Mașină de Poliție implicată într-un accident în Piața Cipariu

În această dimineață, o mașină de Poliție a intrat în coliziune cu un autoturism marca Ford, fiind înregistrată o victimă conform primelor informații.

Pe unul dintre grupurile de Info Trafic Cluj s-au dat detalii cu privire la accidentul care a avut loc în Piața Cipariu și în care a fost implicată o mașină de Poliție.

"Eram în bus lângă mașînă de poliție când a trecut pe roșu. Era foarte grăbit, cred că să prindă un camion (care și el stătea la același semafor la roșu), care probabil circulă în oraș fără autorizație, și a trecut pe roșu doar cu semnale luminoase, fără semnale sonore. in intersecție cu T. Mosoui a fost luat din plin. Am înțeles că era cineva pe trotuar și a fost prins la mijloc", a scris un martor pe grup.

La fata locului s-au deplasat echipaje ale Poliției, echipaje de descarcerare și ambulanțe SMURD.

Accidentul a avut loc în jurul orei 8.15 și s-a soldat cu rănirea unei persoane.

„Conform primelor informatii, s-a produs o coliziune între o autospecială de poliție și un alt autovehicul la intersecția străzilor Traian Moșoiu și Piața Cipariu, din Cluj-Napoca. În urma coliziunii, autospeciala a fost proiectată pe trotuar, unde a accidentat o femeie, de 55 de ani, din Cluj-Napoca”, au explicat polițiștii.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând faptul că nu se aflau sub influența alcoolului. Autospeciala era în misiune, cu semnalele luminoase în funcțiune.

 

Foto: Facebook Info Trafic jud Cluj 

Adauga comentariu