Mamă de înger. Un accident, o rochie de mireasă și un sicriu alb. Ziua ZERO (EPISODUL I)

Și-au pierdut fiica într-un accident rutier provocat de către cel care susține că era prietenul ei apropiat, care s-a urcat la volan și arată în instanță că nu își mai amintește cum s-a întâmplat tragedia. Vorbim despre accidentul rutier în care Gabriela Rîpan, o studentă din Suceava, la numai 20 de ani a murit pe loc în urma unui impact fatal. Tânărul care îi conducea mașina, Tudor Cîrje a fost propulsat din mașină, rupând volanul în timp ce ieșea prin parbriz, fiind aruncat peste gardul unui parc auto. Și-a pierdut piciorul, dar a scăpat cu viață. Accidentul a fost provocat de viteza mult prea mare, in vreme ce carosabilul era cu polei. Doi ani au trecut de la acel moment, iar Tribunalul Cluj se pregătește să pronunțe pedeapsa legală pentru „omor” și nu ucidere din culpă. În cealaltă tabără, Liliana și Vasile Rîpan au pornit propria investigație pentru a afla răspunsuri care să clarifice cum s-a ajuns ca fiica lor să sfârșească atât de tragic. Liliana Rîpan vine la fiecare termen de judecată și încearcă să își oprească lacrimile care curg neîncetat. Aduce cu ea un ursuleț de pluș roz, care are în interior o capsulă cu un mesaj audio de la fiica ei „mi-am pus centura, mami”. 

Nota: Nu are rost să citești acest material dacă ește de acord cu afirmațiile „își merită soarta”, „e vina părinților că i-au cumpărat o mașină atât de scumpă”, „e vina ei că umblă cu băieți dubioși”, „pedeapsa de închisoare cu executare dacă omori un om într-un accident provocat de tine e prea mare”. 

Dincolo de cele întâmplate, un factor important care amplifică suferința familiilor victimelor din accidente rutiere o reprezintă comentariile societății. Oameni străini de astfel de incidente care condamnă aparținătorii victimelor sau a inculpaților, fără să dețină suficiente elemente pentru a forma o astfel de opinie-sentință. Ziar de Cluj face un apel pe această cale să analizați profund înainte de a blama persoane nevinovate. 

*Pentru realizarea materialului am consultat documente depuse în instanță: expertize, declarații ale martorilor și ale inculpatului Tudor Cîrje, iar soții Rîpan au acceptat să vorbească într-un interviu despre calvarul fără pauze pe care îl parcurg împreună din dimineața în care au fost sunați că fiica lor a avut un accident. 

Mass-media prezintă în cazul accidentelor rutiere declarațiile transmise de purtătorii de cuvânt ai inspectoratelor de Poliție. Acele declarații conțin un sumar a celor constatate de polițiștii care s-au prezentat la fața locului pentru a constata evenimentul și a demara procedurile necesare. Accidentul în care Gabriela Rîpan și-a pierdut viața a fost unul aparte din prima clipă. Pe 21 ianuarie 2019, Poliția Cluj transmitea că accidentul a fost provocat de către un tânăr aflat sub influența substanțelor interzise. S-a revenit asupra acestui aspect cu rezultatele de la IML Cluj, care arătau că Tudor Cîrje nu se drogase înainte să se urce la volan. Era pentru prima dată când toată presa locală suferea o critică profundă din partea publicului, fiind acuzată de deziformare. Puțini au stat să analizeze că „drogatul” era interpretarea din declarația de presă dată de cei de la Inspectoratul de Poliție Județean Cluj. Dosarul a fost trimis în judecată. Parchetul și-a spus versiunea din rechizitoriu, inculpatul Tudor Cîrje a fost audiat în instanță și și-a prezentat versiunea sa, iar acum vă prezentăm versiunea părinților Gabrielei, „părinți de înger”. 

