A MERITAT SĂ ÎI VOTAȚI? Cât au muncit parlamentarii clujeni în primele 5 luni de mandat – Cristian Bordei, senatorul USR-PLUS care l-a înlocuit pe ultra-activul Mihai Goțiu, are 16 inițiative legislative în 5 luni

După ce v-am arătat care a fost (in)activitatea celor 10 deputați din legislatura 2020 – 2024, la cinci luni de mandat, a venit rândul senatorilor clujeni. Ziar de Cluj vă prezintă cât au muncit cei 4 senatori pe care i-am trimis prin voturile noastre să conducă țara. Să nu uităm că pentru munca depusă încasează lunar indemnizații mari, primesc spații la prețuri foarte mici (achitate tot din banii statului) pentru cabinetele parlamentare, le sunt decontate transportul și cazarea. Unii sunt la primul mandat, dar alții au deja la activ cel puțin încă un mandat. Vă lăsăm pe dumneavoastră să veniți cu concluziile la finalul fiecărui articol.

În cele ce urmează vă prezentăm activitatea lui Cristian Bordei, senator USR-PLUS, aflat la primul mandat. Este secretar al Comisiei pentru politică externă și membru al Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale. Face parte din Grupurile parlamentare de prietenie cu Zambia, Vietnam, Republica Coreea și Franța.

Potrivit statisticilor de pe site-ul Senatului, Bordei a avut o activitate medie dacă facem o comparație cu alți colegi parlamentari. Așadar, senatorul USR-PLUS a avut 16 inițiative legislative, 5 declarații politice, 11 întrebări și 27 de luări de cuvânt. Activitatea senatorilor mai presupune și participarea la ședințe și dezbateri ale comisiilor din care fac parte, audiențe, deplasări pe teren etc.

Printre propunerile sale de legi se numără legea privind transparența decizională în administrația publică locală, modificările și completările Codului Fiscal, modificarea și completarea Legii privind alocațiile de stat pentru copii, modificarea și completarea Legii privind Codul Penal etc.

Cristian Bordei a candidat din partea alianței USR-PLUS, după ce Mihai Goțiu a fost înlăturat de pe listele de candidați, deși a fost unul dintre cei mai activi și implicați senatori din legislatura 2016 – 2020. Goțiu a avut sute de intervenții și propuneri de legi. În mandatul 2016 – 2020, Mihai Goțiu a avut 153 de inițiative legislative, 13 moțiuni, 920 luări de cuvânt în plen, 102 declarații politice, 199 întrebări, 89 interpelări, 33 interpelări adresate primului ministru.

Bordei este absolvent al ASE București și este doctorand anul II, UBB Cluj-Napoca, Școala doctorală «Paradigma europeana», Facultatea de Studii Europene, Domeniul Relații Internaționale și Studii Europene, tema «Diplomația economică în dinamica relațiilor UE-SUA-China în secolul XXI».

Este acționar unic și administrator al firmei Inclutech Consulting Cluj-Napoca. Firma a fost înființată în 2017, are ca obiect de activitate comerț cu ridicata al produselor din ceramică, sticlărie și produse de întreținere. A avut, în perioada 2018 – 2019, zero angajați, cifră de afaceri zero și pierderi de 758 euro în 2017 și 93 euro în 2018.

În perioada 2006 – 2016 a fost director de dezvoltare, manager export, director achiziții la Enegobit Prod Cluj-Napoca.

Anul trecut, senatorul Cristian Bordei a fost desfiinţat fostul său angajator, omul de afaceri clujean Ştefan Gadola, cofondatorul Energobit, una dintre cele mai mari companii de pe piaţa de energie din România.

„O mare dezamăgire USR-PLUS! Sunteţi penibili! Am crezut că veţi propune oameni de caracter, de valoare! Dar aţi ales non-valori. De ce nu aţi cerut referinţe despre cei pe care i-aţi ales? Aţi votat… catastrofe pentru senatori! Dar nu îmi fac griji, veţi dispărea rapid pe votul vostru! Mare dezamăgire!” – acesta este mesajul postat pe Facebook de Ştefan Gadola în momentul în care s-au făcut publice rezultatele alegerilor interne din alianţă.

Contactat de Adevărul, Gadola a relatat că s-a referit la Cristian Bordei, un fost angajat al companiei Energobit, despre care spune că „în cadrul companiei nu a avut nicio performanţă, din contră a fost un angajat comod astfel că firma a decis să-l concedieze.”

Omul de afaceri a precizat că demersul de concediere nu s-a făcut direct ci printr-o reorganizare, în urma căreia postul ocupat de Bordei a fost desfiinţat.

„Întrucât colegii care s-au ocupat de reorganizare au omis anumite proceduri birocratice, Bordei a dat în judecată compania şi a câştigat 12 salarii”, a precizat Gadola pentru Adevărul.

Omul de afaceri consideră că gestul acestuia a fost „o obrăznicie”, deoarece demersul companiei a fost determinat de faptul că angajatul nu avea performanţă.

„De ce să nu poţi da afară un angajat care nu corespunde? În plus, în timpul serviciului, acesta se uita la site-uri interzise minorilor. Ca sa fiu mai concis: era 80% din timp pe site-uri interzise minorilor. Şi pot proba aceste afirmaţii”, spunea Gadola.

Citește și:

Ștefan Gadola: Cristian Bordei se uita la site-uri porno cât era angajat la Energobit

Adauga comentariu