Sanatate

Medicii de familie din Cluj propun testare rapidă pentru COVID-19, din mașină

Medicii de familie din Cluj propun autorităților amenajarea unor centre de testare rapidă de tipul „drive-in”, în Cluj-Napoca, pentru reducerea timpului și a costurilor de deplasare a ambulanțelor, potrivit monitorulcj.ro.

Medicii de familie propun amplasarea unor centre gratuite de recoltare RT-PCR de tip drive-test în cartierele din Cluj-Napoca, pentru a reduce aglomerația și timpul de așteptare la centrele de recoltare a probelor pentru noul coronavirus.

Procedura ar permite creșterea capacității de testare și ar ușura atât misiunea medicilor, cât și a pacientului, căruia i se recoltează probele fără să fie nevoit să coboare din mașină.

„Noi ne confruntăm acuma cu imposibilitatea de a testa cazurile suspecte care vin la noi sau pe care îi consultăm telefonic şi care se încadrează în definiţia de caz. Ca să putem ţine sub control direcţia, cel mai sigur ar fi să putem să testăm mai mult şi să putem să avem un rezultat cât mai repede. Este total neeficient să porţi salvarea dintr-o parte în alta a judeţului. Se pierde mult timp şi sunt mulţi bani care se consumă pe transportul ambulanţelor şi a personalului medical, când lucrul acesta ar putea fi rezolvat prin amplasarea unor containere, aşa cum există şi la intrarea în spitale pentru triaj, în parcarea unor hipermarketuri, un loc în care să fie permis accesul maşinii. Cheltuielile ar fi mult scăzute, iar timpul de aşteptare ar fi de asemenea redus”, a declarat președintele Asociației Medicilor de Familie Cluj, Emiliana Costiug.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *