Medicii rezidenți, obligați să se înscrie în Colegiul Medicilor: „Vor doar cotizația de 50 de lei. E un abuz”

Medicii rezidenți sunt extrem de nemulțumiți de anunțul făcut de Colegiul Medicilor (CMR) cu privire la faptul că sunt oblIgați să se înscrie în CMR, asta deși ei nu au drept de liberă practică. Medicii îi acuză pe cei din Colegiu că îi interesează doar să adune de la rezidenți cotizația de 50 de lei pe lună, deoarece medicii rezidenți nu au niciun beneficiu. 

Colegiul Medicilor din România a transmis că în baza legislației în vigoare înscrierea în Colegiul Medicilor din România este obligatorie pentru toți medicii, inclusiv medicii rezidenți.

„Conform Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, art. 390, alin. 1, se precizează că „Medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 376 exercită profesia pe baza certificatului de membru al CMR, avizat anual pe baza asigurării de răspundere civilă, pentru greşeli în activitatea profesională, valabilă pentru anul respectiv.” Art. 393, alin. 1 vine cu următoarea completare: „Practicarea profesiei de medic de către o persoană care nu are această calitate constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal, cu modificările şi completările ulterioare.”. La art. 416 alin. 1, se întărește obligativitatea antemenționată: „În vederea exercitării profesiei de medic, medicii cetăţeni români şi medicii cetăţeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparţinând SEE sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în România, precum şi medicii care întrunesc condiţiile prevăzute la art. 376 alin. (1) lit. c) şi e) au obligaţia să se înscrie în CMR.”, a transmis CMR.

Medicii rezidenți însă consideră că CMR comite un abuz și că articolul de lege la care se face referire nu îi vizează deoarece ei nu au drept de liberă practică, deci nu pot comite nici malpraxis. 

Au legalizat furtul CMR de la rezidenti . 50 lei pe luna. Sunt si ei buni la ceva .

NU scrie nicaieri in lege ca medicul rezident este obligat sa se inscrie in CM. Ceea ce face CM este un abuz GROSOLAN!!!! MEDICUL REZIDENT NU PRACTICA MESERIA DE MEDIC!!! NU POATE COMITE MALPRAXIS!!! Asadar, CM interpreteaza legea abuziv, dupa bunul plac.

E simpatic cum e citata o lege care nu zice deloc ce spun domnii de la colegiu ca zice. Rezidentul nu are drept de libera practica ... e intr-un proces de invatamant...
Si sa si ceri taxa tot atatia bani ca de la medici e chiar strigator la cer. Sper sincer sa se gaseasca suficienti rezidenti care sa actioneze in judecata acest abuz.

Foarte frumos felul in care Colegiul Medicilor le explica medicilor rezidenti ca trebuie sa faca parte din colegiu- cu extrase referitoare la pedepsele din Codul Penal !! as fi tare recunoscator daca mi-ar explica cineva, care e rolul Colegiului Medicilor in formarea profesionala a unui medic? Organizeaza Colegiul Medicilor testari proprii, pentru a certifica medicii? De ce nu poate un medic in Romania, dupa ce a trecut prin 6+5 sau 6+4 sau 6+3 ani de pregatire, sa practice meseria , fara a fi ''fortat'' de ''lege'' sa se inscrie intr-o organizatie care, in contul cotizatiei lunare , ce face? macar publica o revista gratuita pentru membri?

Pentru a încerca să îi atragă pe medicii rezidenți, Colegiul Medicilor a înființat recent Comisia Medicilor Rezidenți, structură consultativă dedicată sprijinirii și comunicării cu tinerii medici.

Comisia Medicilor Rezidenți a Consiliului Național al CMR consultă medicii rezidenți și înaintează propuneri către Consiliul Național al CMR, cu scopul îmbunătățirii activității profesionale a medicilor rezidenți și în vederea apărării drepturilor acestora. De asemenea, comisia reprezintă o platformă prin care medicii rezidenți din România pot transmite probleme sau pot solicita întrebări cu privire la activitatea acestora sau înscrierea în colegiul medicilor.


 

Adauga comentariu