor din domeniile educaţiei şi cercetării, – o diagnoză a întregului sistem de învățământ din România.

***

Analiza semnată de profesorul universitar Mircea Miclea a fost publicată pe cursdeguvernare.ro

Citiți analiza integrală în nr. 93 al revistei CRONICILE Curs de Guvernare. 

Adauga comentariu