Mircea Miclea, despre obligativitatea învățământului de 12 clase: „O modalitate populistă de a salva normele personalului didactic. Nu aduce valoare adăugată...”

Recent, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a anunțat „dezbateri publice cu directorii școlilor” să vadă dacă Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a ”se mai justifică”. Iar aceasta în condițiile în care de anul viitor, învățământul obligatoriu va fi extins cu încă trei ani, de la grupa mare până la clasa a XII-a, a mai declarat Andronescu. Ministrul a anunțat că modificarea duratei învățământului obligatoriu se va face printr-un proiect de lege care modifică Legea Educației. 

”Noi am declanșat aceste dezbateri publice cu directorii școlilor și-n București, și-n alte județe din țară să încercăm să vedem și care este percepția. Pentru că acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale, clasice sau duale, și respectiv în licee. Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu, cum era în legea 84, de exemplu. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare? Ca să întărim ritmul acesta al învățării continue, pentru că el este cel care dă și temeinicie învățării. Toate sunt clare, fără îndoială, merită să le discutăm”, a mai spus Andronescu.

Într-un interviu pentru Europa Liberă, fostul ministru al Educației, Mircea Miclea, Pofesor Universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității ”Babeș-Bolyai”, a explicat rațiunile ascunse din spatele acestei idei.

Fostul ministru al educației, Mircea Miclea, susține că obligativitatea învătământului de 12 clase nu aduce nicio valoare adaugată, ba chiar are mari inconveniente. Sunt două mari cauze, spune Miclea, pentru care se promovează această variantă: creșterea numărului de studenți pentru universități și normele profesorilor aflate în pericol din cauza demografiei.

Care credeți că e rațiunea care stă la baza unei astfel de schimbări?

Mircea Miclea: Prelungirea obligativității învățământului de la 10 clase la 12 clase nu aduce valoare adaugată din punct de vedere al stării generale a populației, economic sau al reducerii criminalității.

Sigur, sunt universitățile care vor avea mai mulți studenți la dispoziție, dar de la un nivel încolo, obligativitatea educației ca atare nu aduce valoare adăugată.

Pe de altă parte, dacă faci învățământul obligatoriu de 12 clase, înseamnă că trebuie să amendezi inclusiv elevii care ajung la maturitate în perioada asta și care nu sunt dispuși să termine cele 12 clase. Obligativitatea înseamnă că sunt și penalizări dacă cineva nu dorește să urmeze 12 clase.

Mai este un motiv. E o modalitate populistă de a salva normele personalului didactatic, pentru că demografia arată că se reduce numărul de elevi, deci și normele cadrelor didactice. Și atunci dacă înmulțești numărul de clase la liceu prin renunțarea la examenul de Capacitate, creezi norme suplimentare.

Care pot fi consecințele acestei măsuri și cum va fi afectată calitatea actului educațional?

Mircea Miclea: Cea mai mare rată de pierdere a elevilor este la trecerea din clasa a VIII-a la a IX-a, la Evaluarea națională, deci renunțând la acest examen, practic toți elevii vor intra automat în liceu.

Pe de altă parte, conform legislației internaționale a muncii și a legislației românești a muncii, după 16 ani, asta înseamnă 10 clase, ai dreptul să lucrezi. Atunci dacă eu vreau să lucrez și tu îmi spui că n-am voie, se încalcă legislația internațională a muncii pentru că se reduce un drept: dreptul ca de la 16 ani să lucrezi dacă dorești. De aceea sistemele de învățământ performante, cele mai multe, nu au obligativitatea învâtământului de liceu.

O să scadă calitatea învătământului, pentru că vor fi la liceu elevi tot mai slabi. De ce? Pentru că vor fi demotivați dacă tu, ca stat și ca sistem de educație, te obligi ca, indiferent de contribuția elevului, să-l duci 12 clase. De ce să mai facă efort, să mai contribuie și el cu ceva din moment ce oricum termină 12 clase?

Creșterea bugetară se va proiecta în câte norme didactice în plus apar. Știm că acum 80% din cheltuieli sunt cheltuieli salariale cu personalul didactic. Dar e greu de spus acum, ministerul ar trebui să facă o estimare.

Trebuie să avem răbdare, inconsecvența doamnei ministru este o regulă”, a declarat Mircea Miclea.

Sursa info: romania.europalibera.org

 

Adauga comentariu