MESAJUL Ziar de Cluj pentru VICTIMA lovită în cap cu o sticlă de whisky aruncată de un gibon de la VIP-ul Untold: Puteai să mori, fă-i plângere penală!

Acum câteva luni, un suporter al U Cluj comitea un gest deoebit de grav aruncând cu un scaun din tribună în capul unui jandarm. În acest moment, agresorul este în arest preventiv la Gherla şi îl aşteaptă ani grei de pârnaie pentru TENTATIVĂ DE OMOR.

Azi noapte, în jurul orei 4.00, un gibon ce seamănă cu o fiinţă umană a aruncat, de sus, de la secţiunea VIP, cu două sticle de whisky (din sticlă, nu din plastic, prin urmare foarte grele), în publicul aflat pe gazon, lovind cu una în cap o fată - incident confirmat de IPJ Cluj, care mai afirmă că victima este din Gherla. Incidentul este deoebit de grav, similar celui făcut decătre suporterul U Cluj, cu potenţial de tentativă de omor, având în vedere că sticlele au fost aruncate de sus, "la grămadă". Ca şi cum cineva s-ar apuca să arunce cu sticle în trecători de pe acoperişul unui bloc cu 4 etaje!

Este absolut necesar ca victima, care sigur va citi acest articol, să facă PLÂNGERE PENALĂ şi să nu îl ierte pe acel mitocan. Dintr-un singur considerent - azi putea să nu mai fie în viaţă ca să citească acest articol. Nimeni nu poate garanta, chiar şi acum, că acea lovitură nu va produce în timp efecte nedorite asupra sănătăţii sale.

Haideţi să ieşim din starea de LAŞITATE. Ne-am săturat de ţara în care violurile şi omuciderile se termină cu împăcare. Banii nu cumpără viaţă!

Adauga comentariu