Sanatate

Medicamentele pentru slabit

Daca ar exista pe piata un medicament pentru a slabi fara a va ingrasa si fara a suferi efecte secundare, toate dietele utilizate astazi nu si-ar mai avea rostul!

Din pacate, acest produs miraculos nu exista; pentru a pierde in greutate, trebuie sa mancati mai putin, mai bine si sa faceti miscare. In anumite cazuri, insa, medicul va poate prescrie un medicament pentru a va ajuta sa slabiti sau sa continuati sa slabiti.

Medicamente care “taie” foamea

Aceste medicamente contin o substanta (glucomanan, guma de guar, guma de xanthan etc.) al carei aport caloric este aproape nul si care se umfla la contactul cu apa. Inghitite cu multa apa, ele se dilata in stomac si taie foamea. In general sunt vandute in farmacii fara reteta si nu prezinta riscuri daca este respectata posologia; este de dorit sa cereti sfatul medicului inainte de a le utiliza.

Persoanele care obisnuiesc sa manance mult o data pot obtine rezultate satisfacatoare daca iau aceste medicamente cu un pahar mare de apa inainte de masa. De asemenea, puteti inlocui gustarea cu o pastila. In schimb, daca aveti obiceiul sa rontaiti toata ziua, nu va bazati pe aceste produse pentru un rezultat miraculos; mai intai va trebui sa va schimbati obisnuintele alimentare.

Medicamentele pentru slabit sunt mai mult sau mai putin tolerate de intestine; pot aparea balonari si diaree. Medicamentele cu rol de taiere a foamei prescrise in spital sunt administrate doar la recomandarea unui medic din spitalul respectiv; medicul generalist din policlinica poate prelungi eventual reteta.

Acest tratament dur este destinat persoanelor al caror indice de masa corporala depaseste 30 si care prezinta complicatii medicale grave cauzate de surplusul de greutate. Durata tratamentului nu poate depasi in general trei luni, intr-una sau mai multe reprize; asociat se recomanda reeducarea in privinta igienei de viata.

Fitoterapia propune numeroase substante care au acelasi efect ca medicamentele de sustinere si de confort, oferind persoanelor dornice sa scada in greutate o posibilitate de a se mentine in forma. Acestea sunt focus vesiculosus, ispaghul, konjac – bogat in glucomanan – grepfrutul, pentru a cita doar cateva. Pentru mai multe informatii, solicitati sfatul farmacistului.

Tratamentele medicamentoase de slabit

Nu exista tratamente contra obezitatii si deci nu trebuie prescrise pentru a pierde in greutate. De aceea, sunt necesare cateva precizari pentru a va cunoaste “inamicul” mai bine si… a fugi de el!

Diureticele

Cum actioneaza? Accelereaza si intensifica eliminarea apei si a sarii, marind cantitatea de urina, dar nu au nici o influenta asupra tesutului adipos. Pierderea in greutate este deci iluzorie: se pierde apa si deci greutate, dar nu grasime. La incetarea tratamentului, kilogramele pierdute sunt recastigate. In plus, diureticele provoaca riscante tulburari metabolice: probleme renale, cardiace, crampe, ameteli etc.

Cui sunt recomandate? In general persoanelor care au probleme cardiace, insuficienta renala sau care prezinta edeme (precum edemul ciclic idiopatic), dar nicidecum persoanelor solide, pentru a slabi.

Hormonii tiroidieni

Este interzisa prescrierea lor pentru tratarea obezitatii. Unica lor indicatie este tratarea hipotiroidiei, o boala rara. In acest caz, si numai in acesta, hormonii tiroidieni sunt administrati pentru remedierea functionarii deficitare a glandei tiroide.

Daca veti lua hormoni tiroidieni pentru a slabi, veti pierde masa grasa, dar si masa slaba. Administrarea lor provoaca deopotriva tulburari grave: probleme cardiace, bufeuri, insomnii, nervozitate, agresivitate etc. In plus, kilogramele pierdute sunt recastigate imediat dupa stoparea tratamentului, oferindu-va ca “bonus” si niste tulburari functionale ale tiroidei.

Amfetaminele

Sunt medicamente menite sa taie foamea, nu sa trateze obezitatea. Prescrierea lor nu este o practica uzuala, deoarece au efecte secundare majore. In plus, ele nu trateaza decat efectele, nicidecum cauza: reduce pofta de mancare, fara a implica factorul psihologic si reeducarea alimentara a pacientului.

Amfetaminele au numeroase efecte secundare, astfel ca farmaciile nu le elibereaza pe reteta emisa de un medic de policlinica; sunt prescrise numai in mediul spitalicesc, pentru obezitate severa. In functie de amfetamina utilizata, se observa fenomene de uscare a gurii, insomnii, vertij, constipatie si chiar depresie la oprirea tratamentului, fiindca administrarea lor creeaza dependenta. Nu trebuie sa uitam nici rarele – dar realele – cazuri de hipertensiune arteriala pulmonara primitiva pe care le provoaca, o maladie grava, care poate necesita un transplant de plaman!

Medicamentul-speranta

Xenical® este un medicament destul de recent. Principiul sau activ, numit Orlistat, este o substanta care permite reducerea cu 30 % a absorbtiei lipidelor alimentare la nivelul intestinului. Pentru a evita unele efecte secundare (diaree) si a putea slabi, pacientul nu trebuie sa ingereze mai mult de 60 g de lipide pe zi. Acest tratament este destinat marilor obezi (IMC egal sau mai mare de 30).

Atentie la retetele complicate

Autointitulandu-se “obezologi” (specialitate nerecunoscuta in mod oficial), unii medici prea putin scrupulosi prescriu un tratament ce trebuie preparat de un farmacist pe care are grija sa vi-l recomande. In general, va trebui sa inghititi cateva capsule… pur si simplu fiindca asocierea anumitor substante in cadrul aceluiasi medicament este periculoasa si deci interzisa. Astfel, ei izbutesc sa eludeze legea.

.ro
Foto: sxc.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *