Mașinile parcate ILEGAL pe locurile de parcare cu abonament NU SUNT RIDICATE de către Poliția Locală nici după schimbarea legislației

Odată cu modificarea regulamentului privind ridicarea mașinilor parcate ilegal, adoptat la nivel național, polițiștii locali au primit dreptul de a dispune ridicarea mașinilor parcate ilegal pe DOMENIUL PUBLIC și nu doar pe drumul public cum era până acum. 

„Această inițiativă reglementează ridicarea vehiculelor staționate pe domeniul public, în alte locuri decât cele care fac parte din drumul public (ex. spații verzi, parcări de reședință, spații pietonale diverse”, se arată în raportul Primăriei Cluj-Napoca, prin care a fost modificat regulamentul privind tridicarea mașinilor.

De aici a fost generată o discuție cu privire la posibilitatea de a fi ridicate și mașinile care sunt lăsate pe locurile cu abonament ale altor cetățeni, o situație care apare frecvent în special în cartiere. Deși aceste parcări sunt considerate domeniu public, iar raportul Primăriei menționează inclusiv „parcările de reședință”, Poliția Locală Cluj-Napoca susține că ei pot doar să aplice o amendă, nu să dispună ridicarea mașinilor.

„În conformitate cu art. 1 lit. c) din HCL 61/2014 privind reglementarea regimului juridic contravențional pentru oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public sau privat al municipiului Cluj-Napoca, constituie contravenție: „ Ocuparea abuzivă a locurilor de parcare aflate în administrarea primăriei( cu abonament, contract de închiriere, rezervate, cu destinație specială etc.) de către altă persoană decât titularul locului de parcare.” Pentru contravenția privind ocuparea abuzivă a locului de parcare se aplică doar amendă contravențională, fără a se dispune măsura tehnico-administrativă de ridicare a autovehiculului. În situația în care locul de parcare vă este ocupat abuziv vă recomandăm să vă adresați Dispeceratului Poliției Locale la numărul de telefon 0264598784 pentru trimiterea unui echipaj la fața locului și luarea măsurilor legale cu operativitate. Sancţionarea ocupării abuzive a locului de parcare cu abonament se face doar la sesizarea titularului acestuia, care trebuie să prezinte agentului constatator documentele doveditoare. De asemenea, în situația în care locul de parcare vă este ocupat abuziv sau în lipsa locurilor de parcare, vă recomandăm să parcați în zonele în care oprirea/staționarea nu este restricționată prin marcaje sau indicatoare rutiere. În caz contrar, puteți fi sancționat contravențional”, este răspunsul transmis de către Poliția Locală în urma unei sesizări făcute pe My Cluj.

Lipsa locurilor de parcare din cartierele vechi ale Clujului este o problemă care se acutizează de la an la an. Este o bătălie pe fiecare spațiu liber, iar adesea locurile de parcare cu abonament ajung să fie ocupate de alți șoferi care nu au altă alternativă. Primăria a început abia în 2019 să mai construiască ici și colo câte un parking, dar lipsa locurilor de parcare e în continuare o problemă gravă. Ridicarea mașinilor nu rezolvă problema locurilor de parcare, însă este frustrant să fii amendat sau chiar să ți se ridice mașina pentru că locul tău este ocupat de un alt șofer. Singura soluție este construirea parkingurilor într-un ritm mult mai alert, deoarece orașul a crescut foare mult, însă infrastructura a rămas la același nivel în ultimii 15 ani. 

 

 

Adauga comentariu