Fiind conștient că ne confruntăm cu o pandemie cu care nu e de glumit, fiind convins că autoritățile nu au luat măsura stării de urgență numai ca să se afle în treabă, că planeta nu ia măsuri atât de aspre doar de dragul de a bloca anumite sectoare economice, am respectat izolarea la domiciliu, cu toate că nu am mai călătorit în străinătate de la Crăciun încoace, că nu am avut contacte cu persoane venite recent din străinătate, cu toate că mă simt sănătos tun.
Am stat în casă pentru că vreau să rămân la fel de sănătos. Pentru că oricum nu am unde să merg, fiindcă toate s-au închis – teatrele, sala de fitness, lucrez de acasă etc. Am stat acasă pentru că, cu toate că sunt obișnuit cu o viață activă (până acum plecam dimineața și mă întorceam la 11 noaptea), nu sunt învățat să umblu brambura prin oraș, doar de dragul de a mă plimba aiurea. Cum văd că fac acum concetățenii noștri mai puțin responsabili.
După câteva zile de stat în casă, am ieșit ieri pe stradă, nu de voie, ci de nevoie, ca să merg la dentist. Unde, de acum, nu voi mai putea merge, pentru că și medicii stomatologi se protejează și vor mai prelua doar urgențele.
Când am ieșit ieri din casă, am fost inițial șocat. Apoi m-a cuprins o stare de revoltă, care nu mi-a trecut nici acum.
Pe Oașului, în Iris, era un trafic infernal la ora 17. Plin de mașini, iar pe trotuare o grămadă de oameni. Tineri, bătrâni, oameni maturi. Copiii băteau mingea printre blocuri și se dădeau cu bicicleta. Toți, la un loc, ca de obicei. Oamenii nu cărau plase, deci nu erau ieșiți la cumpărături. Puțini erau cei care se vedea clar că veneau de la supermarket. Unii mai plimbau, într-adevăr, câte-o pungă obosită cu o pâine și un litru de lapte.
Ajuns în Zorilor, iarăși, forfotă mare! Două ore cât am stat pe scaun la dentist am ascultat larma de afară – discuții între oameni, ca la piață, bătăi de mingi pe trotuar.
Am plecat spre casă la ora 19:30. Într-un părculeț, un pensionar medita pe o bancă:
M-am întrebat, oare ce caută în parc? Înțeleg nevoia unora de a lua seara o gură de aer. Dar, spre deosebire de mine, majoritatea pensionarilor au balcon. Nu toți. Dar mulți. Unii au casă și curte.
În Zorilor, seara trecută, te simțeai ca la Mamaia pe faleză, în septembrie. Toți erau ieșiți la promenadă! Plimbau câini, copii, cutii de vopsea, se plimbau reciproc de mână.
Copiii se bicicleau, iar vârstnicii visau prin parcuri. Erau pe stradă și destui oameni tineri. Poate veneau de la muncă, cei care încă mai aveau un loc de muncă. Ei aveau un motiv, o scuză.
S-au închis sălile de fitness, teatrul, opera, toate locurile și activitățile la care de obicei participau tinerii. Au rămas mulți fără un obiect de activitate, unii fără niciun venit. Pentru ce? Ca cei care ar trebui să stea acasă, să își mănânce pensia liniștiți, să umple străzile, piețele, parcurile? Virusul acesta stă numai la sala, la teatru, îl putem lua numai de la muncă, sau circulă și prin parcuri, prin piețe, pe străzi? El îi afectează numai pe tineri, din moment ce tinerii sunt mai responsabili și stau mai mult în casă? Sau e mult mai periculos tocmai pentru categoria de vârstă care se pare că nu respectă recomandările autorităților de a sta în casă?
Vrem prevenție, izolare, carantină, pentru că numai așa putem lupta cu acest nou virus? Sunt de acord! Respect recomandările autorităților. Dar, dacă numai unii stau în casă, iar ceilalți zburdă pe străzi, care vor fi rezultatele? Cât vor dura măsurile de distanțare socială, dacă ne distanțăm social numai la sală, numai la teatru, numai la job, iar pe stradă, în piețe, în parcuri, cei cărora nu le pasă că și-ar putea pierde jobul, se plimbă?!
Dacă numai tinerii stau în casă, iar vârstnicii continuă să defileze pe străzi, riscăm să avem peste 3 luni o populație tânără anchilozată, îmbolnăvită de sedentarism, nevrozată de izolare, și o populație în vârstă îmbolnăvită de acest virus.
Nu este cazul să ne panicăm. Nu este nimeni vinovat pentru situația de acum. Dar, cei care nu respectă recomandările specialiștilor, se vor face vinovați de ceea ce va urma. Cine plimbă virusul pe stradă, fără a avea vreo treabă urgentă (medic, cumpărături), va fi responsabil de transmiterea virusului și de toate consecințele care decurg de aici, economice și de sănătate publică.
Dacă ești pensionar și nu reziști fără să ieși din casă să te plimbi, gândește-te că poate copiii tăi vor rămâne șomeri, pentru că nu vor mai avea unde să lucreze din cauza inconștienței tale.
Dacă ești tânăr și ieși să plimbi copilul pe afară, prin piață, dacă îl lași să se joace cu alți 10 copii în fața blocului, gândește-te că poate părinții și bunicii tăi vor ajunge în spital din cauza iresponsabilității tale.
Din păcate, putem vedea acum pe stradă o forfotă care ne arată că românii nu înțeleg de vorbă bună, de recomandări, de rugăminți. Dacă vrem să scăpăm de acest virus, dacă putem scăpa doar prin izolare și distanțare socială, fiindcă se pare că aceasta este soluția, putem face asta doar prin reguli stricte, impuse cu strictețe. Toți pentru unul și unul pentru toți.
Acum nu mai e după nazuri și ifose! Dacă trebuie să stăm în casă o perioadă, cât e nevoie să stăm, ca să putem ieși apoi sănătoși, atunci să stăm toți! Altfel, doar unii își suspendă viața pe care au avut-o până acum, în timp ce alții umblă pe stradă, să le zădărnicească eforturile.
Nu am nimic cu pensionarii, nici cu tinerii, nici cu copiii. Îi apreciez și îi respect pe toți în egală măsură. Dar mă revoltă inconștienții și iresponsabilii care nu respectă izolarea, care se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, ca și cum doar în Italia și în China ar fi pandemie.
Mă revoltă să văd oameni disperați că nu mai au siguranța locurilor de muncă, siguranța unui venit, în timp ce alții o freacă prin parcuri, fără niciun stres. Sunt indignat că vârstnicii, categoria cea mai expusă unor potențiale complicații în urma contractării acestui virus, aleg să umble pe străzi, în loc să stea în casele lor. Ei nu au, ca tinerii, stresul incertitudinii locului de muncă. Primesc pensie. Își pot face cumpărături pentru o săptămână, iar apoi pot sta acasă liniștiți, să aștepte să treacă pandemia. Dacă ei consideră că și-au trăit traiul și și-au mâncat mălaiul, dacă se cred mai deștepți decât specialiștii, dacă sunt liniștiți că au dulapul plin de hârtie igienică, să se gândească măcar la cei mai tineri, la copiii și la nepoții lor, care au toată viața înainte, dar au suspendat-o temporar, stând în casă.
Haideți să fim cu toții responsabili și să respectăm recomandările autorităților. Atâtea state ale lumii nu ar impune asemenea măsuri, dacă lucrurile nu ar fi serioase! Haideți să nu mai fim, de această dată, șmecheri, ci conștienți și sănătoși!
De noi depinde cât va dura această situație nefericită. Dacă respectăm ce ne spun specialiștii, medicii, va dura mai puțin. Dacă nu respectăm, rezolvarea favorabilă se va tergiversa.
Eu, personal, prefer să stau în casă, decât la spital. Aș prefera măsuri aspre, chiar și 2-3 luni, dar să știu că apoi îmi pot relua viața la modul firesc. Iar, când văd cât de pline sunt străzile, îmi vine să le urlu celor care nu vor să priceapă:
„Mergeți, mă, acasă!”