Voci neștiute și neauzite de nimeni de la Liceul Tehnologic pentru Deficienți de Auz ne-au transmis câteva dintre problemele cu care se confruntă. Acești elevi învață și locuiesc în școala care funcționează în regim de internat-cantină de 130 de ani. Această tradiție însă nu justifică condițiile în care locuiesc elevii cu deficiențe de auz ori modul în care sunt tratați. De reținut că doar pentru anul 2017, bugetul de funcționare al acestei instituții a fost în valoare de 7.667,62 mii lei, iar pentru dezvoltare au fost alocați 2.000,00 mii lei.
Amintirile lui Anton Costin, care a învățat în acest liceu la începutul anilor 2000, sunt frumoase. Atunci lucrurile funcționau mai bine. Anton a făcut clasele I-VIII aici și își amintește că în fiecare weekend mergeau la plimbare cu ceilalți copii, cu profesorii și pedagogii. Meniul servit în cantină pe atunci era bun, copiii se puteau juca la calculator, funcționa un spațiu destinat vizionării filmelor, iar în curte era un teren pentru baschet și pentru fotbal.
Acum atmosfera din incinta liceului s-a schimbat. Se spune că motivul ar consta în faptul că ″direcțiunea″ este aceeași deja de 20 de ani. În prezent elevii din liceu pot ieși după gardul metalic al școlii doar însoțiți de un profesor sau pedagog. Însă cel mai adesea, elevii cu deficiențe de auz își petrec timpul liber în internat, deoarece pedagogii nu găsesc timp sau nu au chef să îi scoată pe elevi măcar în curtea grădiniței alăturate. Astfel, aceștia sunt nevoiți să stea în camerele lor.
Până și supravegherea prin intermediul camerelor video a devenit un motiv de frustrare pentru elevi. Chiar dacă sunt cu deficiențe de auz, sunt mulți dintre ei care au peste 14 ani, iar modul în care sunt tratați nu ține seama de acest aspect.
Care a fost ultima oară când ați auzit de vreun abuz asupra elevilor în asemenea instituții cu regim special? Auzim și vedem știri despre tot felul de acte de violență prin gimnazii și colegii naționale, dar nu aflăm niciodată despre abuzurile din școlile destinate copiilor cu deficiențe de vedere ori cu deficiențe de auz. Ce poate să ne spună o asemenea tăcere simptomatică? Să fie acestea într-atât de perfecte încât să nu existe nici un fel de incidente de acest gen?
Cazul lui Anton este, să spunem, unul aproape de normalitate: acesta provine dintr-o familie unde deficența de auz este împărtășită cu toți membrii familiei. Însă Anton a reușit de câțiva ani să se angajeze într-o firmă și acum lucrează ca orice altă persoană. Cum se pot descurca acești tineri în contactul lor cu instituțiile sau în viața de zi cu zi? Practic, sunt nevoiți să apeleze la serviciile unui interpret: atunci când au o urgență medicală sau alte contacte cu instituțiile din Cluj-Napoca, aceștia recurg la interpreți, de care sunt dependenți sub o formă sau alta. Filiala din Cluj a Asociației Naționale a Surzilor din România dispune de un număr de 2 interpreți.
În imaginile alăturate puteți vedea vestita ″curte″ în care copiii pot să se destindă afară. Aceasta este amenajată destul de precar, dar pănă și plimbările prin curte reprezintă excepții.
De asemenea, puteți remarca si microbusul pentru transportul elevilor. Este o autentică piesă de decor, țintuită lângă gardul de beton din stânga liceului.
Curtea internatului este doar cea care poate fi văzută din față, iar în partea din spate se mărginește cu o construcție.
Din câte ne putem da seama, acesta pare a fi doar vârful icebergului. Adevăratele neplăceri și provocări ale copiilor care trăiesc și învață aici sunt încă prea puțin conștientizate și merită cunoscute.
P.S. Cazul adolescentului Alexandru Neamțiu, care a fost zdrobit pe trecerea de pietoni de un echipaj SMURD, ne spune că el se afla într-una dintre puținele sale clipe de libertate, după gardul metalic al școlii în care învăța și departe de camerele de supraveghere video. Momentul său de libertate a avut însă un cost prea mare.