Mihai Seplecan: “Vreau sa ii transmit domnului Marius Nicoara sa nu mai arunce cu pietricele, ca la mine in mana sunt bombele!”

Presedintele Consiliului Judetean Cluj, Mihai Seplecan, ii raspunde senatorului Marius Nicoara, cel care astazi a declarat, pentru Ziar de Cluj, ca isi cere scuze locuitorilor judetului pentru sustinerea si increderea pe care i-a acordat-o, de-a lungul anilor, lui Seplecan. Presedintele CJ spune ca “prin tot ce face acum Marius Nicoara arata ca este un om disperat, incoltit, care are ceva de ascuns. Eu nu am vrut sa fac scandal, dar daca sunt haituit si lovit din toate partile, ripostez. (…) Daca asa se pune problema, o sa arat tuturor ce a facut Marius Nicoara in perioada in care a condus Consiliul Judetean Cluj”. 

“Ma mir ca traieste domnul Maris Nicoara; ca senator ma refer, nu ca om. In ultimii 7 ani nu l-am vazut sa scoata un cuvant, acum traieste si il intereseaza proiectele Consiliului Judetean Cluj, proiecte care astazi sunt pe masa procurorilor DNA. Daca dansul sustine ca a gresit cand m-a sustinut, sa isi dea demisia, eu nu mi-o dau. Eu in luna iunie voi pleca de la conducerea Consiliului Judetean Cluj”, a declarat Seplecan pentru Ziar de Cluj. 

La randul sau, actualul presedinte al Consiliului Judetean Cluj spune ca vrea sa isi ceara scuze de la toti locuitorii judetului Cluj pentru o serie de fapte:  

“Pentru ca Marius Nicoara nu i-a reprezentat cu absolut nimic in ultimii 7 ani in Senatul Romaniei
Pentru ca Marius Nicoara a condus o masina sub influenta alcoolului si era sa omoare un om
Pentru ca Marius Nicoara, in loc sa fie atent la legea pensiilor, s-a uitat la filme porno in Parlament
Pentru ca au fost luati bani, credit, pentru modernizare de drumuri si au fost folositi pentru pietruire
Pentru SF-uri de sute de mii de euro facute in perioada in care Marius Nicoara era presedinte de Consiliu Judetean 
Pentru ca in ultimii 10 ani, cat Marius Nicoara a fost presedinte de judet si senator, nu avem drumuri si spitale 
Pentru terminalele de la Aeroportul Interational Cluj, care au costat dublu fata de pretul la care au fost contractate, dar si pentru pretul triplu al pistei”, declara Seplecan. 

Acesta mai spune ca isi mai cere scuze pentru faptul ca nu a schimbat, dupa ce a fost intimidat sa o faca, rapoarte ale Curtii de Conturi sau ale controalelor de audit in Consiliul Judetean Cluj.  

10 ani impreuna

Cei doi politicieni liberali au avut o relatie stransa in ultimii 10 ani, motiv pentru care, spune acum Mihai Seplecan, se simte tradat. 

“Ma simt foarte prost, pentru ca noi am fost apropiati. Daca e barbat, o sa recunoasca ca m-a gasit plangand pe scari cand a pierdut Consiliul Judetean in 2008. Ma doare pentru ca toata lumea l-a parasit atunci, iar eu am fost singurul care a ramas langa el. (…) Vreau sa imi spuna de ce acum trei luni eram “un presedinte de nota 10” si acum e disperat sa ma dea jos. De ce? Pentru ca nu am vrut sa joc cum a cantat el? Chiar imi e mila de el. Eu cred ca el e santajat, altfel nu ar avea de ce sa fie atat de disperat acum. Poate ca am deranjat cercuri mari de interese, poate ca oameni mari il au la mana si il santajeaza”, a incheiat presedintele Consiliului Judetean Cluj. 

Comentarii

Dan

28.10.2015 11:51

asa, pentru posteritate las asta

Adauga comentariu