Măsură genială luată de Boc! Problema traficului în Cluj, ca și rezolvată

Veste mare pentru clujeni! Problema traficului a fost rezolvată! Pardon, „va fi” rezolvată, pentru că Emil Boc „ia în considerare” (implicit, “se dorește” si “se plănuiește”) rezolvarea definitivă și irevocabilă a problemei traficului infernal din parkingul cu rang de municipiu, Cluj-Napoca.

Concret, primarul așteaptă de la „domnul Neag” de la CTP un plan pe câteva luni pentru implementarea unor noi linii de transport în comun. Desigur, totul se va întâmpla undeva în viitorul apropiat, înainte de inaugurarea metroului (estimat 2020) și, cel mai probabil, a stațiilor de teleportare (estimat 2050).

”I-am cerut domnului Neag să-mi prezinte, până la 1 iulie 2019, noile linii pe care dorește să le introducă în oraș, bazate pe solicitările cetățenilor. Avem două obiective, primul e creșterea calității și să creăm linii noi, să conectăm cartiere (Grigorescu cu Gheorgheni, Gară-Gruia), în ordinea exactă a numărului de cetățeni care utilizează aceste linii. Vrem să cuprindem și noile cartiere care au apărut. Nu poți să-i încurajezi pe oameni să folosească transportul în comun dacă mașina vine o dată la 45 de minute sau nu vine deloc. În toamnă vrem să implementăm noile măsuri”, a declarat Emil Boc pentru un post de Radio din Cluj.

Așadar, zeci de noi autobuze sau troleibuze vor intra pe străzile orașului, iar asta ar trebui sa rezulte într-o circulație mai aerisita? Așa cum o pungă cu 10 kilograme de mere devine mai ușoară dacă mai adaugi 2 kilograme. Matematică simplă.

Desigur, avem prezentată variantă „benzilor dedicate” pentru autobuze, dar atunci va rămâne problema sutelor de mașini care vor fi nevoite să parcheze unde apucă.

Bonus! „Puturoșii” vor avea interzis in autobuze

Dacă nu ați aflat, de luna viitoare va intra în vigoare un nou regulament pe mijloacele de transport în comun în Cluj-Napoca. Astfel, persoanele urât mirositoare sau îmbrăcate murdar riscă amenzi de până la 500 de lei. Trecând peste această măsură discriminatorie, suntem curioși cum va fi implimentată această „Etiquette a la Versailles”.

Cine decide că un călător e „puturos?”. Pe o scară de la Brut la Yves Saint Laurent, cât de bine trebuie să miroasă un călător? Următorul pas e dotarea autobuzelor cu camere de decontaminare? Multe întrebări, puține răspunsuri.


 

Adauga comentariu