Mircea Miclea, despre sistemul finlandez de educație: „Simpla importare a curriculumului finlandez, cu cadre didactice formate românesc, este dezastruoasă”

Fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, a explicat care sunt diferențele majore dintre educația din Finlanda și cea din România, discrepanțe ce fac ca sistemul românesc de învățământ să rămână încă departe de rezultate pentru majoritatea elevilor. „Încă suntem în faza în care avem de învățat de la alții. Nu putem arunca cu piatra în ei. Putem arunca cu piatra în noi, dacă preluăm mecanic”, a declarat în cadrul unui interviu psihologul Mircea Miclea. 

Care sunt capcanele preluării ad litteram a unui model educational, precum cel finlandez, în sistemul românesc? Conform rezultatelor testelor PISA 2015 Finlanda este pe locul 5 din 70 de țări și economii studiate, în timp ce România este pe locul 48.

Finlanda are o formare a profesorului la nivel de masterat, nu la nivel de licență cum e la noi, acum.

În ‘viziunea’ doamnei Andronescu, din nou se introduce masteratul didactic, care este însă deja în lege. Deci reciclează din nou, sub forma unui principiu general, o soluție care este un paragraf de lege în care se descrie totul exact și care este în vigoare. După cum spuneam, viitorul putea începe acum 8 ani.

Sunt 3 lucruri în plus, la sistemul finlandez, față de sistemul de educație din România:

• 1. este o formare foarte riguroasă a cadrului didactic la nivel de masterat didactic.

• 2. este un prestigiu social foarte ridicat al profesiei de dascăl: sunt 3-4 pe un loc la masteratele didactice, care sunt socotite ca fiind o formare de mare prestigiu social; asta e societatea finlandeză.

• 3. salarizarea profesorilor la intrare este extrem de bună. Or, la noi, salarizarea profesorilor la intrare este extrem de redusă. La noi, au salarii foarte mari profesorii la final de carieră și foarte reduse la intrarea în carieră și atunci nu încurajezi intrarea.

Salariul minim brut în Finlanda, deci salariul de intrare practic, reprezintă 92,1% din PIB-ul per capita. La maxim reprezintă 119,8% din PIB.

În România, salariul minim reprezintă 47% din PIB, iar la ieșire reprezintă 125% din PIB. Asta îți arată foarte clar: noi încurajăm să vină oamenii să facă meseria de profesor sau nu? Uite, finlandezii încurajează. De ce? Pentru că de la început salariul lor este 92,1% din PIB-ul per capita și crește, pe măsură ce trec anii, dar crește la 119,8%.

La noi, la intrare salariul e 47%, deci toată lumea fuge. De ce: e fraier să vină să aibă un salariu care reprezintă 47% din PIB-ul per capita? Deci ei stimulează intrarea în sistem, noi nu stimulăm deloc intrarea în sistem și stimulăm mai degrabă rămânerea în sistem, până nu mai poți. Diferența e enormă între salariul de intrare și final.

Există soluții care se construiesc pornind de la bunele practici internaționale.

Noi avem o calitate slabă a majorității profesorilor. Păi dacă nici nu îi dai un curriculum structurat, ca să poată să urmarească exact care e lecția 1, care e lecția 2, și îi dai numai obiective de învățare, cum se dă în Finlanda… Acolo nu se spune curriculum, ci se spune: iată ce trebuie să știe la finalul anilor elevii. Ce lecție faci? Ce lecție vrei tu. Pe când la noi, dacă faci chestia asta, cu personal slab pregătit, cu un curriculum vag produci efecte dezastruoase. Un curriculum generic ca cel finalndez poate produce efecte extraordinare, cu condiția unui personal didactic extrem de bine pregătit. Simpla importare a curriculumului finlandez, cu cadre didactice formate românesc, este dezastruoasă.

Modelul finlandez prezintă un pericol dacă îl preluăm mecanic. Altfel, unele practici de acolo pot fi preluate și adaptate. Butonul roșu trebuie activat dacă visăm o preluare simplistă, mecanică, nereflexivă. Dacă însă facem o preluare reflexivă, adaptativă, atunci e binevenită. Încă suntem în faza în care avem de învățat de la alții. Nu putem arunca cu piatra în ei. Putem arunca cu piatra în noi, dacă preluăm mecanic.

Ce merită menținut din sistemul românesc de învățământ?

Sunt multe lucruri care merită menținute, din sistemul românesc de învățământ. Așa cum este acum sistemul, cu clasa pregătitoare și evaluarea după fiecare ciclu curricular la clasele a II-a, a IV-a, a VI-a și a IX-a – ar fi trebuit să fie, este unul foarte bine-venit, pentru că este exact evaluarea formativă pe care tu o poți utiliza pentru a corecta din timp deficiențele de învățare ale elevilor.

Ce se întâmplă este că, deși a rămas în lege, din păcate evaluarea nu se utilizează. Se fac evaluările, dar rezultatele la aceste evaluări din clasele a II-a, a IV-a, a VI-a nu sunt utilizate pentru remedierea deficiențelor, ci sunt ascunse. E o complicitate aici a Ministerului, care nu vrea să facă publice aceste date, dar și a cadrelor didactice, care nu vor să se responsabilizeze pentru deficiențele pe care le creează prin faptul că predau prost.

Și atunci spun că aceste evaluări nu au nicio valoare și, practic, ascund rezultatele acestor evaluări. Sunt prezentate și la nivel de minister atât de vag, că nimeni nu știe ce să facă cu ele. Iar profesorii, la nivel de clasă, le spun părinților: domne’, nu le luați în calcul, că nu au nicio valoare. Și nici măcar ei nu le iau în calcul, deși este o informație extrem de utilă, pe care ar putea-o folosi ca să intervină remedial din timp. Ăsta e un lucru care merită să rămână”, a declarat în cadrul unui interviu pentru Edupedu.ro, Mircea Miclea.

 

 

sursa info: edupedu.ro

Adauga comentariu