Martor la decăderea propriei familii, crescut într-un centru de plasament, astăzi masterand: „Te iert, dar fiecare pe drumul lui!”

În urmă cu 10 ani, un centru de plasament din Gherla a devenit locul în care și-a găsit „familia” adoptivă tânărul Daniel Pavel, a cărui copilărie a fost umbrită de certurile dintre părinți, scăldate cu mult alcool, o copilărie alimentată de frică și durere.

Daniel a fost martor fără voie la decăderea propriei familii, victima a propriilor părinți. Singura imagine a copilăriei care i s-a întipărit adânc în minte reflectă agresivitatea și lipsa afecțiunii părintești.

„Era foarte rău. Simțeam frică, tensiune. Mi-a fost foarte greu să ma despart de bunica mea, dar știam ca unde merg e mai bine. Dacă rămâneam puteam să ajung cerșetor pe străzi. Putea să fie mult mai rău”, povestește cu tristețe în ochi David.

„De ce mi se întâmplă mie? De ce nu puteam să fiu într-o familie?”

Daniel a fost constrâns de împrejurări. Cazul lui Daniel Pavel este relevant întrucât ilustrează modul în care educația este posibilă pe cont propriu, atunci când maturizarea este una forțată, iar copilăria este plină de amintiri grele.

„În majoritatea cazurilor erau multe certuri. Îmi amintesc că din cauza băuturi erau agresivi și cu mine și între ei. Am o soră mai mare care a crescut cu bunicii din partea mamei. Eu am rămas la bunica paternă și sora la bunica maternă. Am fost crescut de bunica din partea tatălui deoarece părinții nu puteau să mă crească. Părinții mei erau alcoolici, erau despărțiți. Mama a plecat când eram mic la muncă în Italia” începe să povestească emoționat Daniel.

Amintirile din copilărie, de obicei, sunt pline de culoare, de joacă și afecțiune. Nu și în cazul lui Daniel, care a crescut în întuneric, fără apă, fără căldură. Totuși nu condițiile materiale i-au lipsit, ci simțul matern al părinților.

„Cu mama vorbesc foarte rar prin sora mea. E plecata în Italia. Nu are simțul matern, niciodată nu l-a avut. Când m-am întâlnit cu ea după ani de zile zicea ca ii pare rău, dar erau doar vorbe. Nu mi-a dovedit niciodată”, mai spune David.

După 6 ani bunica care îi era singurul sprijin, nu a mai reușit să îl mai crească, iar printre lacrimi și-a lăsat nepotul într-un centru de plasament din Brad. De la 14 ani, Daniel a fost transferat în alt centru de plasament din județul Cluj, la Gherla deoarece acolo se mutase bunica maternă la care locuia sora lui.  

„După ce am ajuns la Gherla lucrurile s-au așezat. La 14 ani, când am ajuns la Gherla am simțit că mi-am găsit o familie. Condițiile au fost mult mai bune. Educatorii mult mai primitori de la început. La Gherla suntem exact ca într-o familie. Ne ajuta să gătim, sa ne aranjăm, primim afecțiune. Aici suntem pregătiți pentru viata independenta” mai spune tânărul.  

La Gherla, Daniel și-a găsit figura maternă. Este vorba despre persoana de referință, datorită căreia astăzi este un om puternic, cu un viitor plin de speranțe.

„În domnul Horea am găsit figura paternă. Își dădea interesul sa ne ajute. Dânsul a văzut că ma înclin spre biserică.”

Daniel spune că biserica l-a ajutat să depășească traumele din copilărie: „Când simțeam că nu am sprijin, găseam în Dumnezeu sprijinul necesar ca sa trec peste toate”. Această atragere către biserică, l-a făcut pe Daniel să se înscrie la Facultatea de Teologie, unde astăzi este masterand.

„Visez sa ajung preot. E mai dificil ca trebuie sa îmi aleg starea de viata. Respectiv să rămân necăsătorit și ajung preot mai repede, sau să mă căsătoresc și pot deveni preot după ce ma căsătoresc”

Daniel spune că și-ar dori sa devin tată. De mic, suferința cauzată de  familia în care a crescut l-a făcut să își dorească o familie, să știe că își poate ocroti apropiații, să le poată oferi tot ce are el mai bun: „Voi oferi ceea ce eu nu am avut, nu financiar ci sufletesc. Nu m-a deranjat sărăcia ci lipsa de iubire. de afecțiune, alcoolul”

Abandonul în centre de plasament, asemeni abandonului la bunici

Trăind drama abandonului într-un centru de plasament, dar și durerea de a avea mama plecată în străinătate, Daniel simte o asemănare între abandonul întru-un centru de plasament și abandonul la bunici.

„Bunicii nu pot să ia locul părinților. Sunt diferențe prea mari de mentalitate  Nu mai poți să înțelegi copilul din zilele noastre prin ce trece, ce nevoi are, nu ai răbdare sa stai sa îl educi.

Dovada este sora mea, care a fost crescuta de bunica. Nu s-au mai înțeles la un moment dat și a fugit de acasă, a renunțat la școala și a făcut repede un copil. Asa sunt toți copiii fără părinți, caut să își împlinească nevoia de lipsa a părinților, cauta afecțiune în alte grupuri, ajung sa se drogheze” mai povestește mândru că el și-a ales un drum în viață.

Daniel este mândru de locul în care a crescut. Regretă că nu știe exact cum e într-o familie, dar nu regretă că am ajuns unde a ajuns. Mulțumit de locul în care a ajuns, cu emoție și mândrie spune: „Cred ca a fost lucrul cel mai bun ce mi se putea întâmpla”

Deși amintirile s-au estompat, Daniel nu poate să își ierte în totalitatea mama: Mamei sale îi spune că nu poate să o iert în totalitate, cum nici să se apropie de ea.

„Te iert, dar fiecare pe drumul lui!”, sunt cuvintele tânărului Daniel, lăsat în mâinile statului de la 6 ani, pentru mama sa.

 

Adauga comentariu