 

Mamă de înger. Un accident, o rochie de mireasă și un sicriu alb. Ziua ZERO (Episodul I)

 

Mihaela Trif: Au trecut doi ani de când a avut loc tragedia care v-a schimbat complet viața. Povestiți-mi puțin cum arătau ultimele două săptămâni dinaintea accidentului. Ce însemna să fiți părinții Gabrielei în viața de zi cu zi și ce relație aveați cu aceasta?

  
Vasile Rîpan: Ultima perioadă petrecută de noi cu Gabi a fost acasă, la Suceava, în familie și cu prietenii. La dorința ei tocmai fusesem într-o călătorie în care am petrecut clipe de neuitat. Pentru noi, pentru prieteni, Gabi era ființa care atunci înlocuia râsul frumos al copilăriei cu zâmbetul elegant al unei domnișoare, cu surâsul unei prințese. Gabi era prințesa noastră, credeam în ea și eram extrem de fericiți alături de ea. Eram fericiți când ne vorbea despre visurile și despre planurile ei. 
Gabi era încă copil, dar avea multe dorințe și își creiona planuri de viitor. Era studentă la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor din Cluj-Napoca. Își propusese ca după absolvire să se implice alături de mine în managementul societăților pe care le administrez. Avea și preocupări specifice vârstei. Era pasionată de arta machiajului, era ambițioasă și voia să aibă succes în asta. Lucra și își sacrifica o parte din timpul liber pentru asta, ca să facă lumea mai frumoasă. 
Ea repeta un motto mereu: „Ca să fii bogat e de ajuns să strigi ”Mama!”, iar ea să-ți răspundă.


Mihaela Trif: Îl cunoșteați pe Tudor Cîrje? L-ați întâlnit înainte de tragedie? V-a povestit Gabriela despre el? Dacă da, ce anume știați despre el? 
Vasile Rîpan: Nu îl cunoșteam, nu l-am mai întâlnit înainte de tragedie. Gabi vorbea despre băieți la general, ca orice fată de vârsta ei. Sunt convins că nu a existat o relație amoroasă între Gabriela și acest Ștefan Tudor Cîrje, pentru că ea discuta totul cu noi, în special cu mama ei, dar și față de mine. Se deschidea pentru că am avut o relație specială: tată-fiică. Nici vorbă de așa ceva. 


Mihaela Trif:  Care au fost ultimele lucruri pe care le-ați discutat cu Gabriela? 
Vasile Rîpan:
Ultima dată cu Gabriela a discutat soția mea. 
Liliana Rîpan: Cu două zile înainte vorbisem la telefon despre lucruri din casă, despre mici probleme în apartamentul în care locuia. Printre ultimele lucruri pe care țin minte ca le-am vorbit era când m-a sunat îngrijorată că și-a murdărit adidașii preferați, cerându-mi sfatul cum să îi curețe. Întotdeauna îmi cerea sfaturi, dar se descurca singură și reușea. Punea suflet în tot! 


Mihaela Trif: Cum ați aflat despre accident?
Vasile Rîpan:
În dimineața zilei de 21 ianuarie, aproximativ în jurul orei 5 am auzit telefonul soției sunând. A răspuns soția, ea fiind sunată de către un prieten de-al Gabrielei, despre care am aflat ulterior că era Bogdan Petean, pentru că nu a avut puterea să se prezinte. Ne sunase de pe un număr anonim, apelant ascuns. Ne-a spus că Gabi a avut un accident și ne-a transmis un număr de telefon de la Poliție. Am sunat eu la Poliție, mi s-a făcut legătura la Poliția Florești, am întrebat dacă sunt victime și mi s-a spus că da. Atunci, pentru mine a fost clar că ceva nu este în regulă cu Gabriela. În jurul orei 6 primesc un telefon de la Poliția Rutieră Cluj prin care mi se aduce la cunoștință că fetița noastră a DECEDAT. Vă dați seama că pentru mine, în calitate de tată al Gabrielei, drumul spre Cluj a fost cel mai greu. Nu am fost în stare să le spun soției și băiatului meu că Gabriela a murit. Urma o durere care venea de peste tot, din tot ce făceam și din tot ce nu mai puteam face. 


Liliana Rîpan: Eu nu îmi pot aduce aminte prea multe din ziua aceea, nici despre drumul la Cluj. Mi s-a spus, mi s-a povestit că repetam doar „Micuța MEA”. Nu știu, probabil, la un moment dat în mașină accesasem internetul. Țin minte că băiatul mă ținea de mână și spunea rugăciuni. Noi doi credeam că Gabi e accidentată și ne rugam să fie bine. Îmi făceam planuri că luam un elicopter, plătim oricât, o ducem la Viena și o facem bine. 
Nu știu în care parte a drumului am aflat, înainte de a ajunge la Cluj, dar nu de la soțul meu. Abia după trei luni am aflat că soțul meu știa. Atunci când am fost chemați la audieri. Am auzit declarația lui și atunci am aflat că el știa din prima clipă, dar ne-a protejat pe noi. 


Vasile Rîpan: Am mers la morgă. Era acolo, dar nu ne-au lăsat să o vedem. Ne-am împărțit sarcinile: soția cu băiatul și cu cele două prietene ale Gabrielei au plecat să caute sicriu, să caute o rochie de MIREASĂ, iar eu m-am ocupat de certificatul de deces și de tot ce a însemnat documente necesare pentru înmormântare...
Liliana Rîpan:...Nu știu dacă vă pot spune ceva coerent, pentru că nimeni n-are cum să înțeleagă. Să cumperi o rochiță de mireasă pe care ea (Gabriela) trebuia să și-o aleagă cu mâna ei la momentul când devenea femeie. Mi-era frică. Dacă nu i-ar fi placut ce am ales? Sicriul pe care ni l-au prezentat la IML Cluj era o cutie albă. Nu era ceva adecvat pentru o prințesă. Am umblat din magazin în magazin, cu greu am găsit ceva în care am fi putut să așezăm o prințesă. Aceasta este cea mai mare traumă. Să alegi căsuța ei cât dimensiunea ei și să alegi o rochie de mireasă care n-ar fi reprezentat-o niciuna, dar să arate a prințesă, cu coroniță de PRINȚESĂ. 


Mihaela Trif: Ce informații ați primit/aflat inițial, în primele zile/săptămâni de după accident? 
Vasile Rîpan:
Majoritatea informațiilor au fost din presă și erau oarecum contradictorii! Apoi am luat-o pe cont propriu și am refăcut traseul parcurs de Gabriela în ultima zi și după datele GPS-ului din mașina ei am concluzionat că a fost un drum al DURERII. Un drum al suferinței pe care din păcate ne aflăm și astăzi și nu reușim să ieșim de pe acest drum. 


Mihaela Trif: Cât a durat până când Tudor Cîrje a fost trimis în judecată și ce ați simțit atunci? 
Vasile Rîpan:
Nu îmi amintesc cu foarte mare exactitate. Suferim enorm și ne gândim mereu la tot ce a fost. Tudor Cîrje a fost trimis în judecată, lucru firesc, deoarece acesta a luat viața unui copil, a luat viața Gabrielei, iar asta ne-a făcut să suferim enorm. Am fost audiați de către cei de la Rutieră, s-a întocmit un rechizitoriu, ni l-au comunicat acasă și am aflat că a fost trimis în judecată. Noi am sperat încă de la început ca încadrarea lui să fie pe omor cu intenție indirectă, având în vedere tot ce s-a întâmplat.


Mihaela Trif: Cum decurge o ședință de judecată din proces? 
Vasile Rîpan:
Venim la Cluj când este stabilit termenul de judecată în primul rând pentru a merge la locul accidentul, a spune o rugăciune și a aprinde o lumânare.

