Așa, ca să știm cum stăm, de la G4Media cetire: „Un număr de 768 de foști senatori și deputați sunt beneficiari de pensii speciale în valoare de peste 10 milioane de euro pe an. Pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 de lei pe lună”. Cât de prost să fie cineva încât să creadă că vreun parlamentar, om și el, va vrea vreodată să renunțe la așa o pleașcă? Prin urmare, ca să fie limpede, demisiile lui Ciolacu și ai lui, precum și ale parlamentarilor USR-PLUS, nu sunt nimic altceva decât praf electoral în ochii noștri. Căci, potrivit Statutului deputaţilor şi senatorilor, art. 48 indice 1 alin 4., „Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar”. Despre ce vorbim, deci?
Să fim serioși. Dacă ar fi vrut ar fi rezolvat-o demult, rapid și fără atâta teatru de doi bani și dramolete la Curtea Constituțională. Era de ajuns să abroge două articole din Statutul parlamentarilor. Dar nu, dumnealor fac circ de ani de zile, vezi doamne toți vor să scape de pensiile speciale dar nu le iese nicicum. Se împiedică unii de alții, se împiedică de Curtea Constituțională (o altă adunătură de nesătui și aici), se împiedică de orice. Ei vor dar nicicum nu pot. Nu le iese. Fericirea pensiilor speciale se ține scai de capul lor. Și ne enervează pe noi.
Această „luptă” din care parlamentarii ies mereu „înfrânți” dar satisfăcuți, îmi amintește de un banc. Cică Măria mergea pe drum. Din spate o ajunge Ion și-i propune să facă sex în tufe. Măria stă și se gândește: dacă îl las, o să zică lumea că-s curvă; dacă nu-l las, o să zică că-s proastă. Nicicum nu-i bine. Ce să fac, ce să fac? Aha, știu, fug, mă împiedic și cad.