Ministerul Apărării Naționale preia în administrare o suprafață de teren din comuna Luna pentru Baza Aeriana Câmpia Turzii și pentru desfășurarea „activităților specifice”

O suprafață de teren de peste 3.000 mp, din comuna Luna, urmează să fie trecută în administrarea Ministerului Apărării Naționale și închisă accesului public, fiind pusă la dispoziția Bazei Aeriene Câmpia Turzii pentru „activități specifice”. În acest sens, Guvernul Orban (III) urmează să adopte un proiect de hotărâre în ședința de miercuri. 

Printre proiectele de acte normative aflate pe masa Guvernului în ședința de miercuri și care urmează să fie adoptate, pe lângă MĂSURILE NECESARE APLICĂRII DISPOZIŢIILOR DECRETULUI NR.195/2020 PRIVIND INSTITUIREA STĂRII DE URGENŢĂ PE TERITORIUL ROMÂNIEI, figurează și două decizii privind transmiterea unor imobile situate în extravilanul comunei Luna, în suprafaţă totală de 3.384 mp ( compusă din suprafaţa de 1.058 mp din Drumul Comunal 24 identificat cu nr.cadastral 53701, suprafaţa de 1.511 mp din Drumul de Exploatare 452 identificat cu nr.cadastral 50603 şi o suprafaţă de 815 mp dintr-un canal, identificat cu nr.cadastral 50598), din domeniul public al comunei Luna, judeţul Cluj, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale, pentru a fi utilizate ca drumuri de circulaţie interioară şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice în cadrul imobilului 1833 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

Astfel, oportunitatea iniţierii procedurilor privind transmiterea solicitării către Consiliul Local al Comunei Luna, judeţul Cluj, în scopul adoptării unei hotărâri ce are ca obiect transmiterea unor imobile situate în extravilanul comunei Luna, din  domeniul  public al comunei  Luna,  judeţul  Cluj,  în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale, este motivată prin necesitatea utilizării acestora ca drumuri de circulaţie interioară şi pentru desfăşurarea activităţilor specifice în  cadrul imobilului 1833 aflat în domeniul public al statului şi  în  administrarea  Ministerului  Apărării  Naţionale,  în  care  funcţionează  Baza  71  Aeriană Câmpia Turzii.

Dotarea forţelor aeriene ale Ministerului Apărării Naţionale cu alte tipuri de aeronave de luptă multirol, precum şi diversificarea gamei de misiuni şi exerciţii naţionale sau cu participare internaţională ce urmează a se executa în zona aerodromului Câmpia Turzii din imobilul 1833, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, a impus regândirea şi redimensionarea facilităţilor existente în prezent şi aducerea acestora la un nivel de dezvoltare corespunzător.

Pentru atingerea acestui deziderat, Ministerul Apărării Naţionale a iniţiat demersurile necesare pentru realizarea proiectului de investiţie imobiliară de utilitate publică de interes naţional ,,Reabilitare infrastructură–zonă operaţională–în cazarma 1833 Câmpia Turzii”, ai cărui indicatori tehnico-economici au fost aprobaţi prin Hotărârea Guvernului nr. 754/2018, în scopul asigurării unor facilităţi minimale operaţionale noi, precum şi integrarea şi dezvoltarea celor existente în cadrul imobilului 1833, atât pentru forţele aeriene naţionale cât şi pentru partenerii strategici, necesare operării în siguranţă şi în timpi optimi a unei escadrile de avioane multirol, în intervenţii de apărare sau ofensive, se arată în sursa citată.

Preluarea în administrare a unei suprafețe de teren de cca 3.384 mp din domeniul public al comunei Luna în administrarea directă a Ministerului Apărării Naționale este explicată prin parteneriatul strategic derulat de țara noastră, alături de SUA, precum și prin necesitatea de a asigura condiții sporite de securitate pentru obiectivul militar din Câmpia Turzii în condițiile defășurării „activităților specifice”, dar și a exercițiilor militare comune ulterioare:

„În vederea asigurării unor condiţii sporite de securitate a obiectivului militar şi optimizarea traseului împrejmuirii perimetrale a obiectivului care urmează a fi realizată în cadrul proiectului de investiţie imobiliară, este necesară preluarea în domeniul public al statului a imobilelor situate în extravilanul comunei Luna, în suprafaţă totală de 3.384 mp”, arată sursa citată. 

Necesitatea preluării suprafeţelor de teren în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, este determinată de: 

asigurarea cerinţelor operaţionale şi de securitate în cadrul proiectului de extindere şi modernizare a Bazei 71 Aeriană, aflat în derulare.

reducerea semnificativă a riscurilor culegerii de informaţii neautorizate în proximitatea obiectivului militar sau producerea altor acţiuni inamice, având în vedere că traficul public la limita cazărmii este restricţionat.

reducerea costurilor pentru realizarea împrejmuirii perimetrale a obiectivului militar, care urmează a fi realizată în cadrul proiectului de investiţie imobiliară ,,Reabilitare infrastructură –zonă operaţională –în cazarma 1833 Câmpia Turzii”, nemaifiind necesară realizarea unei împrejmuiri pe o lungime de 1.000 ml.

În acest sens, Ministerul Apărării Naţionale a efectuat deja un demers către Primăria Comunei Luna, judeţul Cluj, această instituţie dându-şi acordul pentru transmiterea imobilelor sus-menţionate din domeniul public al comunei Luna în domeniul public al statului şi a solicitat Ministerului Apărării Naţionale iniţierea demersurilor necesare.

Fondurile necesare realizării lucrărilor la împrejmuirea perimetrală a cazărmii 1833 Câmpia Turzii sunt alocate prin bugetul aprobat pentru anul 2020.

Suprafeţele de teren solicitate de MAPN nu fac obiectul cererilor de revendicare/restituire ori ale unor litigii şi nu sunt grevate de sarcini.

După transmiterea imobilelor în domeniul public al statului, acestea vor fi înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi vor fi date în administrare Ministerului Apărării Naţionale, prin hotărârea Guvernului.

De asemenea, o altă asemenea hotărâre urmează să fie înaintată Consiliului Județean Cluj în scopul adoptării unei hotărâri ce are ca obiect transmiterea unui imobil în suprafaţă de 32.629 mp, situat pe teritoriul administrativ al comunei Luna, judeţul Cluj, identificat în cartea funciară a comunei Luna, judeţul Cluj nr. 56597, nr. cadastral 56597, care constituie o parte din Drumul Judeţean 150 A, poziţionat între km 0+688 şikm 2+658, din domeniul public al judeţului Cluj, în domeniul public al statului, în vederea dării în administrare Ministerului Apărării Naţionale, pentru a fi utilizat ca drum de acces închis circulaţiei publice, la incinta imobilului 1833, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale.

 

 

Adauga comentariu