Venim în speranța că la proces vom afla adevărul, dar fiecare astfel de drum este extrem de dureros pentru noi. 
Liliana Rîpan: Fiecare moment pe care îl petrec în instanță este dureros. Eu, în primul an, nu am avut curajul să mă uit să văd cum arată cel care mi-a luat-o. Cu toate terapiile la psiholog, cu medicamentație, nu am avut curajul să mă uit la el. Abia după un an mi-am făcut curaj și l-am întrebat atât: „Care au fost ultimele cuvinte ale fetiței mele?”. A sărit mama lui pe mine, foarte agresivă și m-a luat la rost: „Dar ce crezi doamnă că el mai ține minte?”, extrem de agresivă în exprimare. 


Mihaela Trif: Cum comentați cele două informații: că Tudor Cîrje a condus sub influența substanțelor interzise, iar mai apoi s-a stabilit că acest lucru nu era adevarat? Ce inadvertențe există la dosar?
Vasile Rîpan:
Nu prea putem comenta pe marginea acestor probe, din păcate. La UPU s-a demonstrat că a consumat droguri, iar la IML a fost demonstrat negativ. Părerea mea e subiectivă, dar credeți-mă că atâtea justificări de la IML Cluj, ședințe, conferințe... să justifice totuși că a fost o greșeală mi s-au părut suspecte. Ancheta pentru modul în care s-au prelevat probele de la Tudor Cîrje n-a văzut sala de judecată. S-a dat clasare de la parchet. Avocatul nostru, Alexandru Rîșniță a solicitat și la Poliție și la parchet să se efectueze o exeprtiză tehnică judiciară, iar cerința sa a fost ignorată. Din fericire pentru noi, o doamnă judecătoare de la Judecătoria Cluj-Napoca a dat o decizie, în opinia noastră, extrem de corectă, și o motivare foarte elocventă: schimbarea încadrării juridice din 22 ianuarie 2020. Atunci am simțit că lui Gabi începe să i se facă DREPTATE, dovedind astfel că investigațiile efectuate de către Poliția Rutieră, n-aș da mult vina pe procuror, au fost superficiale. Trebuiau să accepte acea expertiză tehnică pe auto și ar fi mers din start pe altă încadrare. 

 

Cosmina Bodanriuc, prietena-soră a Gabrielei:„Am sunat-o la ora 00.30. A răspuns și mi-a spus că nu poate vorbi. A închis și mi-a trimis un mesaj: te sun îndată”

Au copilărit împreună și și-au promis să fie surori de la Balul Bobocilor din liceu. Cosmina Bodnariuc era cea mai bună prietenă a Gabrielei Rîpan. Cele două tinere au venit la Cluj-Napoca la facultate și au adus cu el genți de vise. Erau nedespărțite și aveau o legătură specială. La cei 20 de ani ai săi, Cosmina a aflat că și-a pierdut „sora” și a alergat în frig spre Spitalul Județean de Urgență Cluj, căutându-și prietena la IML. Împreună cu mama Gabrielei au ales în ziua aceea  o diademă demnă de frumusețea Gabrielei, o rochie de mireasă și un sicriu alb „”. 

Mihaela Trif: Cum v-ați cunoscut?

Cosmina Bodnariuc: Am intrat împreună la același liceu și participând amândouă la Balul Bobocilor din clasa a 9-a am ajuns să ne apropiem foarte mult una de cealată. Tot liceul am fost nedespărțite. Am venit la Cluj-Napoca și am intrat la facultăți diferite, dar stăteam doar împreună. Mergeam separat la cursuri, dar în rest eram doar împreună. Eram ca două surori și nu ne-am supărat niciodată. Gabriela era cel mai cald om. Avea un suflet aparte și era o inocență care uneori îi făcea rău, pentru că avea încredere în oricine și încerca să ajute pe toată lumea. Mereu se simțea foarte vinovată pentru că părinții ei au o situație materială foarte bună și se simțea mai prejos decât alții, în loc să se simtă mai presus, cum ar fi făcut-o alți tineri de vârsta ea. Mereu îmi spunea că nu i se pare drept ca ea să aibă ceva, iar alții nu. Era un înger de copil. 

Ne plăcea mult să ieșim, să ne plimbăm, să ne facem poze, să vedem toate lucrurile frumoase din Cluj, să socializăm și să ne distrăm, ca orice tineri ajunși la facultate. Ne plăcea să ne machiem, iar Gabriela a fost mereu atrasă de frumos. Îi plăcea să se aranjeze și și-a dorit să devină make up artist să facă orice fată să arate ca o prințesă. Restaurantul ei preferat era Da Pino. Iubea pastele de acolo. S-a îndragostit în Cluj-Napoca. Îi plăcea de un băiat. Nu de Tudor Cîrje. Însă, din cauză că s-a îndrăgostit de un băiat care mergea la o anumită sală de sport a încercat să meargă și ea, ca să poată să îl mai vadă pe băiatul pe care îl plăcea. Acel băiat era prieten cu Tudor și i l-a recomandat ei ca antrenor. 

Tudor a încercat să formeze o prietenie cu Gabriela Rîpan. Era normal. Dacă nu ai o legătură cu clientul tău, acela poate să meargă la un alt antrenor. Mi-a spus Gabriela că a început să se înțeleagă cu Tudor Cîrje pentru a afla mai multe despre prietenul lui, despre cel pe care îl plăcea. Până la accident eu știu că au mai ieșit odată, sau se două ori. 

Mihaela Trif: Când a fost ultima dată când ați vorbit? 

Cosmina Bodnariuc: Chiar cu câteva ore înainte de accident. La 00.30 am sunat-o și mi-a spus că nu poate vorbi și mi-a închis spunându-mi „te sun îndată”. M-am pus să dorm și nu m-a mai sunat. Înainte de asta știam că era acasă, că nu voia să iasă pentru că era obosită. M-a chemat la ea și i-am spus că nu pot pentru că aveam examen în următoatea dimineață. Nu știam că era ieșită. Am sunat-o înainte să ma pun la somn. 

Mihaela Trif: Cum ai aflat de accident? 

Cosmina Bodnariuc: Pe la șase jumătate a început să îmi sune telefonul. Era mama Gabrielei. Am văzut că mă sună și nu i-am răspuns. Am încercat atunci să o sun pe Gabriela să o întreb de ce mă sună mama ei, în cazul în care trebuia să o acopar. Am văzut că nu era activă de mai multe ore. Telefonul ei suna, dar nu a răspuns nimeni. Ulterior i-am răspuns mamei Gabrielei care plângea și nu înțelegeam nimic. Îmi spunea du-te la Gabi, fetița mea a pățit ceva. Tatăl ei mă întreba pe fundal cine e Tudor Coco. Nu înțelegeam nimic. Mi-au spus că a avut un accident și ulterior am aflat că Gabriela nu mai e. Am țipat foarte tare, nu puteam să accept acest lucru. Și azi o aștept să se întoarcă...

M-am îmbrăcat și am fugit spre spital. Părinții Gabrielei mai aveau o oră până să ajungă la Cluj. Era foarte frig afară și nu știam nimic. Am găsit o adresă și am rugat niște oameni să mă ajute să îmi găsesc prietena. Am ajuns în față la IML și le-am cerut cu lacrimi în ochi, tremurând, să pot să îmi văd sora. Așa le-am spus tuturor, că sora mea a avut un accident și trebuie să o văd. Toată lumea mă trimite de la o ușă la alta și îmi spuneau că nu am ce căuta acolo. Am bătut la toate ușile până când mi s-a spus că ea este acolo. 

Au ajuns părinții Gabrielei, iar mama ei era dărâmată. A urmat cel mai greu lucru pe care a trebuit să îl fac: împreună cu mama ei am mers să căutăm o rochie de mireasă pentru sora mea și o diademă de prințesă, pentru că asta era sora mea: o prințesă. 

 

Iată materialul video realizat câteva zile mai târziu de la tragedie de către colegul nostru, Dănuț Zuzeac, de la funeraliile Gabrielei Rîpan: 

 

Citește mâine în Episodul II ce s-a întâmplat în noaptea accidentul. 

 

 

 

Adauga comentariu