Mihaela Doboșeriu, președinta Business Ladies Club, o organizație care pregătește tinerele studente pentru o carieră de succes în lumea afacerilor

Mihaela Doboșeriu este președinta Business Ladies Club, o organizație destinată studentelor care doresc să își construiască o carieră antreprenorială, tinerelor care, prin intermediul acestui club, pot învăța în mod practic ce înseamnă mediul de business și se pot pregăti pentru a deveni femei de afaceri de succes. Business Ladies Club însumează aproape 60 de membre active, majoritatea studente la FSEGA, dar organizația primește în rândurile sale orice lady care își dorește să activeze pe viitor în domenii precum marketingul, resursele umane, studiile europene sau psihologia.

Mihaela s-a născut în Moinești, județul Bacău, unde și-a petrecut primii 18 ani din viață, până când a venit la Cluj, orașul de care s-a îndrăgostit la prima vedere. Aici i-au plăcut oamenii - căldura lor și diferența de cultură, de civilizație, față de celelalte orașe ale țării. 

Tânăra a ales să studieze Management la FSEGA, dar a absolvit și un masterat cu specializarea „Managementul dezvoltării afacerilor”, iar acum este masterandă la Sociologie, în cadrul programului „Management strategic al resurselor umane”. Acesta e domeniul spre care intenționează să se orienteze în viitoarea sa carieră, pentru că îi place foarte mult să lucreze cu oamenii și pentru că e convinsă că resursa umană este cea mai importantă valoare într-o companie:

„În orice business lucrezi cu oamenii și, ca lider, trebuie să știi cum să îți motivezi subordonații, să îi înveți să dea ce e mai bun din ei, să îi descoperi și să îi îndrumi spre domeniul în care ei pot fi cei mai buni și, astfel, să fie fericiți, pentru că dacă un om e fericit, dă 100% din el și rezultatele vor fi pe măsură!”, spune aceasta.

Business Ladies Club a fost fondat în 2011, iar Mihaela a intrat în acest ONG în 2012, anul lansării oficiale a clubului. A fost printre primele domnișoare selectate în organizația unde, ulterior, s-a regăsit pentru că valorile pe care le promovau membrii fondatori coincideau foarte mult cu ale sale - integritate, demnitate, profesionalism:

„Asta mi-a plăcut la nebunie și de aici a început totul! Clubul a fost creat de câteva tinere foarte ambițioase din cadrul FSEGA, dar e o organizație studențească cu o adresabilitate mai largă, pe UBB, destinată tinerelor care au nevoie de cunoștințe practice și de o temelie pe care să își poată clădi o carieră de succes. După un an de zile am devenit vicepreședintele Departamentului de Proiecte și, din 2014, am preluat președinția acestei organizații.”

Prin organizația pe care o conduce, Mihaela a creat evenimente unice în România

În timp ce era membră în Business Ladies Club, Mihaela mai lucra în paralel la încă două proiecte. A activat în Asociația Studenților Contabili, a fost responsabilă de marketing, PR și social media pentru proiectul Fabrica de Antreprenori și, participând la mai multe proiecte în paralel, a realizat că Business Ladies Club este mediul în care se poate dezvolta cel mai bine:

„Mi-am dat seama că pot avea un aport important în această organizație. Practic, când am devenit vicepreședinta Departamentului de Proiecte aveam deja cunoștințe temeinice, atât teoretice, cât și practice. Aici am învățat, de asemenea, să îmbin foarte bine noțiunile teoretice pe care le învățam în cadrul facultății cu lucrurile practice.

Cum am terminat Managementul m-au ajutat foarte mult materiile din acest domeniu, să știu cum să scriu un proiect, cum să îl conturez, cum să îl implementez. Practic, fiecare materie în parte mi-a oferit cunoștințe pe care le-am aplicat în cadrul organizației, prin proiecte care au însemnat conferințe, evenimente mai mari, traininguri.”

”Gentlemen in Business” a fost un proiect unic în România, creat chiar de către Mihaela Doboșeriu, un eveniment dedicat 100% domnilor, organizat de domnișoare:

„E o conferință în care domnii sunt în centrul atenției noastre, ei participă, iar noi ne ocupăm de organizare, de la A la Z. Anul trecut, în luna mai, a fost prima ediție. L-am avut invitat pe Zoltan Veres, care a vorbit despre body language, despre inteligența emoțională și dezvoltarea personală, pe Tudor Irimiea, care ne-a vorbit despre bursa de valori, despre investiții, a mai fost o doamnă, Anca Șerban, care ne-a vorbit despre bunele maniere, despre ce înseamnă să fii un gentleman, despre atuurile unui gentleman în societatea de astăzi, și a mai fost domnul Marius Dan, care a prezentat partea de ținută și atitudinea a unui domn și i-a învățat pe bărbați cum ar trebui să se îmbrace ca oameni de afaceri.”

Integritate, demnitate și profesionalism – valorile tinerelor femei de afaceri

Mihaela a reușit să implementeze în Business Ladies Club un sistem de management care a adus beneficii atât organizației, cât și voluntarilor:

„Am creat oportunități pentru ca voluntarii să se dezvolte pe partea pe care ei își doreau cel mai mult, să se redescopere, să facă munca asta de voluntariat cu cel mai mare drag. Pas cu pas, am ajuns să avem o cultură organizațională foarte bine implementată, prin care să transmitem cu ușurință valorile noastre, pe care considerăm că orice tânără domnișoară trebuie să le aibă, în așa fel încât să își poată creiona cariera de succes pe care și-o dorește.

Valorile acestea au fost foarte bine alese. Orice om de afaceri trebuie să fie integru. Integritatea e o calitate foarte importantă și un avantaj pentru cei care o posedă. Demnitatea și profesionalismul sunt alte valori fundamentale, la care trebuie să te raportezi, dacă vrei să excelezi într-un business. Cred că ne îndreptăm spre o lume de business în care oamenii vor fi din ce în ce mai integri, vor da dovadă de profesionalism și, astfel, vom contribui cu toții la dezvoltarea societății pe care ne-o dorim", considera aceasta.

Mihaela e o perfecționistă care încearcă să ducă mereu la un alt nivel proiectele pe care le organizează, ea nu se mulțumește și nu se complace în succesul de până acum pentru ca își dorește ca Business Ladies Club să evolueze în permanență:

„Ținem cont de feedback-ul pe care îl primim, care e unul pozitiv, facem lucruri bune și asta ne bucură foarte mult, dar, cu toate acestea, încercăm să facem proiecte din ce în ce mai bune, să venim cu lucruri noi, utile și practice, care să contribuie la dezvoltarea unei generații mai integre.”

Mihaela afirmă că tinerii din ziua de astăzi au început să aibă idei de afaceri, să devină mai creativi din punct de vedere antreprenorial, de la vârste mult mai fragede față de cei din generațiile anterioare, pentru că au acces la tehnologie, la informație și sunt încurajați de familie să se dezvolte în acest sens:

„Tinerii nu mai au frica asumării riscului în afaceri și știu că dacă ei cred în ideea lor de business, dacă au încredere în ei, vor reuși. Acesta este cel mai frumos lucru care se întâmplă la ora actuală, încercăm să avem încredere în noi, să ne asumăm riscuri și, prin ceea ce facem, să aducem un plus de valoare comunității în care trăim!”

”Lady today, business lady tomorrow”

În 17 martie, anul acesta, tinerele Business Ladies Club vor organiza un eveniment apropiat sufletului lor, aflat deja la cea de-a patra ediție - ”Lady Today, business lady tomorrow”:

„Vom dezvolta conceptul și vom veni cu ceva nou, va fi un eveniment la nivel național de această dată și vom face lucruri practice. Nu venim numai cu teorie, ci și cu workshopuri foarte practice, astfel încât, domnișoarele care vor participa la acest eveniment să plece, după cele 3 zile, cu anumite competențe pe care să le poată aplica imediat după. Teoria se face la facultate, noi facem cursuri practice, ne bazăm foarte mult pe educația nonformală, care e foarte importantă", explica aceasta.

