Reportaj

Mănășturul oriental-rural: parcări cu baldachin, curți tradiționale sătești și ulițe de pământ printre blocuri

Mănășturul a fost inițial un sat, devenind parte din orașul Cluj doar în anul 1895. În perioada 1965-1985, casele au fost demolate, comuniștii construind blocuri pentru muncitorii aduși de la țară, din întregul județ.

În cel mai mare cartier al Clujului încă mai putem vedea urme ale specificului rural – locuitorii vechilor blocuri comuniste și-au recreat, de pildă, în zona Gârbău-Primăverii, atmosfera pierdută a satului de acum o jumătate de secol – pe terenurile din spatele blocurilor, oamenii au împrejmuit curți cu garduri rurale, au așezat bănci de lemn și mese ca în grădinile pe care le aveau în spatele caselor, înainte de a se muta de la țară la oraș:

Peste fondul câmpenesc s-a stratificat și fibra comunismului, cu tradiționalele bătătoare de covoare, create ad-hoc, din materialele pe care le-au avut oamenii la îndemână – în acest loc, fier și beton:

Iar peste fibra comunismului s-a așezat și orientalismul kitschos modern – mănășturenii de aici și-au amenajat în prezent parcări cu baldachin, în lipsa parkingurilor ce s-au lăsat prea mult așteptate:

La prezervarea specificului rural a contribuit și municipalitatea, care a păstrat drumurile de pământ, existente din vremea când Mănășturul era un sat.

Aceste imagini sunt realități ale Clujului actual, un oraș cu o istorie veche, ce a înglobat satele din jur, cu tot cu teritorii și cu obiceiuri – proces care se întâmplă și în prezent, cu Baciu, Florești și Apahida.

Printre cele cinci stele clamate propagandistic, avem și margarete – trei stele și două margarete, din totalul de cinci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *