Manastirea Nicula indeplineste dorinte prin sfantul Share la icoana Maicii Domnului

Daca esti utilizator de Facebook si ai o dorinta, este suficient sa distribui mai departe imaginile cu Maica Domnului pe care pagina Manastirea Nicula le posteaza periodic. Sute de mii de oameni fac asta de fiecare data, dezvaluindu-si dorintele si apostrofandu-i pe ce care nu sunt de acord cu erezia virtuala. Nu se stie daca este pagina oficiala a faimoasei manastiri clujene, iar oficialii bisericii ii indeamna pe credinciosi sa ia aminte doar la site-urile lor oficiale.

Una dintre aceste fotografii a fost postata in 26 aprilie cu textul “Pune-ti o dorinta si distribuie mai departe”. Imaginea are 12.292 de like-uri si a fost share-uita de nu mai putin de 205.632 de ori.

Ca raspuns, multi au postat, la randul lor, alte icoane, insotite de texte ca “Doamne ajuta”, “Maiculita Domnului ajuta-ne pe noi toti pacatosii”, “Adumi doamne copilasul si nevasta acasa amin”, “Doamne te rog ajutai pe toti cei bolnavi si dale sanatate Amin”, “ Ajutane doamne sa nu vie razboiu”, “Sa fiu cea mai desteapta dintre toti”, sau  “doamne ajutama sa pot munci sa ne de sanatate la toti romanii din italia”.

(Nota: comentariile au fost preluate in forma originala de pe facebook)

Unii ii cer icoanei o masina, altii “sa reuseasca Ion la examenul de condus”, “casa si copii fericiti”, “sa castig la Bingo, Doamne” sau “sa imi gasesc jumatatea”.

Unele comentarii sunt de-a dreptul hilare.

“Doamne ajutama doamne sa am o relati frumoasa cu yubirea mea miruna leti doame ajutama de acuma ajutama doamne sa fim in preuna cu persoana care o yubesk ajutama doamne”, scrie o prietena a paginii Manastirea Nicula.

O tanara ii scrie Maicii Domnului ca a visat-o “cu lacrimi de sange” si ii spune ca “am incredere in Tine ca totul va fi bine pe pamant, dupa care si-a urcat trei selfie-uri.

Nu lipsesc din discutie nici scepticii, oamenii care sunt uimiti de gestul administratorilor paginii.

“Nu stiu cine se ocupa de pagina de facebook a manastirii dar chiar nimeni nu realizeaza ce se intampla aici?!!! "pune-ti o dorinta si distribuie poza"... De cand biserica se foloseste de superstitii sa atraga credinciosii, este o lipsa de respect fata de biserica ortodoxa, nu am nimic cu poza in sine ci cu "descrierea" acesteia””, scrie o alta prietena a paginii Manastirea Nicula.

“Icoana e splendida, ma intreb totusi cu privire la mesajul atasat deasupra... Maria oare s-ar bucura sa ne vada rostind rugaciuni magice si tratand-o ca pe un "bancomat de implinit dorinte", sau ar prefera mai curand o rugaciune reala, spusa din suflet”, atrage atentia o alta utilizatoare.

Cativa credinciosi au anuntat chiar ca au avut rezultate dupa ce au distribuit icoana.

“Incredibil!!! Mi.am pus o dorinta am tr imaginea.....si mi s.a indeplinit...multumesc!!!!”, a scris o femeie.

In 26 mai, o alta icoana a maicii Domnului a fost postata pe pagina, cu acelasi mesaj. De data aceasta au fost numai 12.126 de like-uri si 129.799 distribuiri.

Comentariile nu au intarziat sa apara.

“Fratilor chiar credeti ca Dumnezeu sta pe Facebook?”, scrie un utilizator.

“Bai sectelor nu mai vb asa de maica domnului cum sa nu credem in ea fecioara maria este ocrotitoarea noastra a ortodoxilor maica domnului nu este chip cioplit pacatosilor ia se roga la fiul iei mantuitorul pentru lume si voi ce faceti îi huduiti numele ce religie sunteti voi de nu credeti in maica domnului?”, i-a raspuns un credincios.

“Decit sa distribui fete goale sau barbati mai bine o iconita da nu?”, este de parere altul.

“Daca o manastire a ajuns sa faca asa ceva, atunci e grav! Bine, macar, ca nu spus ca aduce noroc! In viata mea nu as calca la aceasta manastire!”, a scris o doamna din Galati.

Pagina are aproape 60.000 de aprecieri. Identitatea administratorului nu este dezvaluita. A fost deschisa in 28 martie. Sunt postate atat icoane ale Maicii Domnului, Sfantului Arsenie Boca sau ale Sfantului Ierarh Nectarie, sfaturi crestinesti,  precum si indemnuri de a da like la pagini precum Ortodox pana la moarte. 

Nu se poate spune daca e vorba de pagina oficiala a Manastirii cu hramul “Adormirea Maicii Domnului” de la Nicula sau de catre una administrata de cineva care nu are legatura cu aceasta, dupa cum a precizat parintele Bogdan Ivanov, purtatorul de cuvant al Mitropoliei Clujului, Maramuresului si Salajului.

“La modul general, oamenii nu ar trebui sa ia de bun tot ce apare pe retele cum este Facebook. Acele postari nu sunt dintre cele mai fericite, daca tot vorbesc de biserica, administratorii ar trebui sa aiba grija sa faca asta in mod decent si in spiritul credintei. Genul acesta de surperstitii sunt inspirate partial si din practicile credintei catolice, cum sunt novenele, un sir de rugaciuni care se spun 9 zile, si, la final, se crede ca se indeplineste o dorinta. Nu ar trebui luate in seama acest fel de indemnuri, viata trebuie traita in spiritul credintei in Domnezeu”, a explicat Ivanov.

Reprezentantul Mitropoliei a admis ca e posibil ca pagina cu pricina sa fie administrata de catre cineva din cadrul manastirii.

“Nu e obligatoriu sa fie cea oficiala, insa recomandarea pentru cei care cauta pe Intenet date despre manastirea de la Nicula sau alt asezamant din cadrul Mitropoliei noastre, este sa intre pe site-urile oficiale. Datele de pe Facebook nu pot fi controlate si asumate”, a conchis parintele Ivanov.

Patriarhia Romana se confrunta cu o avalansa de asemenea pagini aparute peste noapte pe Internet care pretind ca ar reprezenta biserica, potrivit parintelui Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al institutiei.

“Informatiile oficiale ale bisericii noastre se afla pe site-uri oficiale, cu administratori afisati la vedere. La Bucuresti au aparut o gramada de asemenea pagini care posteaza tot felul de lucruri ca si cum ar face asta in numele bisericii. Din pacate, Internetul nu e inca bine reglementat la noi, asa ca nu am avut si rezultate”, a precizat Stoica.

Oficialul Patriarhiei Romane a condamnat si practica de a-i indemna pe oameni sa isi puna dorinte si apoi sa distribuie icoane, apreciind ca “nu au legatura cu credinta bisericii noastre si cu practica liturgica”. 

Reprezentantii Manastirii Nicula nu au putut fi contactati.

Foto: Facebook

UPDATE: Ieromonahul Atanasie Mercas, economul de la Nicula, a revenit cu un telefon in care a precizat ca manastirea nu are pagina de Facebook. 

"Noi avem o pagina oficiala de internet, manastireanicula.ro, nu stiu cine a facut una de Facebook. Sunt tot felul de oameni, ce poti sa zici in ziua de azi? Noi nu avem nici o vina pentru ce a aparut acolo", a explicat oficialul manastirii. 

Adauga comentariu