Mai toate femeile care trec de 40 de ani au deja copiii mari si se simt dintr-o data “inutile”; din acest motiv isi mai doresc inca un copil, ca sa-si regaseasca identitatea. Apoi, si cele care au avut o viata agitata, cu despartiri si divorturi, si care cred ca un copil le-ar alunga gustul amar al atator dezamagiri si le-ar aduce bucurie in noul camin. Sau femeile care n-au avut vreme de maternitate: celibatarele prea dedicate carierei ca sa-si ingaduie nasterea si ingrijirea unui copil. In fine, cele care n-au gasit un tatic decat foarte tarziu…
Si atunci, de ce sa nu poti avea un copil la 40 de ani? Unele femei au indraznit. Ce-i drept, e mai usor de zis decat de facut. Pare cumplit de nedrept sa ai varsta ovarelor. Numai ca fiziologiei putin ii pasa de consideratiile de ordin moral si intelectual. Dupa 35 de ani fecunditatea scade cu 50 %. Dupa 40 de ani, cu 75 %. Iar la 45 de ani se apropie de zero.
Granita biologica pentru maternitate a fost impinsa spre varste tot mai inaintate. Din anii ’80, numarul nasterilor tarzii este in crestere; in 1993, procentajul era de 2,4 % din totalul de nasteri. Este vorba de maternitati dorite, uneori cu ardoare.
Aceasta deplasare a limitei biologice are loc si prin invocarea principiului autonomiei de decizie. Este vorba de decizia mamei sau a cuplului de a aduce pe lume o noua viata. Nu este atat de usor la aceasta varsta inaintata. Decizia poate fi insotita in cele mai multe cazuri de situatii inedite. Fiecare persoana are dreptul de a decide asupra propriilor urmasi; dar exista si dreptul viitorului nascut de a beneficia de cele mai bune conditii atunci cand vine pe lume.
Sarcina dupa 40-42 de ani inseamna o exceptie, un noroc si multa, multa rabdare. Medicina nu mai poate face nimic, exceptand cazul in care accepti un ovul provenit de la o femeie mai tanara. In Franta, de pilda, asa-numita “lege a bioeticii” interzice folosirea acestei metode pentru cuplurile trecute de varsta procreatiei.
Rezervele etice care intervin frecvent in legatura cu tehnicile asistate de reproducere artificiala la varste inaintate se concentreaza asupra catorva puncte esentiale:
1. binele copiilor nascuti;
2. binele mamei ce apeleaza la tehnicile de reproducere artificiala;
3. semnificatia pe care o capata controlul crescut asupra reproducerii;
4. folosirea si distrugerea vietii umane embrionare.
Progresele medicinei perinatale si tehnicile medicale de azi permit controlul riguros al riscurilor in cazul maternitatii tarzii. Rata avorturilor spontane ramane insa de 50 %. Frecventa nasterilor premature este dubla (19 % fata de 8%). Cazurile de hipoertensiune sunt si ele frecvente. Copilul poate fi foarte mic. Sau foarte mare, in caz de diabet. La randul lor, cezarienele sunt mult mai numeroase.
Dar femeile se gandesc mai ales la handicapuri, precum trizomia 21 sau mongolismul. Riscul care este de 1/400 la 35 de ani, creste o data cu varsta: 1/100 la 38 de ani si 1/60 dupa 40 de ani. Poate fi dedectat cu ajutorul unui examen specific, numit cariotip: este vorba de stabilirea unei harti cromozomice care se face prin prelevarea de lichid amniotic – amniocenteza – in a 17-a saptamana de sarcina, iar uneori mai devreme, in a 14-a ori a 15-a. Amniocenteza poate fi inlocuita cu o biopsie a trofoblastului (viitoarea placenta), constand in prelevarea unui fragment prin colul uterin, prin punctie, care se practica mai devreme, incepand cu cea de 11-a saptamana de sarcina, iar rezultatele sunt gata in cateva zile. Acest tip de analiza poate duce insa la pierderea sarcii. Desi nu putem ignora un astfel de risc, nu e cazul sa ne speriem, pentru ca aceste sarcini speciale sunt urmarite indeaproape.