În cadrul Business Ladies Club sunt dezvoltate și diverse proiecte interne, dedicate voluntarilor, domnișoarelor din organizație care astfel pot învăța lucruri utile în viitoarea lor carieră, care pot să se redescopere, prin activități culturale sau filantropice:

„Punem accent pe proiectele culturale, care pot însemna lectură, teatru, operă, punem în valoare și această latură culturală, care e un atu al unei lady. De asemenea, prețuim și proiectele caritabile și, de fiecare dată când simțim că trebuie să facem un astfel de eveniment, ne implicăm. Voluntarii învață să se îndrepte către cazurile umanitare, să organizeze acțiuni care au ca scop strângerea de fonduri prin care sunt ajutate diverse persoane cu mai puține posibilități. 

E important să dai către societate ceea ce primești la un moment dat și, indiferent pe ce treaptă socială te vei afla în viitor, să nu uiți să ajuți comunitatea, prin diverse forme. Când vor avea o carieră de succes, doamnele nu trebuie să uite acest lucru. Om cu om contribuim la o societate mai bună, mai frumoasă. În cazul în care comunitatea în care trăim devine una mai pozitivă, vom putea fi mai fericiți, mai împliniți, vom zâmbi mai mult.”


„Îmi plac oamenii pasionați, autentici!”

Pentru că își dorește să devină din ce în ce mai performantă în tot ceea ce face, Mihaela Doboșeriu intenționează ca pe viitor să ajungă în Statele Unite, pentru a participa la evenimente și proiecte din care să învețe cultura organizațională specifică americanilor. Vrea să le cunoască valorile și modul de abordare și de organizare a diferitelor evenimente:

„Mi-ar plăcea un schimb de experiență. Cu toții știm că Statele Unite se află cu câțiva ani înaintea noastră, iar americanii sunt foarte nonconformiști, au un stil de management orientat către oameni, care aduce multe beneficii. Având în vedere că noi am stagnat foarte mulți ani sub regimul comunist nu prea ne-am permis să abordăm anumite situații de business în așa fel încât, în centrul atenție, să fie resursa umană.

Acum, încetul cu încetul începem să punem accentul pe managementul strategic al resurselor umane. Până acum, totul era la nivelul de departament de personal, unde era totul standardizat și cam atât! Din acest motiv vreau să merg în America, să văd noi abordări, să descopăr cum stabilesc ei strategiile, cum se orientează.”

Mihaela e o persoană cu o energie infinită, căreia îi place să își ocupe timpul cu lucruri utile dezvoltării ei personale și profesionale. Ea este și trainer pe tot ce înseamnă munca în echipă, scrierea de proiecte și social media, e o cititoare pasionată și îi place să călătorească, mai ales în țară, unde apreciază, pe lângă locurile inedite, și oamenii autentici:

„Îmi plac foarte mult oamenii pasionați, care dau tot ce e mai bun din ei, și sunt fericiți cu asta! Îmi plac lucrurile făcute diferit, dar făcute bine! Apreciez autenticitatea. Îmi place să călătoresc foarte mult, am fost în țară, în niște locuri foarte frumoase, pe care, dacă le-am putea valorifica la potențialul lor maxim, am ajunge una dintre țările cele mai cunoscute din lume, am atrage foarte mulți vizitatori.

La un moment dat, Papa Ioan Paul al II-lea a spus că România este Grădina Maicii Domnului. Dacă vizitezi România, descoperi că așa este! Avem toate formele de relief de care avem nevoie pentru a ne dezvolta!”, conchide Mihaela Doboșeriu, o tânără optimistă și plină de viață, care contribuie din plin, prin proiectele sale din cadrul clubului pe care îl conduce, la crearea de oportunități de dezvoltare pentru colegele sale de generație, viitoarele femei de afaceri ale țării. 

Foto: Francisc Sandor

Adauga comentariu