Mihai Lucan va fi cercetat sub control judiciar. Tribunalul București a respins cererea de arestare preventivă formulată de procurori

Medicul Mihai Lucan va fi cercetat sub control judiciar, după ce, vineri dimineața, Tribunalul București a respins cererea de arestare preventivă formulată de procurorii DIICOT. Potrivit Mediafax, aceeași măsură de control judiciar a fost luată și pentru fiul lui Lucan, Ciprian Lucan, dar și pentru cei doi foști directori din cadrul ICUTR: Dan Sânpetreanu și Rodica Sanda Baciu.

Decizia nu este definitivă, aceasta deja a fost contestată de procurori la Curtea de Apel București.

Mihai și Ciprian Lucan au fost reținuți pentru 24 de ore de procurori, joi seara, după mai bine de 7 ore de audieri la sediul DIICOT București. Potrivit unor surse, lui Mihai Lucan I-ar fi căzut din buzunar suma de 5000 de euro, imediat după finalizarea audierilor. Moment în care, procurorul de caz l-a chemat imediat pe avocatul inculpatului, apoi a dipus confiscarea sumei.

Mihai și Ciprian Lucan, împreună cu Dan Sânpetreanu sunt acuzați de procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare. Anchetatorii susțin că cei trei ar fi delapidat Institutul de Urologie și Transplant Renal Cluj cu peste 1 milion de euro, în vremea când Mihai Lucan era șef de secție la ICUTR, iar Sânpetreanu era manager al Institutului.

Comentarii

marin

22.12.2017 13:50

mhm.... oare cel/cei care au respins cererea de arestare preventiva or fi fost vreunul operat de lucan sau vreo cunostinta dea lor?! pai cum satz permiti sa-l tii in arest pe dumnezeul urologiei romanesti? ce sunteti nebuni?

marin

22.12.2017 14:37

mhm.... oare cel/cei care au respins cererea de arestare preventiva or fi fost vreunul operat de lucan sau vreo cunostinta dea lor?! pai cum satz permiti sa-l tii in arest pe dumnezeul urologiei romanesti? ce sunteti nebuni?

Adauga comentariu