Mariana Pintilie, directoarea Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”: „Dragi părinți, aduceți copiii la Liceul de Coregrafie, pentru că asta îi va ajuta să se dezvolte armonios!”

Mariana Pintilie este, începând cu luna septembrie a acestui an, directoarea Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, unde a activat, timp de peste două decenii, ca profesoară de istorie. A început să predea la Liceul de Coregrafie imediat după absolvirea facultății și, de atunci, destinul i-a fost legat de această comunitate educațională. 

Profesoara a descoperit, încă de la început, că are la clasă copii speciali, sensibili și inteligenți, fapt care a motivat-o să facă performanță cu elevii săi, la care nu a putut renunța nici măcar atunci când i s-a propus să urmeze o carieră în cercetare. Cu toate acestea, Mariana Pintilie nu și-a neglijat pasiunea pentru cercetarea istorică, iar rezultatele muncii sale s-au concretizat prin publicarea a 11 monografii ale unor comunități rurale din județul Cluj. Dascăl pasionat, a încercat să le transfere experiența acumulată în cercetare și elevilor săi, pe care i-a învățat să intervieveze bătrânii unor sate clujene, pentru a reconstitui vechi obiceiuri și tradiții. Funcția de director Mariana Pintilie o privește drept o altă modalitate a își ajuta elevii și de a sprijini dezvoltarea corpului profesoral al Liceului de Coregrafie.

„Destinul meu este legat de această comunitate educațională”

Mariana Pintilie și-a descoperit pasiunea pentru istorie în timpul liceului, grație unor profesori extraordinari, care i-au îndrumat pașii către Facultatea de Istorie și Filozofie, unde a dat admitere în anul 1989. După absolvire s-a titularizat prin concurs la Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavia Stroia”:

„De atunci, destinul meu este legat de această comunitate educațională. Când am venit în școală mi s-a spus că elevii mei sunt speciali, sensibili și inteligenți și, în scurtă vreme, am descoperit că pentru un copil care alege să urmeze o școală vocațională, artistică, specializarea Coregrafie, discipline precum istoria, geografia, limbile străine, limba română nu sunt secundare, și asta m-a motivat profesional.”

În paralel cu munca la catedră Mariana Pintilie a urmat cursurile Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, un masterat în Antichități clasice și un doctorat în Istorie veche și arheologie. A participat la investigațiile arheologice din Castrul Legiunii a V-a Macedonica de la Potaissa și a făcut parte dintr-o echipă care a cercetat comunitățile locale din mai multe județe, echipă coordonată de prof. univ. dr. Nicolae Edroiu. Rezultatele cercetărilor s-au concretizat prin publicarea a 11 monografii ale unor comunități rurale din județul Cluj. Profesoarei i s-a propus să urmeze o carieră în cercetare, dar Mariana Pintilie a preferat să îmbine cercetarea cu activitatea didactică:

„Desprinderea de elevi și de profesia de dascăl a fost pentru mine imposibilă și am încercat să le transfer elevilor mei experiența acumulată în cercetare, deși, la început, nimeni nu credea că este posibilă performanța la istorie, la nivel național, cu elevi de la Coregrafie.

Am mers cu grupuri de elevi în sate precum Dăbâca, Borșa, Suatu, Mărișel, i-am învățat să intervieveze bătrânii satului, am reconstituit împreună obiceiuri și tradiții, iar munca lor s-a transformat în lucrări științifice premiate cu marele premiu la Concursul Național de Cultură și Civilizație Românească, prin anii 2000. Am participat și la primele două ediții ale concursului național «Istoria mea – Eustory», patronat de Universitatea București și de Asociația Drifi. Lucrările copiilor au fost premiate, elevii au fost răsplătiți cu participarea la școli de vară în Estonia și Germania. Lucrările lor au fost publicate în două volume colective: «Copilăria și adolescența altădată» și «Tehnici și tehnologii în comunitățile de ieri și de azi».”

Pentru a-i ajuta pe elevi să învețe mai bine istoria, Mariana Pintilie a publicat, împreună cu Victor Moldovan, un dicționar istoric școlar, iar pentru profesori a elaborat o lucrare didactică, „Metode moderne de învățare-evaluare pentru învățământul preuniversitar”, pentru a-i ajuta să își îmbunătățească activitatea la clasă.

Dascălul de carieră privește actuala funcție de director drept o oportunitate și o altă modalitate de a își ajuta elevii și de a sprijini dezvoltarea profesională a corpului profesoral al Liceului de Coregrafie.

Istoria veche și fascinantă a unui liceu de prestigiu

Mariana Pintilie își dorește să se pună în slujba liceului de prestigiu pe care îl conduce și prin reconstituirea trecutului acestei instituții de învățământ, prin valorificarea documentelor păstrate în arhiva școlii și publicarea unei monografii:

„Învățământul coregrafic a debutat în Cluj după Al Doilea Război Mondial, în 1950, prin înființarea Școlii Elementare și Medii de Coregrafie, azi Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică «Octavian Stroia».

