In vizor

Medic chirurg din Cluj, director de spital: ”Deschideți toate serviciile medicale și testați toți pacienții, e dreptul lor!”

Un director de spital din Cluj-Napoca le cere autorităților schimbarea metodologiei de testare Covid-19. Medicul chirurg Daniel Deceanu, director medical la spitalul CFR din Cluj, spune că toți pacienții trebuie testați obligatoriu, nu doar cei care se încadrează în „definiția de caz”.

Doctorul consideră că bolnavii au nevoie de toate serviciile medicale de care beneficiau și înainte de pandemie, fiindcă „există cazuri cu unele afecțiuni care au galopat în această perioadă tocmai fiindcă oamenii nu au avut acces în spitale”.

Medicul Daniel Deceanu acuză lipsa serviciilor medicale față de pacienții cu alte patologii, cei care n-au avut luni de zile acces la serviciile medicale:

„Trebuie schimbată metodologia, așa încât să fie toată lumea testată când vine la spital. Sunt mulți bolnavi care nu au avut acces la servicii medicale și nu e normal. Asta ar însemna o oarecare normalitate. În plus, oamenii plătesc servicii medicale la stat și e dreptul lor să beneficieze de tratamente. Iar cei care vin în spital, indiferent dacă au sau nu simptome, să fie toți testați. Lăsați spitalele să funcționeze, dar testați pe toată lumea, iar cei pozitivi să fie transferați la unitățile care tratează Covid”, spune medicul pentru G4media.ro.

Intervențiile chirurgicale au fost interzise pe perioada stării de urgență. S-au operat doar urgențele cu pericol letal, acele afecțiuni care pun în pericol viața: „cancerul nu e periculos?”. La CFR, spitalul unde există un singur medic oncolog, Anca Mihailov, au primit asistență 175 de pacienți în perioada 15 mai – 1 iulie.

Cum își revin spitalele după încheierea stării de urgență? „Ne adaptăm condițiilor, deși e dificil. Imediat după aparenta redeschidere am operat, am avut intervenții. Nu vreți să știți ce înseamnă. În combinezon, cu mască, cu trei straturi de echipament așa încât să nu îți ajungă nimic la piele, să nu rămână nimic descoperit. Mi s-a făcut rău. La prima operație mi s-a făcut rău, aveam nivelul de oxigen din sânge la 80 și normal ai nevoie de 96. Am văzut că multă lume nu vrea să înțeleagă ce efort depun medicii. Este problema lor, dar trebuie să înțeleagă toată lumea că acest virus există, e dovedit clinic. Văd tot felul de fabulații peste tot.Că e conspirație, că e nu știu ce prostie. Nu, este prezent, se transmite și este periculos.”

Spitalul CFR nu are nici un caz confirmat de Covid-19 în rândul pacienților sau în rândul personalului medical. Au fost cazuri, dar izolate rapid, iar pacienții trimiși către spitalele Covid.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *