Minune electorală în Floreşti. S-a pornit sistemul de bike sharing. Să pedalăm împreună în campanie

Mult controversatul sistem de bike sharing, sistem care trebuia să fie funcţional încă de acum trei ani, s-a deschis şi pentru floreşteni. Astfel, începând de ieri, cele 4 staţii de închiriere a bicicletelor pot fi utilizate  în cea mai mare comună din Romania. Cetăţenii sunt invitaţi să pedaleze în campania electorală pe pistele inexistente pe raza comunei. 

Fără a avea o pistă de legătură continuă cu municipiul Cluj-Napoca, sistemul de închiriere a bicicletelor poate fi utilizat începând de ieri şi de către locuitorii comunei Floreşti. Din cele patru staţii existente, doar trei sunt conectate la reţeaua de bike sharing, floreştenii având la dispoziţie 60 de biciclete pentru a ajunge într-un mod ecologic în municipiul Cluj-Napoca.

“De ieri sistemul de închiriere al bicicletelor este funcţional şi în Floreşti şi Apahida. În Floreşti sunt patru staţii de închiriere, iar în Apahida trei. Urmează să dăm un comunicat pentru a informa cetăţenii că pot utiliza sistemul şi în cele două comune. Cardurile necesare utilizării pot fi obţinute de la primăria Floreşti, deoarece la Cluj-Napoca nu se mai emit carduri până în primăvară”, a afirmat Ovidiu Cîmpean.

Dacă nu ar fi campanie electorală am putea spune că e un lucru normal ca şi cetăţenii din Floreşti (peste 30.000 de locuitori) să poată avea acces la acest sistem de deplasare rapid şi ecologic, chiar şi cu o întârziere de trei ani de când trebuia finalizat. Rămâne de văzut însă cum şi dacă va face faţă primăria Floreşti la cererile venite din partea cetăţenilor privind emiterea de carduri. Un alt aspect este acela că în maxim două săptămâni, în funcţie de condiţiile meteorologice, cel mai probabil că sistemul de bike sharing va intra în hibernare până în luna aprilie 2017. 

 

Foto: Racolta Radu/Facebook

 

Adauga comentariu