Debutul a fost anevoios, școala avea la început o singură încăpere, destinată personalului administrativ, iar orele de cultură generală și de specialitate se desfășurau în spații închiriate de la alte școli. Pianul era găzduit de profesori, în locuințele personale. 

Întreaga bază materială a liceului i se datorează excelentului profesor de dans românesc, Octavian Stroia. Acum avem cele mai moderne săli de balet din România, iar Liceul de Coregrafie a dat generații extraordinare de balerini și aș aminti-o pe Simona Noja, care acum este directoare a Școlii de Balet a Operei de Stat din Viena.

Din anul 2000 avem și secția de Artă dramatică. Și aici începutul a fost anevoios, dar, în scurtă vreme, am reușit să amenajăm trei studiouri de teatru și să colaborăm cu actori de prestigiu de la Teatrul Național Cluj, cum este Elena Ivanca. Eu prețuiesc foarte mult aceste colaborări pentru că feedbackul pe care îl primim de la elevi, atunci când profesorii de arta actorului sunt actori, este extraordinar. În plus, istoria teatrului este predată de lectorul universitar dr. Gelu Badea, titularul cursului de Istoria teatrului de la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca.”

Liceul le oferă elevilor și o scenă pentru a-și pune în valoare talentul

Cele mai importante evenimente din cadrul Liceului de Coregrafie sunt olimpiadele școlare la nivel național, desfășurate în luna aprilie, și tradiționalele spectacole ale școlii, organizate în luna decembrie sau noiembrie. În plus, Liceul colaborează cu Opera Română, cu Opera Maghiară și cu Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, oferindu-le elevilor posibilitatea de a își pune în valoare talentul, pe marile scene clujene.

Anul trecut, elevii Liceului de Coregrafie au câștigat numeroase premii și mențiuni la olimpiadele naționale și au fost răsplătiți de Inspectoratul Școlar Cluj și de Consiliul Județean cu premii în bani și diplome, într-o Gală a Excelenței în Educație.

Anul acesta, spectacolul școlii a avut loc în 29 noiembrie, la Casa de Cultură a Studenților. Au participat 166 de copii și manifestarea artistică a fost un real succes:

„Sala de spectacol a fost arhiplină și asta a însemnat și pentru mine o satisfacție teribilă! La ședințele cu părinții, aceștia și-au exprimat intenția de a-și vedea copiii pe scenă mai des și atunci am venit în întâmpinarea dorinței lor și am scos pe scenă aproape toți elevii de la secția de Coregrafie.”

Spectacolul secției de teatru este programat în 9 decembrie, în sala de spectacole a Școlii Populare de Artă, iar la acest eveniment vor participa elevii din clasa a XII-a, pregătiți de profesoara Laura Corpodean, și 36 de elevi din clasele mai mici, pregătiți de profesorii de canto Șerban Băcilă și Sorina Gaspar și de profesoara de arta actorului, Dana Moisiuc.

„Dragi părinți, aduceți copiii la Liceul de Coregrafie, pentru că asta îi va ajuta să se dezvolte armonios!”

Mariana Pintilie îi îndeamnă pe părinți să își aducă copiii la Liceul de Coregrafie, pentru cursurile de inițiere coregrafică, pentru că asta îi va ajuta să se dezvolte armonios și, dacă vor descoperi că au vocație, acest liceu le va oferi o profesie în lumea dansului:

„Munca lor este răsplătită la sfârșitul liceului cu un certificat profesional nivel III, care le dă dreptul să se angajeze ca balerini profesioniști la Opera Română sau la alte instituții similare.

Cei care doresc să își continue studiile, pentru a deveni coregrafi, pot urma ulterior cursurile Academiei de Muzică «Gheorghe Dima», secția Coregrafie, iar cei de la Artă dramatică pot urma cursurile Facultății de Teatru și Televiziune din Cluj sau din alte orașe importante din țară.

Dintre absolvenții noștri de la secția de Coregrafie foarte mulți aleg să fie balerini sau coregrafi. De altfel, mai mult de două treimi din corpul de balet al Operei Române este format din absolvenți ai liceului nostru. Sunt mulți cărora li se oferă oportunitatea de a participa la proiecte în afara țării.

Eu sunt o persoană ambițioasă și perfecționistă, îmi doresc să fac multe lucruri și sper ca viitorul să îmi ofere șansa de a îmi transforma visele în realitate!”, conchide Mariana Pintilie, directoarea care duce mai departe tradiția liceului clujean care pregătește, de 65 de ani, artiști de excepție, pentru marile scene ale lumii.

foto: Mariana Pintilie, Ziar de Cluj; video: YouTube

Comentarii

Chira Isabela

09.12.2015 11:35

Ma bucur nespus pentru viitorul acestui liceu care incepe a se revigora. Am avut doi copii in liceu si amandoi au devenit oameni responsabili si iubitori de cultura. Una dintre fete intradevar activeaza in proiecte din afara tarii si este apreciata pentru seriozitate. Mult succes profesorilor si copiilor. Cu respect , dn-a Chira.

Adauga comentariu