Ministerul Educației, acuzat că a condiționat participarea elevilor la examene de semnarea unui acord. Vezi reacția IȘJ Cluj

Ministerul Educației ar fi condiționat participarea elevilor la Evaluarea Națională 2020 de un acord semnat de părinți pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, conform Asociației Specialiștilor în Protecția Datelor. Condiționarea era prevăzută în procedura trimisă de Ministerul Educației în unitățile de învățământ preuniversitar, în ziua de luni, 12 iunie, prima zi de examene. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj consideră că nu este vorba de nici o formă de condiționare, iar asta întrucât acordurile privind protecția datelor și identității elevilor sunt semnate la fiecare început de an școlar. 

Într-o scrisoare deschisă adresată Ministerului Educației, Asociația Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor (ASCPD) salută „anonimizarea” datelor personale ale elevilor la afișarea rezultatelor pentru examenul de Evaluare Națională, dar semnalează concomitant și o posibilă încălcare de GDPR prin condiționarea participării elevilor la examene de semnarea „consimțământului” de către părinți:

„Remarcăm, totuși, că articolul 5, alin. 2 din Procedura privind modul de comunicare a rezultatelor obținute de candidații la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 nr. 2217/DGIP/12.06.2020, prevede că “unitatea de învățământ ia măsurile care se impun pentru ca părinții, reprezentanții legali ai elevului să completeze formularul intitulat consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în vederea desfășurării examenului de Evaluare Națională / admitere la liceu. Modelul notei de informare și cel al consimțământului se regăsesc în anexa care face parte din procedură.

Considerăm că temeiul invocat de Dumneavoastră, că bază a prelucrării datelor personale, este eronat, motiv pentru care vă facem cunoscute următoarele considerente:

1. În conformitate cu articolul 6 din Regulamentul (UE) 679/2016[1], pentru ca prelucrarea să fie legală, există 6 temeiuri posibile: 
2. persoana vizată şi-a dat consimţământul pentru prelucrarea datelor sale cu caracter personal pentru unul sau mai multe scopuri specifice;
3. prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care persoana vizată este parte sau pentru a face demersuri la cererea persoanei vizate înainte de încheierea unui contract;
4. prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine Ministerului Educației și Cercetării (MEC);
5. prelucrarea este necesară pentru a proteja interesele vitale ale persoanei vizate sau ale altei persoane fizice;
6. prelucrarea este necesară pentru îndeplinirea unei sarcini care serveşte unui interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit MEC;
7. prelucrarea este necesară în scopul intereselor legitime urmărite de MEC sau de o parte terţă, cu excepţia cazului în care prevalează interesele sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protejarea datelor cu caracter personal, în special atunci când persoana vizată este un copil”
, notează reprezentanții asociației. 

Articolul 5, alin. 2 din Procedura privind modul de comunicare a rezultatelor obținute de candidații la Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2019-2020 prevede că „unitatea de învățământ ia măsurile care se impun pentru ca părinții, reprezentanții legali ai elevului să completeze formularul intitulat consimțământul pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, în vederea desfășurării examenului de Evaluare Națională/admitere la liceu”.

Asociația Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor (ASCPD) consideră că temeiul invocat ca bază a prelucrării datelor personale este eronat și solicită, în mod justificat, modificarea procedurii.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Cluj consideră că nu este vorba de nici o formă de încălcare a prevederilor datelor cu caracter personal ori de altă natură, iar unitățile de învățământ preuniversitar apelează la consimțământul părinților în acest sens chiar și la începutul anului școlar,  odată cu semnarea contractului de studiu. 

În cazul examenului de Evaluare Națională 2020, când a fost solicitat „consimțământul” părinților privind prelucrarea datelor cu caracter personal ale elevilor, fiind condiționată participarea elevilor la examen în funcție de semnarea acestui acord, nu ar fi vorba decât despre o măsură „excepțională”:  

„Nu e nimic nou sub soare și inclusiv la începutul anului școlar, părinții au semnat un acord, și elevii, pentru prelucrarea datelor cu caracter personal în școală, în care fiecare unitate de învățământ a stipulat toate posibilele situații în care ar putea fi folosite datele copiilor: examene, concursuri, inclusiv fotografii pentru proiecte ale școlii, pentru diverse activități extrașcolare și acum, în mod excepțional anul acesta, s-a cerut și pentru publicarea datelor la examene. Fiecare copil a primit un cod, iar în momentul în care se vor afișa rezultatele, se vor afișa coduri și note. 

CITEȘTE ȘI: GDPR-ul și dublul standard: elevii pot afla notele fără nume pe liste, în timp ce datele personale sunt solicitate la terase

În învățământul superior se folosește demult acest sistem: fiecare student are un cod, intră și vizualizează doar notele sale”

Despre condiționarea participării la examene de semnarea așa-zisului „consimțământ”: 

„Nici vorbă. Precizarea a venit acum, pe timpul desfășurării probelor... Poate că sunt unele școli în care n-au fost semnate aceste acorduri, să ne asigurăm că aceste acorduri dintre școală și părinte sunt semnate, că identitatea copiilor va fi protejată, în momentul în care sunt afișate rezultatele”, a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, Marinela Marc. 

În scrisoarea deschisă a Asociației Specialiștilor în Confidențialitatea și Protecția Datelor (ASCPD) adresată Ministerului Educației, se solicită și eliminarea formularului de consimțământ și a referirilor la consimțământul părinților/reprezentanților legali din cuprinsul procedurii menționate și din nota de informare, precum și pe cele privind interzicerea participării la evaluarea națională în lipsa consimțământului.

Conform specialiștilor, „consimțământul” încalcă chiar regulamentul GDPR.

Scrisoarea deschisă a ASCPD către ministrul Educației, Monica Anisie, și către președintele Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal poate fi consultată aici. 

 
 

Adauga comentariu